„Ăsta e deputatul care are un teren lângă lac de 500 mp şi m-a dat pe mine pe mâna Parchetului pentru că eu consider că fiecare român merită măcar 50 mp de apartament. 50 mp e o chichineaţă, două camere, e nimic, dar liberalii nu vor să aveţi nici măcar 50 mp. Ei vor să aibă vile somptuoase, drumuri private şi vor să facă propria lege în România. Au făcut plângere la prietenii lor de la Parchetul General”, afirmă George Simion, liderul AUR, într-un clip filmat la vila din Iași a deputatului Alexandru Muraru, liderul PNL Iași și frate geamăn al ambasadorului român în Statele Unite, Andrei Muraru. Ambii, lansați în politica mare de infractorul liberal ieșean Relu Fenechiu, multiplu condamnat, și foarte apropiați de președintele Klaus Iohannis, motiv pentru care au și ocupat de-a lungul timpului diverse funcții publice sau au primit sinecuri importante (Alexandru Muraru a fost, de exemplu, vreme de mulți ani , 2014-2020, membru în Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, funcție care i-a adus venituri importante și fără de care ar fi fost pur și simplu muritor de foame).
Muraru s-a arătat indignat de manevra electorală a lui George Simion cu case la 35.000 de euro, deși el însuși susținea, recent, ca românii să plătească ratele pentru casele procurorilor și judecătorilor. PODUL a scris AICI.
Context. Deputatul liberal de Iași a decis, joia trecută, să sesizeze Parchetul General în legătură cu presupuse fapte de înșelăciune ale partidului AUR și ale liderului acestuia, George Simion, cu referire la contractul pe care românii îl semnează pentru o primi o locuință ieftină și colectarea frauduloasă de date cu caracter personal, potrivit unui comunicat al liderului liberal, scrie g4media.ro
Din filmările realizat de Simion pe strada pe care se află vila deputatului Muraru rezultă că liderul liberal nu este foarte apropiat și nici foarte apreciat de vecini. Nici politic, nici uman. Dimpotrivă, mulți îl detestă mai ales pentru atitudinea sfidătoare, arogantă adoptată de când s-a mutat în cartier, dar și pentru că ar fi construit „ilegal” un drum privat (cu acces interzis).
„Ne împrumutăm. Copilul care iese din mă-sa se naște dator cu 10.000 de euro. Acum e dator cu 10.000 de euro. Țara e vândută, domnilor”, spune și unul dintre vecinii lui Muraru care mai afirmă că drumul privat care duce la viloiul lui Muraru nu are acordul vecinilor, fiind făcut „la negru” . VIDEO mai jos.
„Și l-a costat mult mai mult de 35.000 de euro. De unde a avut acest Alexandru Muraru bani pentru această casă?”, susține și Simion în timp ce se deplasează către viloiul deputatului liberal.
„Soția nu are cine știe ce salariu…Nici până-n 20 de milioane (2000 de lei, n.red). Că așa lua și fata mea. Acum are două mașini. Și el trei: un BMW, Volskwagen electric și mai are încă una…Și soția două”, afirmă un cuplu de pensionari, vecini de-ai deputatului PNL.
„Acum eu sunt în tribunal cu ei, cu proces, procesele se întind, am avut în mai primul termen , acum pe 19 septembrie este al doilea termen. Pentru gard, pentru că a depăşit drumul cu 25 cm. Uitaţi ce a rămas din centura mea, când vine apa şi trece peste, apa îmi intră în curte, până aici a ajuns apa. (…) La negru s-a făcut totul, o societate din Pașcani a construit drumul ăsta, fără acordul nostru”, a povestit un alt vecin.
„Nici bună ziua nu dă! S-a legat de canalizarea de aici. Asta am plătit-o eu…când s-a făcut canalizarea pe stradă, am plătit-o din banii mei. Și s-a dus și a chemat poliția de la Rediu și i-a spus fiicei mele: las că ți-l bag eu pe tac-tu în pușcărie. Fata în scaun cu rotile și el îi spune că…și de atunci nu vrea să mai vorbească, nu mai dă nici bună ziua pentru că a făcut gestul ăsta”, susțin aceiași vecini care au arătat că deputatul și soția se plimbă pe drumul „privat” cu cinci mașini, nu cu una cum apare în ultima declarație de avere a deputatului Muraru, unde salariul soției de la Allianz Țiriac Asigurări a fost, brusc, secretizat (în declarațiile de avere anterioare, publice, salariul soției, Anca Muraru, era vizibil, acesta fiind undeva la 2000 de lei pe lună exact cum susțineau vecinii celor doi).
După vizita intempestivă a lui Simion, Alexandru Muraru a postat pe Facebook un text cu acuzații grave la adresa liderului AUR:
„Escrocul #1 al țării consideră că mă poate intimida filmând casa în care locuiesc. E doar o altă încercare de a abate atenția de la infracțiunea de înșelăciune pentru care George Simion va răspunde corespunzător.
Casa în care locuiesc a fost dobândită înainte de a ocupa vreo funcție de demnitate publică iar activitatea mea este una din cele mai transparente dintre politicienii români. Pentru oricine dorește să consulte documentele publice referitoare la persoana mea, CV-ul și declarațiile de avere se află pe site-ul Camerei Deputaților și nu prezintă riscuri de integritate.
Această tactică de intimidare a mai aplicat-o în trecut și altor miniștri, lideri politici sau șefi de instituții care au îndrăznit să vorbească împotriva lui. Este tactica pumnului în gură, pentru că Simion nu are practica argumentului.
Eu nu aștept să-mi plătească statul, din banii altor cetățeni cinstiți, diferența de până la 70-80% din valoarea reală a unui imobil, așa cum pretinde liderul extremist AUR că poate face cu cei care naiv cad în capcana planului Simion. Planul său de a oferi 1 milion de apartamente la prețuri începând de 35.000 de euro, prin cheltuieli de stat ar falimenta efectiv România.
George Simion nici până astăzi nu poate justifica suma de 400 de mii de euro, echivalentul a 37.403.237 ruble rusești, pe care a primit-o ca “dar de nuntă”. Cu toate astea pozează în fals familist, pretinzând că stă în chirie și că își donează indemnizația de parlamentar, dar cere donații de la români direct în conturi private.
Este reacția unui om disperat iar astfel de acțiuni mă lasă rece. Nu mă voi lăsa intimidat de hărțuirile unui impostor și voi continua să lupt pentru demascarea acestui extremist prefăcut.”
Captură: Vila și una din mașinile deputatului Alexandru Muraru. Subliniem: deși vecinii susțin că soții Muraru umblă cu cinci mașini, în declarația oficială de avere apare doar una, respectiv un Citroen, cumpărat în 2019. Detalii AICI
Nota redacției: N-am văzut încă un text indignat semnat de Alexandru Muraru în care să demaște „escrocheriile” colegilor politici Mihai Chirica, primarul Iașului, cercetat în PATRU dosare penale, și Costel Alexe, președintele CJ Iași, cercetat în TREI dosare penale. Vorbește de „ruble rusești”, dar uită de postările sale „patriotice” cu tancuri sovietice. Detalii mai jos!
Atașam câteva linkuri cu textele publicate de PODUL în ultimii ani în care impostura lui Alexandru Muraru (&Andrei Muraru) este indubitabilă. La un nivel mai subtil, dar categoric mult mai sofisticat decât a lui George Simion.
IICCMER și-a abandonat pe față mandatul legal și moral, devenind o anexă a gemenilor toxici Muraru
În ce privește promisiunea electorală a Simion cu alocarea de apartamente votanților AUR pentru sume începând de la 35.000 de lei, așa-zisul „plan” al auristului a tot fost dur criticat în spațiul public, opinia generală fiind că este doar o manevră electorală de joasă speță ca și „Caravana medicală” a AUR.
Redăm mai jos opiniile exprimate de profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan despre „planul” electoral al lui George Simion, primul politician care și-a anunțat public candidatura la președinție:
„Planul Simion reprezintă cea mai flagrantă cumpărare de voturi la care am asistat vreodată. Un pic mai clară decât Planul Ciolacu, de majorare a 3 milioane de pensii. Practic, un partid politic (la sediul lui) și un candidat la prezidențiale te cheamă să semnezi un contract prin care îți promit un beneficiu clar dacă îi votezi.
Am văzut comentatori care aseamănă acest plan cu Caritas. Comparația nu este corectă. Caritas și orice schemă piramidală sunt destinate eșecului, fapt demonstrabil matematic. În schimb, planul Simion sau planul Ciolacu sunt fezabile. Asta le face cu atât mai toxice.
Planul Simion sau planul Ciolacu distrug democrația și transformă procesul electoral în ceea ce unii filozofi liberali au numit o LICITAȚIE ÎN AVANS PENTRU BUNURI FURATE. Procesul electoral se rezumă, astfel, la o expropriere masivă a cetățenilor care nu votează cu Simion sau cu Ciolacu, în beneficiul celor care votează cu ei. Simion și Ciolacu vin în fața publicului și anunță: "Dacă votați cu noi, veți primi cutare; iar ceilalți vor suporta costurile."
Demersul este evident mizerabil din punct de vedere moral și, cum ziceam, toxic pentru democrație.
Niște bolșevici, și Ciolacu și pupilul lui, Simion.
P.S. Același lucru l-au făcut cu caravanele, vă mai amintiți? Caravana medicală a lui Simion a apărut DUPĂ caravana în educație a PSD (meditații de partid), dovadă că Securitatea îi scuipă în freză și le și arată asta românilor. Dacă ești chiomb și nu vezi cum aceiași securiști sunt în spatele acelorași partide, atunci o meriți”.
„Dacă "scriitorul" Simion chiar avea un "plan", atunci ar fi intrat pe piața liberă, să construiască locuințe mai ieftine decât concurența și să demonstreze cât este de capabil.
Dar el este complet incapabil în sens economic. Planul lui este doar o inginerie politică. El se pricepe de minune să construiască case pe banii altora. Pun pariu că oricare dintre noi s-ar pricepe să planteze roșii, să construiască locuințe sau să producă bere - pe banii altora. Însă doar cei care au ceva în plus, anume tupeu nemăsurat, intră în politică însetați de banii altor oameni.”