EXCLUSIV: Marile păcate ale tovarășului Poroșenko. Cățărat la putere pe cadavre, fostul președinte al Ucrainei a făcut constant jocul lui Putin, refuzând să recunoască oficial că Rusia a invadat țara / Anna Neplii

În pofida oricâtor critici ce ar putea fi aduse unor oficiali actuali din politica ucraineană, situația din prezent este cu mult mai bună decât ar fi putut fi dacă Petro Poroșenko ar fi ajuns președintele Ucrainei. Este de-a dreptul înfricoșător chiar și numai să ne gândim la un astfel de scenariu. De altfel, de-a lungul domniei sale, Poroșenko și-a arătat din plin fața negativă.  

Să începem cu faptul că a ajuns la putere cățărându-se peste morți și peste sângele lor, promițând în mod repetat că va pune capăt războiului din estul Ucrainei și că va întoarce Crimeea între granițele firești. Având în vedere toate aceste promisiuni, ucrainenii se așteptau ca Poroșenko să consemneze din punct de vedere oficial și legal invazia Rusiei agresoare, condamnând-o ca atare. Nu a făcut asta și nici nu a impus legea marțială, ci doar s-a mărginit în a anunța, formal, o zonă de operațiuni antiteroriste (ATO) în care teroriștii desfășurau acțiuni teroriste.

Prin urmare, legile și regulile internaționale ale războiului nu au fost aplicate. Militarii ruși au fost judecați ca teroriști și criminali, nu ca prizonieri de război. Desigur, nici Rusia nu i-a tratat pe militari ucraineni căzuți în captivitate ca pe niște prizonieri de război, Kremlinul nerespectând niciodată tratatele internaționale în domeniu. 

Cei 10.000 de eroi 

Mai târziu, procurorul-șef militar Anatoly Matios a desființat toate batalioanele de voluntari și a pus pe liber aproximativ 10.000 de eroi. Grav e că acțiunile armatei ucrainene au fost evaluate în conformitate cu legile funcționale pe timp de pace și de siguranță națională, în ciuda faptului că țara se afla în plin război, cu toate efectele ce decurg dintr-o astfel de situație. Dacă acești 10.000 de eroi nu ar fi pus mâna pe arme și nu ar fi solicitat apărarea Ucrainei, e clar că o ofensivă rusească la scară largă ar fi avut loc mult mai devreme. 

Cazul Batalionului ”Tornado”

Întrucât este ilustrativ pentru subiectul abordat, aș dori să fac trimitere la cazul Batalionului „Tornado”. În iunie 2015, procurorul-șef militar Anatoly Matios a lansat primele acuzații, extrem de dure, împotriva soldaților din unitatea amintită. Ulterior, batalionul avea să fie desființat de Arsen Avakov. Totuși, când instanța a început să examineze cazul, ședințele au fost închise, neexistând pic de transperență. 

În aprilie 2017, instanța a condamnat 12 luptători. De notat însă că acuzațiile în temeiul cărora aceștia au fost găsiți vinovați (furt, încălcarea proprietății private și reținerea ilegală a unei persoane) nu au fost niciodată dovedite cu probe, ci totul s-a bazat numai pe mărturiile câtorva persoane. Interesant este și că, după anunțarea sentinței, reprezentantul Parchetului General – Ruslan Kravchenko – a anunțat că instituția pe care o reprezintă nu este de acord cu verdictul, insistând că trei dintre inculpați au primit pedepse prea blânde. La rândul lor, luptătorii s-au apărat spunând același lucru – anume că adevăratul motiv al judecării lor a fost că nu au permis trenurilor de contrabandă să pătrundă în zona ocupată a Donbasului.

Înconjurarea trupelor ucrainene la Ilovaisk 

Această speță datează din august 2014. Pe atunci, ministrul Apărării era Valery Geletey (care înainte fusese șeful Departamentului Securității Statului, adică șeful securiștilor lui Poroșenko). Valery și-a dat demisia aproape imediat după evenimentele de la Ilovaisk (în condițiile în care societatea cerea, la unison și cu vehemență, pedepsirea făptuitorilor) și la nu mult timp după aceea, Poroșenko i-a făcut cadou o proprietate VIP în Marea Britanie, al cărei cost s-a ridicat la exorbitanta sumă de 23 milioane de lire sterline. Dincolo de această evidență, trebuie amintit faptul că unitățile și tehnica militare care ar fi putut ajuta la deblocarea trupelor ucrainene de la Ilovaisk (unde erau înconjurate de ruși) au participat la parada militară organizată la Kiev. Poroșenko a blocat personal furnizarea de arme către Ilovaisk.

”Sunt un criminal pentru că nu am urmat ordinele idioate ale generalilor!”

În 2019, șeful Forțelor Armate ale Ucrainei era Viktor Muzhenko, membru al Partidului Regiunilor (o formațiune pro-rusă). Muzhenko a fost implicat atât în cazul ​​Ilovaisk, cât și în cazul Debaltseve. În ambele situații, militarii au constatat marea incompetență a Statului Major ale cărui ordine au reprezentat tot atâtea erori grave. În ambele bătălii ”coridoarele verzi” au devenit coridoare ale morții. Iată cum comentează aceste situații Ruslan Onishchenko, fost comandant de companie: 

„Îmi mărturisesc crima: am salvat Batalionului Kulchitsky fără să primesc un ordin în acest sens. Le-am spus soldaților: ‹Treceți prin câmpul minat!›. Asta am spus. Doar așa am reușit să scăpăm cu pierderi minime. Nu am părăsit Ilovaisk de-a lungul ‹culoarului verde›, ci ne-am împrăștiat și ne-am strecurat în grupuri mici. Sunt un criminal pentru că nu am urmat ordinele idioate ale generalilor!”.

Acordurile de la Minsk 

Putin folosește tactica clasică a FSB: în ajunul unor negocieri importante, cauzează o criză pentru a genera presiuni și un fundal intimidant, care să faciliteze semnarea acordurilor pe care le vizează, dar care, desigur, nu vor fi respectate de către statul agresor. În continuare, vom vorbi despre primul și al doilea acord de la Minsk. Aceste acorduri nu sunt niște documente internaționale, nici ca formă, nici sub raportul conținutului, întrucât, potrivit articolului 52 al Convenției de la Viena din 1969 privind regulile la care trebuie să se supună tratatele internaționale, un tratat încheiat sub constrângere, ca urmare a folosirii forței sau sub amenințarea folosirii forței, este nul din toate punctele de vedere, adică e invalid din chiar momentul încheierii acestuia.

”Ucraina s-ar fi putut descurca fără acordurile de la Minsk dacă nu ar fi suferit trei înfrângeri zdrobitoare în 2014. Dacă nu ar fi ars toate echipamentele ucrainene în apropierea graniței cu Rusia, dacă nu s-ar fi făcut greșeli grave de către conducerea militaro-politică a statului, care în loc să declare legea marțială, ce ar fi făcut posibilă folosirea Forțelor Armate ale Ucrainei în condiții de agresiune, conducerea politică a adoptat acest format de ‹ATO›, deși era clar pentru toată lumea că e vorba despre o agresiune militară. Drept urmare, am pierdut până la 80% din toate echipamentele militare disponibile, Rusia a preluat controlul asupra a 400 de kilometri din teritoriul Ucrainei, echipamentul militar rămas a fost la Kiev, la paradă, iar Rusia a invadat lângă Ilovaisk. Aceeași poveste s-a repetat și în 2015, lângă Debaltseve, când a fost semnat Minsk-2”, a explicat Grigory Perepelitsa, expert în politică externă.

O strategie falimentară care a făcut jocurile Rusiei 

Tot timpul, războiul hibrid pe care rușii l-au întreținut în Donbas a fost numit ”conflict intern”, ”război civil” sau ”operațiune antiteroristă”, recurgându-se numai și numai la sintagme de natura asta. La negocieri, Rusia a fost recunoscută drept ”mediatoare”, nu parte beligerantă. Administrația Poroșenko a folosit o terminologie complet nepotrivită, neprofitabilă și cu totul ineficientă, în loc să adopte o strategie firească și corectă, ceea ce ar fi însemnat să facă referire la normele dreptului internațional. De exemplu, era necesar ca Poroșenko să invoce articolul 51, acesta făcând trimitere la dreptul unei victime de a se apăra uzitând de forța armată în fața unei agresiuni militare, pentru a respinge agresiunea.  Neapelând la aceste norme internaționale și alegând formatul ”operațiunii antiteroriste”, Ucraina s-a dus într-o fundătură, asta e indubitabil. Așa s-a ajuns ca, în timpul reuniunilor grupului de tratative trilaterale,  reprezentanții Rusiei la Minsk să nu recunoască faptul că Rusia e parte a conflictului. Ei se așează la masă în calitate de emisari ai ”forțelor de menținere a păcii” și își impun dorințele asupra modului în care Ucraina ar trebui să negocieze cu cei pe care rușii îi numesc ”răzvrătiți”. Este mai mult decât evident că Rusia a folosit acordurile de la Minsk, interpretându-le numai și numai în interes propriu, pentru a exercita și mai multă presiune asupra Ucrainei și a comunității internaționale (în special cu scopul de a păcăli Occidentul astfel încât să ridice sancțiunile pentru anexarea ilegală a Crimeei).

Legea marțială 

Ce-i drept, legea marțială a fost introdusă încă din 2008, în timpul domniei lui Poroșenko, însă scopul acestei mișcări a avut obiective pre-electorale. În sine, incidentul din apropierea strâmtorii Kerci în care au fost implicate navele ucrainene, incident care, desigur, nu a încălcat acordurile internaționale privind navigația și a respectat ordinele comandamentului, ridică totuși o serie de întrebări atât în ​​Ucraina, cât și în cadrul comunității internaționale. Inițial, s-a planificat introducerea legii marțiale pentru 60 de zile, ceea ce ar fi întârziat alegerile prezidențiale, totuși, în aceeași zi, legea marțială a fost restrânsă la numai 30 de zile, dar și această situație a generat o serie de consecințe. Articolul 19 din legea Ucrainei „privind regimul juridic al legii marțiale” prevede ca pe durata aplicării acesteia să fie interzise în mod necondiționat orice tip de alegeri, mitinguri și greve. 

Drept urmare, Comisia Electorală Centrală a anulat alegerile locale programate pentru decembrie într-o serie de districte în care a fost impusă legea marțială. Potrivit tuturor sondajelor, partidul președintelui Poroșenko ar fi pierdut aceste alegeri. În Odesa, folosind forța și presiunile, poliția nu a permis organizarea unui miting împotriva dezvoltării prin metode reprobabile a unuia dintre cartierele orașului. De asemenea, a fost imposibil să se organizeze acțiunile de protest ale minerilor care nu își mai primeau drepturile salariale. Potrivit misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului din Ucraina, alegerile desfășurate în absența libertății de întrunire și a restricțiilor privind libertatea de mișcare nu pot fi democratice.

Prăjiturile lui Poroșenko 

Mai sunt și alte aspecte ce ridică o puzderie de semne de întrebare asupra lui Poroșenko. În timpul războiului din estul Ucrainei, legăturile constante de transport cu Rusia, legăturile economice și schimburile diplomatice nu s-au oprit. Cum poate fi recunoscut un stat ca agresor dacă nu a primit note diplomatice corespunzătoare, nu a existat nicio încetare a legăturilor, nu au existat o declarație de stare de război și o lege marțială funcțională? Mai mult, exportul de produse de cofetărie în Federația Rusă a continuat mulți ani, iar fabrica de cofetărie Roshen a lui Poroșenko s-a închis abia în cursul anului 2017.Fără îndoială, Poroșenko a facilitat armatei unele îmbunătățiri parțiale, dar asta numai pentru a-și urmări interesele, care constau în creșterea ratingurilor și a propriei influențe. În cea mai mare parte, banii au fost deturnați. 

Același Petro Poroșenko a blocat dezvoltarea complexului antinavă Neptune și a decis ca tancurile modernizate T-84 (Oplot) să fie produse exclusiv pentru export, insistând că „țara are nevoie de bani”, dar ignorând necesitățile militare ale momentului. În 2016, polonezii s-au oferit să ne vândă drone kamikaze (care au dat rezultate bune în Nagorno-Karabah), dar au fost refuzați.

Bani de la Gazprom 

Șefa Băncii Naționale din 2014 și până în 2018 – Valeria Gontareva – a deținut companii offshore în colaborare cu directorul unei bănci rusești. Gontareva a aranjat falimentarea Băncii Naționale, astfel ruinând un număr mare de bănci ucrainene. Este clar cu sprijinul cui. Însuși Petro Poroșenko era implicat într-o companie offshore care a continuat să facă comerț cu Gazprom în timpul războiului. Tot prin intermediul unor companii offshore, Gazprom a plătit studiile copiilor lui Poroșenko în Marea Britanie. 

Tot Poroșenko a fost cel care i-a permis lui Viktor Medvedchuk să construiască un imperiu al combustibilului, să își impună monopolul pe piața gazelor și să cumpere aproape toate canalele TV de informații din Ucraina. Nașul lui Putin a avut ocazia să-i coaguleze în parlamentul ucrainean pe exponenții opoziției pro-ruse, această oportunitate fiindu-i facilitată. De asemenea, Poroșenko este suspectat că l-a ajutat pe Medvedchuk să implementeze o schemă de aprovizionare cu cărbune în așa-zisele ”republici populare” Lugansk și Donețk, în perioada 2014-2015.

Aș putea continua oricând această listă, trecând în revistă multe alte ”păcate” de-ale tovarășului Poroșenko, însă cred că e limpede pentru toată lumea cu cine avem de-a face.