Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
Actualitate Internă
Piloții Tarom admit că au devenit, de fapt, „inapți” la condițiile mizerabile din compania falimentată de căpușele politice / Sindicatul: „În loc de negocieri, ministerul Transporturilor a recurs la amenințări” / Pilot: „Ne dau mâncare expirată, ni s-a pus gelatină pe salam!” / Grindeanu nu știe dacă e grevă sau „îmbolnăvire în masă”. Pierderile sunt uriașe într-o singură zi
Dodo Romniceanu
Jul 9, 2024
1904
Haos total la TAROM: compania care nu a mai avut profit din 2007 a anunțat anularea a cel puțin zece curse, după ce unii piloți s-ar fi declarat inapți de zbor / Sindicatul companiei falimentare ar pregăti, de fapt, o grevă pentru a solicita majorări salariale
Dodo Romniceanu
Jul 8, 2024
1156
Emilia Șercan: „Teza de doctorat plagiată a lui Mircea Geoană poate fi verificată, iar titlul de doctor îi poate fi retras” / Cum se poate întâmpla asta
Redacția Podul
Jul 8, 2024
1960
Alegerile din 7 iulie. Costineștiul fierbe: PSD oferă drept mită electorală invitații la festivalul "Beach, Please!"
Alex Miclovan
Jul 6, 2024
2550
Daniel Uncu: "Prin prestația sa excepțională, Vasile Bănescu a reușit să redea instituția Bisericii sufletului și minții omului credincios al Cetății secolului XXI"
Mircea Savin
Jul 5, 2024
2060
Hari Bucur-Marcu: "A luat sfârșit o mare anomalie pozitivă. Vasile Bănescu nu mai este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Prin el, BOR a dat un exemplu de comunicare publică statului România"
Mircea Savin
Jul 5, 2024
1736
EXCLUSIV
Reacția Mănăstirii Putna după ce acoliții oligarhului Șor au dat năvală pentru a pângări comemorarea domnitorului român Ștefan cel Mare: "Au filmat un clip fără a cere acordul!". De asemenea, clericii locașului de cult demontează propaganda rusă: "Marele domn este numit ‹APĂRĂTORUL EXISTENȚEI ROMÂNE›"
Constantin Dicusar
Jul 5, 2024
3130
Revolta comercianților din Costinești: Aceștia reclamă că Horia Constantinescu cumpără voturi și se folosește de ANPC ca instrument de presiune pentru a-l ajuta pe candidatul PSD în alegeri. "Au efectuat zeci de așa-zise controale pentru a ne forța să contribuim cu bani și cu voturi la campania primarului pesedist"
Alex Miclovan
Jul 5, 2024
2351
Numirea lui Rutte în funcția de SG al NATO, criticată de fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman: "Este o mare greșeală! Cât a fost prim-ministru, Olanda nu a plătit niciodată 2% din PIB pentru Apărare" / "A prejudiciat România cu miliarde de euro!" / "Acesta nu e un om care unește țările, ci creează diviziuni între ele"
Mircea Savin
Jul 4, 2024
1569
Consultant politic: "Lasconi ia electorat de la aproape toată lumea. Cred că de la Băsescu încoace este primul politician care are un anumit tip de carismă. Singura zonă din care pierde voturi e cea radical-progresistă care a atacat-o pur și simplu pentru că are o cruce la gât"
Mircea Savin
Jul 4, 2024
2965
Coaliția PSD-PNL a stabilit data alegerilor prezidențiale și parlamentare. Votăm și de 1 Decembrie! Data avantajează, în mod evident, partidele aflate la putere
Redacția Podul
Jul 4, 2024
1682
Dezvăluiri: Bolojan îi dă cu flit lui Ciucă în contextul prezidențialelor. Văzând scorurile din sondaje, vasalul lui Iohannis încearcă cu disperare, dar fără succes, să-l coopteze pe președintele Consiliului Județean Bihor într-un tandem electoral. Motivul refuzului, devoalat de un consultant politic: "El nu vrea să se lipească de o conducere care a fost alături de PSD"
Mircea Savin
Jul 4, 2024
1858
George Rîpă: "Ciolacu ar fi dispus să nu candideze la prezidențiale dacă i se garantează că rămâne premier, iar justiția va fi în continuare un cățeluș cuminte care mai latră din când în când, dar nu mușcă pe nimeni". Ce alte jocuri murdare face președintele PSD în cazul prezidențialelor
Mircea Savin
Jul 3, 2024
1745
Partenerul de balamuc parlamentar al Dianei Șoșoacă, deputatul Ciubuc, s-a ales cu probleme penale din pricina oilor. Procurorii îl cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere
Alex Miclovan
Jul 3, 2024
1406
Ludovic Orban: "O candidatură a mea la prezidențiale e o candidatură normală, naturală". Totodată, liderul FD face apel către PNL să rupă coaliția cu PSD
Mircea Savin
Jul 2, 2024
1369
1
2
...
77
78
79
80
81
82
83
...
720
721