"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Un loc de frunte în istoria Ucrainei și a ucrainenilor îl ocupă personalitatea lui Bogdan Hmelnițchi, hatman al Hetmanatului cazacilor-zaporijieni, ulterior hatman al Ucrainei Mari (Hetmanatul căzăcesc unificat) între 1648–1654.
Pentru ucraineni, personalitatea lui Bogdan Hmelnițchi echivalează ca importanță și simbolism cu personalitatea lui Mihai Viteazul pentru români. Ambele personalități istorice se bucură de renumele de unificatori ai popoarelor lor. Hmelnițchi s-a remarcat ca un lider al luptei de eliberare națională și unificare a ucrainenilor-ortodocși de est cu ucrainenii-catolici de vest, în secolul al XVII-lea, în timp ce Mihai Viteazul este un unificator al celor 3 principate românești: Moldova, Muntenia și Transilvania, aceasta fiind prima unire politică a românilor.
Ca și în cazul suzeranității otomane asupra Țărilor Române și a exercitării unui control cel puțin nominal, tributar asupra domnitorilor români, și ucrainenii s-au aflat, de-a lungul istoriei, sub diverse forme de supușenie și control politic (însă acestea nefiind comparabile cu efectele ocupațiilor seculare rusești). De acest lucru nu a făcut excepție nici Bogdan Hmelnițchi, care și-a exprimat, inițial, în mod repetat loialitatea față de coroana poloneză.
Hmelnițchi a luat parte la importanta răscoala antipoloneză a cazacilor-ucraineni din 1630-1638. Răscoala a fost înăbușită de poloni, iar cel care a semnat acordul de capitulare a fost chiar Bogdan Hmelnițchi. Respectiva răscoală avea să îi fie de folos liderului ucrainean în următorii ani, în perspectiva unificării naționale.
În 1644-1646, viitorul Hatman al Ucrainei a luat parte la războiul dintre Franța și Spania. Starostele polonez Chaplynsky a profitat de absența sa de acasă în Subotiv, acolo unde Hmelnițchi deținea moșia-hutirul Subotivului. Chaplynsky a vrut să obțină latifundia, încercând să o facă prin forța armelor. În timpul unui raid asupra Subotivului, fiul cel mare al lui Bogdan Hmelnițchi a fost ucis. Când Hmelnițchi s-a întors, a realizat că luptase pentru o cauză străină ucrainenilor, că își pierduse copilul și că Subotiv fusese distrus. Acesta a fost începutul luptei sale personale pentru dreptate, care mai târziu a devenit una națională.
Secea Zaporojeană, care este considerată de istoricii ucraineni drept cea mai importantă entitate politică ucraineană, s-a constituit pe la mijlocul secolului al XVI-lea în spațiul Niprului de Jos, ea constituind baza existenței căzăcimii, inițial în regiunile de sud-est ale Lituaniei, iar mai târziu, începând cu anul 1590 – în cadrul Republicii Nobiliare Polono-Lituaniene (Rzeczpospolita). În acest teritoriu se formau adesea și alte formațiuni căzăcești autonome, organizate însă după același model al cazacilor zaporojeni. În cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în ceea ce istoriografia contemporană ucraineană numește ,,războiul de eliberare națională”, hatmanul Bogdan Hmelnițki, în urma unei revolte populare ucrainene, din Secea Zaporojeană, acolo unde este ales hatman, preia controlul asupra unei mari părți din teritoriile de sud-est ale Rzeczpospolitei. Din Zaporijie, Hmelnițchi începe să trimită proclamații prin care solicită tuturor cazacilor ucraineni, țăranilor și orășenilor să se alăture armatei rebele.
În scurt timp, s-a adunat o armată cazacă de câteva mii de oameni, iar rebelii din rândul țăranilor, orășenilor și, în unele locuri, micii nobili au început să i se alăture în masă. În același timp, Hmelnițchi a trimis o ambasadă la Bakhchisaray pentru a cere ajutorul tătarilor din Crimeea. Situația geopolitică din sud a fost favorabilă Ucrainei. Turcia, amintindu-și de campaniile triumfale ale cazacilor războinici pe pământurile sale, inclusiv de lângă Constantinopol, era interesată să mențină pacea cu cazacii.
În mai 1648, armata lui Bogdan Hmelnițchi învinge avangarda armatei poloneze în regiunea Joltâmi Vadami, iar la Korsun-Șevcenkivskîi (din actuala regiune ucraineană Cerkasî) și principalele sale forțe. În septembrie 1648, la Pilyavtsy, cazacii-ucraineni au învins complet a doua armată adunată pentru vară a polonezilor. Bogdan Hmelnițchi a ocupat toată Ucraina de Vest (Galiția, locuită majoritar de ucraineni) și în decembrie 1648 se întoarce triumfător la Kyiv.
În ciuda faptului că începutul luptei a avut o conotație personală pentru Hmelnițchi, obiectivele sale au fost mult mai largi. Principalul obiectiv a fost ideea de a-și crea propriul stat, care ar fi recunoscut în lume. De fapt, acesta a fost creat în urma negocierilor cu polonezii. Una dintre condițiile păcii a fost recunoașterea de către poloni a teritoriilor statului cazacilor ucraineni (malul stâng și drept al Niprului, inclusiv Kyivul, vechea capitală a statului medieval ucrainean Rusy' Kieveană), Hetmanatul în Galiția locuită majoritar de ucraineni, ca fiind independente. Teritoriile ucrainene în secolul al XVII-lea reprezentau un număr de câteva voievodate: Podolsk, Brațlavsk, Kiev și entitatea cazacă autonomă Secea Zaporojeană, care își păstra unele dintre trăsăturile ei distincte în materie de organizare politică.
Următorul pas pe care Hmelnițchi l-a făcut pentru a se asigura că statul era recunoscut de alte țări civilizate a fost să instituie o monarhie. Acest lucru ar putea, desigur, să vorbească despre ambițiile proprii ale hatmanului, dar, de fapt, toate țările din acea vreme care aveau o oarecare greutate politică erau monarhii. Prin urmare, în ianuarie 1649, Patriarhul Ierusalimului i-a acordat lui Hmelnițchi titlul de Prinț/Cneaz de Rusy', un gest cu conotație simbolică ce trimitea la vechea Rusy' Kieveană.
Prin aceasta, Hmelnițchi a făcut ca puterea în statul nou creat să fie ereditară, adică și-a stabilit propria dinastie. El a consolidat în continuare legăturile cu alte monarhii prin căsătoriile politice ale fiicelor sale.
Mai multe detalii despre personalitatea lui Bogdan Hmelnițchi, Hatmanatul ucrainean, dar și despre soarta teritoriilor ucrainene după 1654 – AICI, AICI, AICI, AICI și AICI.
