Ovidiu Raețchi: "Firea este cel mai bun mobilizator al dreptei la vot de la Ponta încoace!"


  • Podul
  • Oct 3, 2020 15:05
  • 1725
Ovidiu Raețchi: "Firea este cel mai bun mobilizator al dreptei la vot de la Ponta încoace!"

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a analizat într-un editorial pentru ziare.com liniile pe care se va merge în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. În acest context, liberalul a atras atenția că noua conducere a PSD va încerca să adoarmă campania electorală cu scopul de a demobiliza electoratul de dreapta.

"PSD-ul mocait si tern al lui Ciolacu, Stanescu, Grindeanu si Dancu are toate sansele sa adoarma campania electorala pentru parlamentare, asa cum a reusit si Dragnea in 2016. Iar un nivel scazut de pasiune in campanie poate face din PSD castigatorul alegerilor, pe fondul demobilizarii votantilor dreptei. Ciolacu stie asta si va face tot ce ii sta in putere pentru a construi o campanie moale, de tip "Programul de Guvernare 2016", incercand sa evacueze din peisaj atat comunicatorii stridenti, cat si bombele electorale de tip "Interlopul Nicusor", care se intorc constant impotriva celor care le amorseaza", a subliniat liberalul.

Cu toate acestea, Ovidiu Raețchi a precizat că Gabriela Firea, care nu-și mai revine după înfrângerea în fața lui Nicușor Dan, va sabota strategia PSD, întrucât "face multe boacane si incurca multe planuri pe care nu le pricepe de deplin", fiind "cel mai bun mobilizator al dreptei la vot de la Ponta incoace. Isi jigneste gratuit adversarii, dincolo de nivelul acceptabil. Pe Klaus Iohannis l-a atacat incalificabil in campania din 2014 - si apoi a dat vina pe colegi. Pe Nicusor Dan l-a tarat - prin interpusi vulgari si arlechini agresivi - prin toate noroaiele Capitalei, incercand sa transforme un matematician familist intr-un interlop gay".

"Firea nu a trecut pana acum prin experienta sanatoasa a umilintei. A fost facuta parlamentar fara emotii si a devenit primar fluierand, intr-un moment in care PSD strivea tot in Bucuresti si in tara. Din momentul in care a pasit in primarie, s-a izolat de realitate, blocand orice protest, orice dialog pe care nu il controla, orice confruntare cu adversari reali. Vreme de patru ani, Firea a motait ca un pudel pe o perna de catifea, impopotonata cu o coronita roz, inchipuindu-si ca toata Romania e ambetata de domnia sa", a mai subliniat deputatul PNL.

Redăm editorialul complet al deputatului PNL:

"Orgoliul ranit al Gabrielei Firea reprezinta cel mai mare asset strategic al dreptei romanesti in campania pentru parlamentare. Se intampla foarte rar ca un om atat de indragostit de sine, atat de imbatat de hybris, de convingerea ca e centrul universului, sa ajunga intr-o pozitie politica atat de importanta ca Gabriela Firea.

Desi toti politicienii importanti sunt la baza bolnavi de narcisism (trebuie sa te pretuiesti enorm pentru a nu simti indoiala, rezerve, rusine in fata valului zilnic de atacuri la care esti supus din oficiu) cei mai multi dintre liderii politici pleaca de jos si au cariere suficient de lungi incat sa se tabaceasca in infrangeri si sa inteleaga ca, totusi, cetatenii au si alt rost pe lume decat sa-i adore pe ei.

Din pacate pentru ea, Firea nu a trecut pana acum prin experienta sanatoasa a umilintei. A fost facuta parlamentar fara emotii si a devenit primar fluierand, intr-un moment in care PSD strivea tot in Bucuresti si in tara. Din momentul in care a pasit in primarie, s-a izolat de realitate, blocand orice protest, orice dialog pe care nu il controla, orice confruntare cu adversari reali. Vreme de patru ani, Firea a motait ca un pudel pe o perna de catifea, impopotonata cu o coronita roz, inchipuindu-si ca toata Romania e ambetata de domnia sa (cum altfel, din moment ce toti angajatii primariei ii scriau pe Facebook: "Felicitari, doamna, sunteti minunata, va tinem pumnii"?; cum altfel, daca era tratata cu atata drag la emisiunile televiziunilor pe care, printr-o concidenta, le sponsoriza?)

Cand a intrat, zilele trecute, in contact cu realitatea, Firea a suferit un soc al iubirii de sine. Cum adica? Nu e toata lumea fascinata de ea? Nu este desavarsita? Ei bine - si aici intervene cheia alegerilor parlamentare pentru care ne pregatim - Gabriela Firea - ca si Elena Udrea candva - e incapabila sa raspunda corect la aceasta intrebare. Si dupa infrangerea de pe 27 septembrie, doamna Firea crede sincer in propria minunatie si considera ca rostul celorlalti oameni e sa o contemple. Intocmai ca Elena Udrea, care fusese propulsata la varful politicii fara sa se smereasca si sa se rodeze in batalii politice adevarate, Gabriela Firea ramane de parere ca miza unei campanii electorale e sa dovedeasca cat de frumusica, istetica si harnicuta este dansa.

Asta e o sansa foarte importanta pentru dreapta. PSD-ul mocait si tern al lui Ciolacu, Stanescu, Grindeanu si Dancu are toate sansele sa adoarma campania electorala pentru parlamentare, asa cum a reusit si Dragnea in 2016. Iar un nivel scazut de pasiune in campanie poate face din PSD castigatorul alegerilor, pe fondul demobilizarii votantilor dreptei. Ciolacu stie asta si va face tot ce ii sta in putere pentru a construi o campanie moale, de tip "Programul de Guvernare 2016", incercand sa evacueze din peisaj atat comunicatorii stridenti, cat si bombele electorale de tip "Interlopul Nicusor", care se intorc constant impotriva celor care le amorseaza.

Aici intervine Gabriela Firea. Care, cu onoarea nereperata, a inceput deja sa inghita spatiul de comunicare al PSD pentru parlamentare, cautand cu disperare o victorie care sa o pastreze in prima garnitura de lideri. E o postura din care, asa cum arata intr-un articol recent Sebastian Lazaroiu, Firea face multe boacane si incurca multe planuri pe care nu le pricepe de deplin. In primul rand, Firea este cel mai bun mobilizator al dreptei la vot de la Ponta incoace. Isi jigneste gratuit adversarii, dincolo de nivelul acceptabil. Pe Klaus Iohannis l-a atacat incalificabil in campania din 2014 - si apoi a dat vina pe colegi. Pe Nicusor Dan l-a tarat - prin interpusi vulgari si arlechini agresivi - prin toate noroaiele Capitalei, incercand sa transforme un matematician familist intr-un interlop gay.

Firea are aceasta capacitate rara de a aduna in jurul ei o fauna spectaculoasa, compusa din personaje agitate precum Aurelian Badulescu, principalul sau colaborator de la primarie, care a considerat ca ar fi de bun augur sa incerce sa il bage pe Nicusor Dan intr-un dulap. Se formeaza astfel, total in raspar cu strategia lui Ciolacu, o intreaga retea Firea, compusa din personaje tot mai radicale si insetate de glorie, pe care nimeni le mai poate controla. Si care au, pe modelul Firea, o relatie directa cu media, pregatindu-si propriile "bombe" cu efect pervers.

Cheia campaniei pentru parlamentare e incurajarea Gabrielei Firea sa iasa din nou, cat mai mult, la joc. Chiar daca dreapta ii da scris, intr-un editorial, ca va face din asta un obiectiv major de campanie, Firea nu se va abtine sa deturneze si sa distruga campania PSD. Iubirea de sine nu se impiedica niciodata de luciditate sau adevar".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.