Departamentul de Justiție al Statelor Unite a început o anchetă penală în legătură cu investigația privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, realizată de procurorul Robert Mueller, informează presa americană, citată de BBC.
Ancheta a fost inițiată în contextul în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, a contestat în repetate rânduri că investigația lui Mueller, spunând că ea nu este altceva decât „o vânătoare de vrăjitoare”.
Informația despre deschiderea unei anchete penale a apărut pentru prima dată în The New York Times, iar potrivit jurnaliștilor acestei publicații, nu este încă clar pentru ce infracțiune ar fi fost deschis dosarul.
Procurorul special Robert Mueller a anunţat, la sfârşitul lunii mai, încheierea oficială a investigaţiei privind ingerinţele electorale ruse. Comisia Robert Mueller a oferit Departamentului Justiţiei versiunea completă a raportului de anchetă privind ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte între echipa electorală a lui Donald Trump şi Moscova. Investigația nu a scos la iveală o înțelegere secretă între Moscova și echipa de campanie a lui Trump, însă nici nu l-a declarat nevinovat în mod explicit pe acesta de acuzațiile de obstrucționare a justiției.