Pentru o politică

rațională, bazată pe principii, realități și valori validate, partidele trebuie să se delimiteze de scenarii (auto)distrugătoare. Am văzut sau poate mulți nu au văzut lecția AfD (Germania) sau cea austriacă. 

Așadar, la scara noastră și cu jucătorii noștri:

– PNL trebuie să se dezică de Johannis, precum serviciile, de modul lui de a face politică, rapid, până nu este prea târziu;

– PSD trebuie să promită public, clar și cinstit, că nu va face alianță cu AUR, că este împotriva suveranismului tâmp și a populismului;

– USR trebuie să își găsească echilibrul interior și să fie un partener serios pentru guvernările viitoare.

În rest, agitația șoșoaurită se va domoli, emoției luându-i locul grija zilei de mâine. Suntem o țară îndatorată masiv, peste orice limită rezonabilă, și în fața unei nedeclarate ca atare crize economice la nivel global. 

Armistițiul curând cu Rusia va instaura o nouă cortină de fier, necruțătoare, ceea ce ne va face și mai importanți ca națiune și geografie. Oricum, tăcerea frontului va deschide alte fronturi. De la manipulare la atacuri cibernetice. 

România va trece în următorii ani prin convulsii sociale, prin revolte și alte manifestări legate de reducerea deficitului, de strângerea la propriu a curelei. Nu va fi probabil ca în 2008, dar nici departe de acel moment în care 40% din finanțele unei familii medii se vor duce pe apa sâmbetei guvernamentale într-un act forțat de solidaritate. 

Autoritățile de orice fel și dimensiune, naționale și locale deopotrivă, vor avea restricții în cheltuieli, limite pe care nu le vor putea legal depăși, iar efectele se vor vedea: la școală, în spital sau pe fațadele nerenovate. Nici Biserica nu își va mai permite prea multe. UE va sări în ajutor, dar capilaritatea prin care circulă banii va face decizia politică insesizabilă. Reziliența corupției va anula bună parte din compensații.

Una peste alta, singurul test în funcție de care putem analiza propriul viitor este relativ simplu: cine are robustețea mentală, tihna interioară și determinarea de a ne scoate cumva la liman? Apucații, cei cu gură mare, patriotarzii, cei care joacă la două capete? A trăncăni disperat despre națiune și popor, a face circ instituțional sau a te ascunde după steaguri false - astea nu o să mai țină. Curând. 

Doxa!