"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
IICCMER ne aduce la cunoștință/ne reamintește sec:
"La 3 ianuarie 1963, prin Decretul 5, sunt graţiaţi 2543 deţinuţi politic".
Câtă precizie, ce acrivie! Nu știi cum să reacționezi. Să mulțumești, la o distanță de șase decenii, partidului? Să lauzi justețea actului de grațiere ca și când cei închiși au și fost cu adevărat dușmani ai României? Sau formează cumva cei 2543 de deținuți politic – nu se mai spune din ce total! – o listă a grațiaților fiscali?
Lăsăm toate acestea la o parte. Remarc doar că această instituție și-a abandonat pe față mandatul legal și moral, că nu mai este interesată nici de investigarea crimelor comunismului și nici de memoria exilului românesc. Plasat în zona de control a dubletei toxice a gemenilor Muraru, transformată în anexă de facto a instituției "lui" Alexandru Florian, IICCMER nu are nevoie de criticile mele, subiective oricum. Este suficient să constatăm tăcerea asurzitoare în cazul Vulcănescu și să luăm act că, așa cum am tot spus, o istorie tulbure nu promite nimic limpede.
Bine spunea Octav Bjoza pe care îl parafrazez: România ultimelor trei decenii a fost consecventă doar în disprețul față de cei care au murit pentru demnitatea ei și în recunoștința neștirbită față de călăi. De unde rezultă că a iubi în continuare România rămâne un act de frondă.
Na!
