Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat în cursul zilei de vineri că a formulat acuzații penale împotriva a 3 jurnaliști – un român și doi americani - pentru trecerea "ilegală" a frontierei în partea din regiunea Kursk aflată sub controlul forțelor ucrainene. Aceștia au filmat un reportaj în localitatea Suja, unde sunt staționați militarii ucraineni.
"Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse a inițiat și investighează cauze penale în temeiul articolului 322 din Codul Penal al Rusiei (pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a Federației Ruse) împotriva unor cetățeni americani (corespondenți ai postului australian de televiziune ABC, Fletcher Young și Catherine Diss), precum și a unui cetățean român (jurnalistul site-ului român de știri HotNews, Barbu Mircea), care au trecut ilegal frontiera de stat a Federației Ruse în regiunea Kursk", a precizat Centrul pentru Relații Publice al FSB.
Începând cu 17 august au fost deschise dosare penale împotriva a 12 jurnaliști străini pentru pentru activitatea lor în regiunea Kursk (după intrarea din data de 6 august a forțelor ucrainene pe teritoriul Rusiei), ceea ce le-ar putea aduce condamnări de până la 5 ani de închisoare în tribunalele ruse.
Jurnalistul Mircea Barbu a răspuns acuzației formulate de FSB spunând că "această acțiune reprezintă nu doar un atac direct asupra libertății mele de exprimare, ci și o amenințare la adresa tuturor jurnaliștilor care își asumă riscuri pentru a aduce în fața publicului adevărul despre conflicte armate și situații de criză".
"Conform Convenției de la Geneva, jurnaliștii trebuie să fie protejați în timpul desfășurării activităților lor, iar orice atac asupra acestora este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale”, a mai zis jurnalistul roman.
Totodată, Mircea Barbu a lansat un apel către comunitatea internațională de a apăra drepturile jurnaliștilor.
"Situația în care mă aflu eu - căutat de serviciile de securitate rusești - ridică semne de întrebare asupra libertății presei și a drepturilor fundamentale ale jurnaliștilor. Această acțiune reprezintă nu doar o atac direct asupra libertății mele de exprimare, ci și o amenințare la adresa tuturor jurnaliștilor care își asumă riscuri pentru a aduce în fața publicului adevărul despre conflicte armate și situații de criză. Conform Convenției de la Geneva, jurnaliștii trebuie să fie protejați în timpul desfășurării activităților lor, iar orice atac asupra acestora este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale.
Consider ca este inacceptabil ca un jurnalist să fie hărțuit și persecutat pentru simplul fapt că își exercită meseria. Mesajul pe care FSB-ul îl transmite este clar: nu tolerăm voci independente care pun la îndoială narațiunile oficiale. Dar eu nu voi ceda. Voi continua să relatez faptele, să aduc la cunoștința opiniei publice realitățile din zonele de conflict și să apăr valorile jurnalismului liber.
Aș dori să fac apel la comunitatea internațională, la organizațiile care apără drepturile jurnaliștilor și la toți cei care cred în puterea adevărului. Nu putem permite ca frica și intimidarea să ne reducă la tăcere", a scris jurnalistul într-o postare publicată pe Facebook.
Și publicația HotNews a oferit o replică acuzațiilor formulate de autoritățile ruse, luând apărarea jurnalistului Mircea Barbu.
"Este un fapt trecerea de către ziaristul nostru a graniței de stat, fără permisiunea Rusiei. Nu e nimic de contestat. Același lucru s-a întâmplat când jurnaliști ruși, chinezi și din alte țări au urmărit trupele ruse în incursiunea lor pe teritoriul ocupat în sens invers, teritoriu care conform legilor internaționale aparține Ucrainei, așa cum Kursk aparține Rusiei. Numai că există o convenție tacită, în legile derulării conflictelor, că ziariștii nu doar că nu sunt ținte, ci și că reporterii pot ajunge uneori în zone unde n-ar trebui să fie, de pildă peste granițe. Toate taberele combatante admit acest lucru. De ce? Pentru că ziariștii informează oamenii în legătură cu ce se petrece, iar prezența lor în zone 'interzise' este de interes public, adică în folosul publicului", a precizat site-ul Hotnews.