Cătălin Predoiu face praf invenția PSD-ALDE prin care se încerca controlarea Justiției: Sectia specială nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia


Cătălin Predoiu face praf invenția PSD-ALDE prin care se încerca controlarea Justiției: Sectia specială nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia

Cătălin Predoiu a afirmat, luni, că este ”deficitar” modul în care a fost construită Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, susţinând că aceasta nu ar fi putut, ”nici dacă ar fi vrut”, să combată corupţia din domeniu.

Modul în care a fost construită este deficitar, cu o competenţă adresată strict unei categorii profesionale şi nu fenomenului de corupţie ca atare. Apoi, modul în care a fost integrată, de fapt neintegrată în structura piramidală, ierarhică a Ministerului Public, modalitatea în care practic procurorul-şef al acestei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie emite acte procesuale fără să poată fi cenzurat de către procurorul general, modul în care a funcţionat această secţie de un an şi mai bine, fără rezultate deosebite, ba chiar cu măsuri procesuale care au pus în cauză voinţa de a combate corupţia – mă gândesc la acele apeluri retrase în cauze de mare corupţie neexplicate, nejustificate, lipsa unor anchete care să demonstreze că are capacitatea această secţie chiar să combată fenomenul de corupţie, acolo unde este, în Justiţie”, a explicat Predoiu, la sediul Ministerului Justiţiei, citat de Agerpres.

În opinia sa, secţia nu ar fi putut, „chiar dacă ar fi vrut”, să combată corupţia.

„În mod obiectiv, o astfel de secţie doar cu procurori grupaţi în Bucureşti, la centru, fără să aibă dezmembrăminte teritoriale nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia sau o abordeze într-un mod structurat şi eficient, pentru că nu poţi să faci din Bucureşti supravegherea fenomenelor de corupţie şi combaterea lor în toată ţara”, a spus ministrul.

Potrivit lui Predoiu, acest proiect a fost „compromis” de la început din punct de vedere legislativ şi chiar operaţional.

„Şi dacă s-ar fi făcut aceste dezmembrăminte, unităţi teritoriale, la ce-am fi ajuns? La un fel de DNA paralel? Şi aşa este complicată arhitectura Ministerului Public şi nu totdeauna armonizată. S-a văzut că a fost, de fapt, un demers neprofesionist, nesuficient fundamentat, chiar dacă a plecat de la o idee care merită discutată: cum putem evita abuzurile asupra magistraţilor. Dar şi această idee trebuie să aibă în prealabil o altă cercetare în sens criminologic, în sens procedural. Unde au fost acele abuzuri? Cine le-a săvârşit? Cine a fost şantajat? Cum a fost şantajat, dacă a fost şantajat? Câte cazuri sunt? A fost fenomen de structură, de sistem? Au fost cazuri izolate? La toate aceste lucruri se putea da răspuns până acum şi Justiţia putea să dea un răspuns”, a completat el.

Amintim că Guvernul a adoptat, pe 27 decembrie 2019, un memorandum înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.