VIDEO. Scene ireale la Antena 3: Mircea Geoană, la un pas de bătaie. Prezidențiabilul își pierde cumpătul, tremură și sare amenințător la Adrian Ursu când acesta îl întreabă despre o posibilă finanțare dubioasă a campaniei sale prin fundația Mihaelei Geoană


VIDEO. Scene ireale la Antena 3: Mircea Geoană, la un pas de bătaie. Prezidențiabilul își pierde cumpătul, tremură și sare amenințător la Adrian Ursu când acesta îl întreabă despre o posibilă finanțare dubioasă a campaniei sale prin fundația Mihaelei Geoană

Mircea Geoană și familia sa au fost invitați, duminică seară, pentru a doua oară în emisiunea electorală moderată de Mihai Gâdea la Antena 3.

S-a discutat, printre altele, și despre plagiatul Anei Geoană, fiica prezidențiabilului, care a admis că poate s-a inspirat „puțin” dintr-un discurs recent al nepoatei lui Donald Trump. PODUL a scris AICI despre asta. 

Punctul culminant al emisiunii a fost de departe schimbul de replici extrem de tensionat dintre Mircea Geoană și Oana Zamfir căreia i s-a alăturat pe parcurs și Adrian Ursu, privind finanțarea campaniei electorale a fostului lider al PSD, acesta alegând în mod bizar să nu facă public numele finanțatorilor, deși este o suspiciune rezonabilă că un candidat (oricare ar fi el, nu doar Mircea Geoană) ar putea fi reprezentantul unui grup de interese care, sprijinindu-l financiar și nu numai, să-l ajute să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat pentru ca mai apoi acesta să se revanșeze într-un fel sau altul față de susținătorii respectivi. Tocmai din acest motiv, dar și din altele, transparența este obligatorie.  

Oana Zamfir a invocat exemplul unui mare jucător din domeniul energiei care ar fi mers la președintele în exercițiu, în 2022, cerându-i modificarea legii privitoare la offshore (pentru extragerea gazului din Marea Neagră) în contextul Schengen, demersul respectiv fiind considerat aproape un șantaj (detalii AICI cu subiect și predicat ca să înțelegeți mai bine situația), pentru a chestiona o presupusă donație consistentă, venită tot de la un jucător din domeniul energiei către fundația Mihaelei Geoană, „Renașterea”. 

Dialogul a luat o turnură total neașteptată la momentul intervenției lui Adrian Ursu care a întărit și a repetat întrebările Oanei Zamfir, astfel că toată sala a înmărmurit, ținându-și respirația preț de câteva secunde, când Mircea Geoană și-a pierdut cumpătul în asemenea hal încât a început să strige, repetând aceeași întrebare, și să se îndrepte amenințător, cu fața congestionată, către interlocutorul incomod. 

Senzația unei agresiuni fizice iminente a fost foarte pregnantă, chiar dacă în cele din urmă nu s-a produs, însă momentul a fost de-a dreptul înmărmuritor și intimidant, fapt evidențiat, de altfel, și de către Adrian Ursu, care devenise ușor incoerent (ori asta li se întâmplă foarte rar jurnaliștilor anteniști în propriul teren).

Redăm mai jos integral dialogul dintre Mircea  Geoană -  Oana Zamfir (soție de deputat PSD) și Adrian Ursu (soțul fostei eurodeputate Carmen Avram, în prezent candidată pe listele PSD la alegerile parlamentare). Statutul conjugal al celor doi așa-ziși jurnaliști este relevant pentru dinamica poziționărilor acestora, dar întrebările lor cu privire la finanțarea secretă a lui Mircea Geoană sunt perfect legitime, iar reacția furibundă, total inadecvată a independentului arată un autocontrol precar, o labilitate emoțională deloc neglijabilă și o furie interioară care mocnește și poate să manifeste oricând sub presiune. 

Este foarte posibil ca Zamfir și Ursu să fi jucat această așa-zis dezvăluire la cacealma, adică donația respectivă să fie pură ficțiune antenistă, dar chiar și așa reacția lui Mircea Geoană este incalificabilă.

CITEȘTE ȘI: Mircea Geoană, manifestări și reacții tot mai deplorabile. „Independentul” s-a folosit de un fake news pentru a denigra investigația de presă care dezvăluie că apropiați de-ai săi sunt apropiați și de Kremlin / L-a acuzat și pe opozantul rus Mihail Hodorkovski, întemnițat și jefuit de Putin, că lucrează după „manualul FSB”

Redăm dialogul (video mai jos, de la ora 1:14:00):

Oana Zamfir: Este adevărat, domnule Geoană, că un mare jucător din domeniul energiei v-a finanțat, nu direct, ci indirect, prin intermediul unei fundații, campania electorală cu jumătate de milion de euro?

Mircea Geoană: Minciună, doamna Zamfir! Care este jucătorul și care este milionul? Că avem buzunarele goale…

Oana Zamfir: Sunteți gata în acest moment, și nu după campania electorală - pentru că vă întrebăm pe dvs., și pe susținătorii dvs. la fiecare astfel de întâlnire și de fiecare dată invocați faptul… este o minciună prin omisiune, vă mințiți alegătorii, îi mințiți pe români refuzând să spuneți un lucru extrem de important pentru un viitor președinte: cine sunt finanțatorii dvs.?!

Mircea Geoană: Jumătate de milion? De unde ați scos cifra asta?

Oana Zamfir: Sunt informații pe care le am ca jurnalist de investigații și v-am oferit dvs. ocazia să spuneți dacă sunt false sau sunt adevărate.

Mircea Geoană: Jurnalistul de investigații se înșală…

Oana Zamfir: Sunteți gata să probați acest lucru? Sunteți gata ca, până la sfârșitul acestei emisiuni, să cereți mandatarului dvs. financiar… (sala începe să se agite și chiar să se manifeste sonor - n.red.)… considerați că este normal bruiajul ca să nu poată răspunde? Sunteți gata să publicați fiecare nume, de la 5 euro până la cât considerați dvs. că ați primit în această campanie?

Mircea Geoană: Doamna Zamfir, ne cunoaștem de mult și chiar am vrut să colaborăm, se pare că vreți să colaborați în alte zone…

Oana Zamfir: Mi-ați oferit să fiu în echipa dvs. în 2009 și am ales meseria și-o aleg și acum.

Mircea Geoană: Deci în campania electorală, finanțările sunt permise exclusiv de la persoane fizice, ceea ce înseamnă că nu este persoană juridică. Finanțarea, potrivit legii, este limitată la 300.000 de euro per persoană fizică și împrumuturi, tot în aceeași limită. Deci sumele sunt imaginare.

Adrian Ursu: Întrebăm despre fundații, domnule Geoană… Fundațiile nu sunt reglementate de aceeași lege… și vă întrebam dacă în felul în care a fost susținută candidatura dvs., chiar înainte de a demisiona de la NATO, a existat un transfer financiar și către fundațiile care v-au sprijinit sau fundații din apropierea dvs., inclusiv din familie de la astfel de companii.

Mircea Geoană: Din familie? Din familie? Din familie? Vreți să fiți mai precis? Care din familie? (în acest moment – video de la aproximativ ora 1:18:00 – Mircea Geoană începe să scuture nervos din cap și se apropie amenințător de Adrian Ursu)

Adrian Ursu: De ce veniți amenințător spre mine? Să știți că sunt emotiv dacă veniți amenințător spre mine s-ar putea să… am avut și probleme cu inima…

Mircea Geoană: Am o anumită sensibilitate când vorbim despre familie. Care fundație?

Adrian Ursu: Întrebarea era foarte simplă.

Mircea Geoană: Către cine? Ce fundație? Cum se numește?

Adrian Ursu: Fundația Renașterea, fundația România Renaște…

Mircea Geoană: Da n-aveți chiar un pic, un pic de limită?

Adrian Ursu: V-am întrebat, n-am afirmat nimic…

Mircea Geoană: Adică afirmați că fundația de 20 de ani a soției mele finanțează campania mea?

Adrian Ursu: V-am întrebat altceva, dacă nu sunteți atent și sunteți doar agresiv… Revenim la dialog sau vreți să fiți extrem de irascibil așa cum ați fost de fiecare dată când au fost chestiuni legate de trecutul sau prezentul dvs.? Nu vreți să lămuriți… Sunteți într-o campanie electorală în care este firesc ca oamenii să vă cunoască.

Oana Zamfir: Aș dori să răspundeți la întrebare: sunteți gata până la finalul acestei emisiuni să..

Mircea Geoană: Toate donațiile sunt la AEP, doamnă.

Oana Zamfir: Nu sunt. Sunt cheltuielile, nu donațiile. Am intrat pe siteul AEP, iar susținătorii dvs, au spus că nu pot face publică (lista donatorilor).

Mircea Geoană: Este minciună și fabricațiune.

Oana Zamfir: Probați adevărul!

Mihaela Geoană: Ați menționat fundația Renașterea. Este înființată în urmă cu 23 de ani, e o fundație de utilitate publică, depunem în fiecare an contabilitatea și se publică în Monitorul Oficial. Niciodată nu am primit niciun leu, niciun echipament, niciun ajutor din partea statului român. Niciodată în 23 de ani. Vă rog frumos să vă verificați informațiile înainte să aruncați minciuni.

Oana Zamfir (către Mircea Geoană): Relațiile pe care dvs. le-ați avut și le-ați negat au generat aceste... donațiile unui anume colaborator al dvs. către fundația respectivă. Repet întrebarea: sunteți dispus să publicați lista finanțatorilor dvs.? Dvs. evitați de când a început această campanie să publicați lista finanțatorilor dvs. Partidele politice, ceilalți candidați la prezidențiale publică aceste liste. Dvs, nu, pentru că sunteți susținut de un ONG, de o fundație. Și eu v-am întrebat..

Mircea Geoană: Pentru că oamenii care vor să doneze sunt sub presiune din partea (neinteligibil)…

Oana Zamfir: Nu ați reușit să probați nici asta. Nimeni nu a făcut plângere penală, iar niște oameni al căror nume nu este cunoscut… cum să fie amenințați? De către cine? Deci nu doriți să publicați lista?

Context. Donațiile către fundația Renașterea de către colaboratorul la care face referire Oana Zamfir au fost confirmate de către Mircea Geoană în contextul unor dezvăluirilor recente privind susținerea candidaturii acestuia de către dubiosul afacerist Rareș Mănescu, conectat în afaceri cu propagandiști ai Kremlinului. 

Fundația Renașterea, a cărei președinte este soția candidatului independent Mircea Geoană, a primit în anul 2023 suma de 14.200 de euro printr-un contract de donație de la soții Rareș și Ramona Mănescu. Mircea Geoană a încercat să se distanțeze de Mănescu, după investigația realizată de The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte și publicația Context.ro a unor jurnaliști români de investigații pe care independentul i-a acuzat ulterior în mod mizerabil. 



CITEȘTE ȘI: Așchia nu sare departe de trunchi: fiica lui Mircea Geoană și-a elogiat tatăl (plagiator dovedit), la Antena 3, cu un discurs plagiat după cel rostit de Kai Trump, nepoata prezidențiabilului american, la Convenția Partidului Republican / Până și declarația finală de iubire este identică

Mircea Geoană, manifestări și reacții tot mai deplorabile. „Independentul” s-a folosit de un fake news pentru a denigra investigația de presă care dezvăluie că apropiați de-ai săi sunt apropiați și de Kremlin / L-a acuzat și pe opozantul rus Mihail Hodorkovski, întemnițat și jefuit de Putin, că lucrează după „manualul FSB”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.