Candidatul PNCR la prezidențiale Cristian Terheș a transmis în urmă cu scurt timp, într-o declarație făcută pentru postul de televiziune Antena 3, că Ucraina și Polonia au cooperat în sfera serviciilor de informații pentru a trimite la Bruxelles dovezile conform cărora prezidențiabilul AUR George Simion s-a întâlnit cu mai mulți agenți ai serviciilor de informații rusești, întâlnirile având loc mai ales în regiunea Cernăuți. S-au schimbat bunuri și servicii pe parcursul acestor întâlniri, a mai menționat Cristian Terheș.
Amintim că ex-ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, respectiv deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, au afirmat încă de anul trecut că George Simion a avut cel puțin o întâlnire cu un agent rus în regiunea Cernăuți din Ucraina. În privința afirmațiilor făcute astăzi de Terheș, trebuie precizat că acesta are relații strânse cu liderii conservatori de la Varșovia.
Cristian Terheș: Din datele pe care le cunosc - și ce pot să spun public până în momentul de față - există înregistrări ale serviciilor ucrainene de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuți cu persoane care aparțineau diverselor servicii de informații rusești. Iar dacă acele înregistrări vor ieși publice - și probabil că vor ieși - eu nu știu dacă el (George Simion - n.red.) a știut cine erau acele persoane. Dar faptul că s-a întâlnit cu acele persoane, faptul că s-au schimbat bunuri și servicii în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări.
Moderatoare: Ați văzut aceste filmări?
Cristian Terheș: Eu nu, dar s-a auzit despre ele inclusiv la Bruxelles. Pot să confirm că pe filieră poloneză au ajuns.
Vedeți video: