Întrebat dacă violența pe care o manifestă nu îl descalifică pentru a reprezenta România pe plan extern, George Simion dă un răspuns halucinant: "Dacă ne uităm la trecutul președintelui Ucrainei putem să vedem niște scene care nu l-ar califica pentru funcția de președinte, însă a fost ales de către ucraineni"


Întrebat dacă violența pe care o manifestă nu îl descalifică pentru a reprezenta România pe plan extern, George Simion dă un răspuns halucinant: "Dacă ne uităm la trecutul președintelui Ucrainei putem să vedem niște scene care nu l-ar califica pentru funcția de președinte, însă a fost ales de către ucraineni"

Prezidențiabilul cu valențe pro-ruse al AUR, George Simion, a oferit un răspuns halucinant joi seară, într-un interviu acordat pentru Pro TV, atunci când a fost întrebat despre comportamentul violent pe care l-a arătat adesea în spațiul public, ceea ce l-ar descalifica din a ocupa funcția de președinte al României și, implicit, din a ne reprezenta pe plan extern. 

Concret, printre replicile date, George Simion a ținut să-l atace pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spunând că și acesta a avut un trecut controversat. Mai exact, în mod absolut halucinant, George Simion a echivalat, din punctul de vedere al unui trecut descalificant pentru ocuparea celei mai înalte funcții în stat, comportamentul violent de care el a dat dovadă adesea cu activitatea de actor pe care președintele ucrainean a desfășurat-o cândva. 

Moderatoare: Ați fost protagonistul unor scene violente în Parlament de-a lungul timpului. Sunteți un om violent? 

George Simion: Cu siguranță sunt un om care se revoltă când vede nedreptate, dar ca majoritatea românilor nu sunt violent, însă când îl vezi pe Virgil Popescu, cel care a distrus sectorul energetic din România, cum ia toată țara în râs, este greu să te abții. Sunt bucuros că nu am trecut anumite linii și m-am abținut. 

Moderatoare: Ați trecut totuși niște linii pentru un politician în Parlament, nu? 

George Simion: Având în vedere câtă liniște a fost în Parlament până să venim noi acolo, sunt bucuros că am trecut acele linii. Era nevoie de mai multă gălăgie și cred că cineva trebuie să sancționeze în limite democratice.

Moderatoare: Dar chiar și fizice? Îmi aduc aminte că au fost niște scene destul de fizice. 

George Simion: Cu siguranță fără violențe fizice, însă taxând orice încălcare și orice nedreptate care li se face cetățenilor. 

Moderatoare: Totuși știți că funcția președintelui înseamnă și reprezentare pe plan extern și contează comportamentul unui președinte. 

George Simion: Sigur că da. Dacă ne uităm în Ucraina și în trecutul președintelui Ucrainei putem să vedem niște scene care nu l-ar califica pentru funcția aceasta, însă a fost ales de către ucraineni. 

Moderatoare: Eu vă întreb totuși legat de dvs. și de imaginea României, pentru că despre asta vorbim acum. Credeți că ați putea cu acest temperament al dvs. să se întâmple așa ceva și la un summit NATO sau la Consiliul Europei, de exemplu să scoateți telefonul și să faceți un live pe Facebook? 

George Simion: Dacă e nevoie să iau atitudine când vine vorba despre interesele românilor, o voi face. Nu voi fi un turist precum au fost alții. 

Vedeți video: 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.