Se tot vorbește în spațiul public despre faptul că prezidențiabila USR Elena Lasconi are anumite dificultăți în zona de politică externă. Paradoxal, deși ea are aceste dificultăți, este singurul candidat din cursa către Cotroceni care a articulat o politică externă și de securitate corectă, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina.
Mă chinui de luni seară să înțeleg cum e posibil, pe de-o parte să fie această candidată blamată și în același timp să fie singura care să aibă luarea de poziție cea mai corectă în ceea ce privește apărarea intereselor României pe plan extern în NATO, UE și lume, inclusiv și mai ales prin prisma amenințării rusești.
În dezbaterea prezidențială de luni seară, rubinul nostru cel mai de preț, omul care nu poate spune 2 propoziții fără să ne amintească că a fost secretar general adjunct al NATO, a spus că el ar ceda din teritoriile Ucrainei Rusiei. Eram în fața televizorului, urmăream dezbaterea și mi-a înghețat sângele în vene. Cum adică ar ceda teritorii din Ucraina Rusiei? Domnul Geoană de la NATO? Domnul Geoană care era secretar general adjunct al NATO pe 24 februarie 2022 când tancurile rusești își făceau drum spre Kyiv? Domnul Geoană cu carieră în diplomație și în politica internațională la cel mai înalt nivel? Uite ce zicea NATO pe 24 februarie când domnul Geoană era secretar general adjunct: "Sprijinim în totalitate suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și dreptul Ucrainei la auto-apărare". Și acum ce faceți domnule, ce fel de fofârlică e asta că susțineți pacea cu cedare de teritorii?
A fost extrem de bun răspunsul Elenei Lasconi la aceeași întrebare: "Vă dați seama, dacă Doamne ferește, e un război în România, domnul Geoană ar susține cedarea de teritorii?". M-am gândit instant și pe moment cum e posibil și chiar într-un fel ironic ca această femeie politician, primar de oraș mic dintr-un județ al țării să poată să-l pună la punct chiar pe marele ex-SGA al NATO tocmai pe o temă unde el ar fi trebuit să aibă cel mai bun răspuns? Cât de bizar este că aproape toată presa încearcă din răsputeri să o scoată ca necalificată și nepotrivită pentru funcția de președinte chiar pe cea care are cea mai pro-europeană viziune pe tema acestui război în care mor oameni nevinovați la granița cu noi!
În continuare tot văd în spațiul public diverse nuanțări și enunțări de diverse poziții. Astăzi domnul CTP i-a formulat atât de agresiv întrebările în emisiune, încât m-am întrebat dacă nu cumva o urăște, întrebări pe care nu le vedem adresate în aceeași notă agresivă, măcar pe rețelele sociale, altor candidați precum Ciucă sau Ciolacu, care dau bir cu fugiții când este vorba despre o dezbatere reală. A încercat iarăși să o pună în dificultate, întrebând-o ce ar trebui să facă România dacă SUA nu va mai sprijini Ucraina de pe 20 ianuarie încolo, când se va instala Trump la Casa Albă. Din nou, femeia politician despre care presa tot spune și spune și spune că nu e pregătită să fie președinte, a dat cel mai bun și corect răspuns, acela că Europa trebuie să fie unită și solidară în apărarea Ucrainei. Apărarea Ucrainei este de fapt și apărarea României și apărarea UE, respectiv apărarea stilului nostru de viață. Din nou, doamna Lasconi a dat un răspuns extrem de bun și corect, pro-european și în linie cu valorile pe care statul nostru le apără și le susține cel puțin în mod declarativ pe plan extern.
Doamna Lasconi, până de curând, nu avea perspectiva candidaturii din partea unui partid mare din România la alegerile prezidențiale cu șanse reale de a intra în al doilea tur. Domnii Simion și Geoană sunt, spre deosebire de dumneaei, oameni care au pus ochii pe fotoliul de la Cotroceni de ani de zile. Doamna Lasconi este un politician foarte bun dintr-o perspectivă. Fiind fostă jurnalistă care s-a ocupat de o multitudine de subiecte, a dobândit în mod real capacități analitice, iar astfel poate să își aleagă oamenii cu care lucrează și în mod cert, împreună cu echipa sa de experți cu care va intra în Administrația Prezidențială, în cazul victoriei în alegeri, are potențialul de a fi un președinte foarte bun sau chiar să exceleze, întrucât prin acea capacitate analitică un jurnalist poate tranșa, cu celeritate, care sunt avantajele și dezavantajele unei anumite măsuri.
Și ceea ce trebuie să condamnăm este evidenta denaturare pe care o practică presa mainstream în mod interesat, plătită cu puhoaie de bani publici. În timp ce Lasconi a fost pusă la zid, George Simion n-a știut să spună de exemplu care sunt criteriile de aderare la zona euro. Dar pentru că domnul Simion a făcut glume mișto și am mai râs și noi sanchi ce diliu e, lui nu i se reproșează în aceeași notă în care i se reproșează Elenei Lasconi că n-a învățat suficient de mult.
Domnul Simion, purtătorul unui organ genital masculin cu care și-a exprimat intenția de a viola o altă femeie politician, are voie să nu le zbanghească pe politică externă. Și ce dacă nu a știut criteriile de aderare la zona euro? Elena Lasconi, în schimb, nu are voie să greșească cu nimic, iar pentru cea mai mică greșeală va fi arsă pe rug și tocată în cele mai mici fărâme și bucățele.
Acest material a fost comandat de USR pentru candidatul Elena Lasconi. Cod unic de identificare: 31240009