ANALIZĂ De ce a declanșat Rusia, de fapt, războiul? Potențialul Ucrainei ca jucător global în sectoare-cheie: metalele și minereurile de importanță strategică pentru industria europeană / statutul de furnizor agricol la nivel mondial. Semnalul dat de ucraineni societății ruse (Anna Neplii)

Nu mai este mult până se vor împlini 3 ani de război dus la scară largă de Rusia împotriva Ucrainei. În tot acest timp, o multitudine de analiști și-au prezentat argumentele privitoare la adevăratele cauze ale agresiunii ruse contra Ucrainei.

În vreme ce "argumentele" oficiale ale conducerii ruse reprezintă doar un pretext destinat atât comunității globale, cât și publicului intern, respectiv propriilor cetățeni, o serie de rațiuni geopolitice mai profunde - care adesea nu sunt evidente la prima vedere, se află în spatele cortinei. 

Când a ajuns președinte, Vladimir Putin dorea ca Rusia să fie acceptată în NATO, dar în baza unor condiții specifice, favorabile, fără a trece prin procedurile standard prin care alte țări au trebuit să treacă. Putin a susținut că "Rusia nu se află într-o postură similară cu multe țări care nu au nicio importanță". 

Nereușind să-și atingă scopul, Putin și-a reformulat politica pe note de rivalitate, vizând totodată să construiască o contrapondere la Uniunea Europeană. Uniunea Eurasiatică a devenit un astfel de proiect geopolitic de restabilire a hegemoniei imperiale a Rusiei.

Proiectul eurasiatic se dorește a fi etapa finală a integrării economice, politice, militare și culturale într-un singur bloc, condus de Rusia, a spațiului ex-sovietic. Scopul său neenunțat este de a restabili un antipod față de Uniunea Europeană – o "superputere" globală, dictatorială, militaristă, asemănătoare cu uniunea sovietică.

În etapele formării Uniunii Eurasiatice, Rusia a întreprins toate eforturile pentru a include Ucraina în cadrul ei. 

"Vrem să vedem Ucraina în viitoarea Uniune Eurasiatică și credem că fără ea, blocul va fi incomplet", afirma la acea vreme șeful Dumei de Stat a Rusiei, Boris Gryzlov.

Între timp, societatea ucraineană a ales altă cale, de a se îndepărta de Rusia și de a se integra în UE și NATO, direcție față de care Kremlinul s-a opus și se opune în continuare inclusiv militar. 

Reformele care au complicat revenirea la putere a pro-rușilor corupți

Una din cele mai clare confirmări ale dorinței Ucrainei de a urma un curs euro-atlantic este Revoluția Demnității care a avut loc în anul 2014. Pe lângă faptul că se opune aspirațiilor președintelui pro-rus de la acea vreme, Viktor Ianukovici, de a apropia Ucraina de Rusia, Revoluția Demnității a devenit punctul de plecare pentru mai multe procese de reformă.

De exemplu, după Euromaidan, au fost create și consolidate mai multe instituții-cheie, complicând potențiala ascensiune la putere a politicienilor pro-ruși prin scheme corupte și întărind procesele democratice în Ucraina.

În special, s-a produs reforma sistemului judiciar, prin prisma căreia a fost curățată Curtea Constituțională și au fost introduse mecanisme de selectare a judecătorilor pe criterii transparente.

De asemenea, în 2015, a fost înființat Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) pentru a investiga infracțiunile de corupție comise de înalți oficiali. Împreună cu NABU, Parchetul Specializat Anticorupție (SAP) supraveghează cercetările preliminare și reprezintă cauzele în instanțe.

În același an, a fost înființată Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției (NAZK) cu scopul de a monitoriza declarațiile de proprietate, de a identifica conflictele de interese și de a preveni corupția politică. Datorită NAZK, a fost introdus un sistem electronic de declarare.

O altă instituție care asigură transparența și independența procesului judiciar este Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei (VAKS), înființată în 2018.

Dezvoltarea independenței economice

Pentru a reduce dependența față de Rusia, inclusiv cea economică, procesul de diversificare a economiei a fost consolidat în Ucraina după anul 2014. 

În primul rând, legăturile economice cu Rusia, care fusese anterior principalul partener comercial, au fost reduse. Astfel, ponderea Rusiei în exporturile ucrainene a scăzut de la 23% în 2013 la 6% până în 2021. În schimb, exporturile către UE s-au extins, care a devenit acum principalul partener comercial, cuantificând peste 40% din totalul exporturilor Ucrainei.

Un accent deosebit a fost pus pe produsele industriale, agricultură și industria IT, care au crescut de peste 3 ori din 2014, oferind venituri semnificative din export.

Concomitent, a început și întărirea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, care au oferit o pondere semnificativă a locurilor de muncă și a veniturilor. Din 2014 și până în prezent, activitatea antreprenorială din sectorul serviciilor și din agrobusiness a cunoscut o creștere deosebit de rapidă în Ucraina.

Drept urmare, guvernul a reușit să reducă nivelul datoriei publice de la un vârf de 82% din PIB în 2015 la 50% din PIB până la începutul anului 2022. În același timp, rezervele internaționale ale Băncii Naționale au crescut, iar sectorul bancar a fost reformat. Acest lucru a contribuit la o creștere economică durabilă, care a continuat până la debutul invaziei rusești la scară largă, în februarie 2022. 

Producția de gaze și independența energetică față de Rusia

În pofida faptului că dispunea de rezerve semnificative de gaze naturale, Ucraina s-a bazat în mare măsură, până în 2014, pe importul de gaze naturale rusești. În timpul erei sovietice, Ucraina a fost o parte integrată a unui sistem energetic unic, iar infrastructura sa de gaze a fost dezvoltată ca o legătură de tranzit pentru furnizarea de gaze din Rusia către Europa.

După prăbușirea URSS, Ucraina a importat aproximativ 70-80% din gazele naturale necesare din Rusia, în timp ce producția internă a acoperit doar 20-25% din consum.

La rândul său, Rusia a folosit gazul ca instrument de influență asupra politicii interne și externe a Ucrainei, în special în contextul aspirațiilor ucrainenilor de a se integra în UE. 

Ucraina depindea nu numai de importurile de gaze, ci și de condițiile contractuale, care erau adesea nefavorabile. De exemplu, în 2009, un contract între "Naftogaz" (companie ucraineană) și "Gazprom" (companie rusă) a impus plata chiar și pentru gazul neutilizat. În plus, companii intermediare, precum "RosUkrEnergo", au fost implicate în comerțul cu gaze, contribuind la sporirea nivelului de corupție și abuzuri economice. 

Pe fondul agresiunii militare ruse care a debutat în 2014, Ucraina a redus influența Gazprom asupra economiei și politicii sale. Principalii furnizori de gaze au devenit țările europene prin livrări inverse. Această etapă a fost o piatră de temelie în obținerea independenței energetice față de Rusia.

Ucraina a început implementarea standardelor energetice europene, care au inclus reforma pieței gazelor naturale, separarea funcțiilor de transport, producerea și vânzarea resurselor energetice.

Ulterior, Ucraina a sporit investițiile în surse de energie regenerabilă, în special energia eoliană și solară, care au crescut cu 400% între 2015 și 2021.

În contextul "transformării ecologice" a economiei globale, Ucraina dezvoltă extracția de resurse pentru producția de baterii și energie regenerabilă.

Între timp, "UkrGasVydobuvannya" și alte companii cresc producția de gaze naturale, iar în ultimii 10 ani, accentul principal a fost pus pe modernizarea tehnologiilor de extracție și pe explorarea de noi câmpuri.

Volumul total al rezervelor confirmate de gaze naturale din Ucraina este estimat la 1,1 trilioane de metri cubi. Există, de asemenea, un potențial semnificativ de resurse pentru gazul neconvențional, cum ar fi cel de șist și metanul din stratul de cărbune, care necesită investiții și tehnologie modernă pentru dezvoltare.

Astăzi, Ucraina rămâne una din principalele țări de tranzit pentru gaze naturale către Europa. De exemplu, sistemul ucrainean de transport al gazelor asigură transportul unor volume semnificative de gaz rusesc către consumatorii europeni, reprezentând până la 40% din totalul exporturilor Gazprom către UE până în 2021.

Totodată, se modernizează infrastructura de stocare, în special depozitele subterane de depozitare a gazelor. Anul acesta, Ucraina a oferit deja comercianților străini o capacitate de până la 10 miliarde de metri cubi în depozitele sale subterane.

Extracția mineralelor și importanța lor strategică pentru Europa

Ucraina este una din cele mai bogate regiuni din Europa din perspectiva rezervelor de metale și minerale, cum ar fi: minereul de fier, titanul, aluminiul, litiul și o serie de elemente de pământuri rare.

Dezvoltarea extracției și procesării acestor resurse este importantă din punct de vedere strategic pentru reducerea dependenței de resursele rusești și integrarea în lanțurile globale de aprovizionare pentru produse de înaltă tehnologie.

De exemplu, Ucraina deține aproximativ 20% din resursele mondiale de materii prime de titan. Asta include aproximativ 900 de milioane de tone de ilmenit și rutil.

Cu toate acestea, producția de titan în țară rămâne relativ scăzută din cauza tehnologiei învechite și a lipsei unei strategii naționale de dezvoltare a industriei. Dezvoltarea industriei titanului ar putea fi cheia pentru progrese economice, în special în sectoare de înaltă tehnologie, cum ar fi industria aviației, medicinei și apărării. Experții estimează că investițiile în acest sector ar putea crește exporturile anuale de produse finite la 50 de miliarde de dolari până în 2030.

Situația cu aluminiul este mai complicată, mai ales că oligarhul rus Oleg Deripaska deținea cea mai mare fabrică de aluminiu din Ucraina, combinatul de aluminiu Zaporojie. Îndepărtarea în masă a echipamentelor și resurselor aproape că a falimentat fabrica. În 2011, Ucraina și-a pierdut statutul de producător de aluminiu primar fără a primi compensații sau investiții pentru noi unități de producție.

În plus, producția de aluminiu din Ucraina a scăzut semnificativ după închiderea Rafinăriei din Nicolaev, care a furnizat materii prime pentru producția de aluminiu. Această rafinărie a aparținut, la rândul ei, oligarhului Deripaska.

Printre alte minerale, Ucraina dispune de rezerve semnificative de litiu, în special în regiunile Donețk, Lugansk și Kirovohrad. Acest metal reprezintă cheia pentru producerea bateriilor și a vehiculelor electrice. Există, de asemenea, un potențial considerabil în sectorul metalelor cu pământuri rare, cum ar fi scandiul și ytriul, care sunt esențiale pentru producerea de electronice, magneți și tehnologii de apărare.

Ucraina se clasează printre primele 10 țări ca rezerve de minereu de fier, iar minele sale de mangan sunt printre cele mai mari la nivel global. Principalul produs de export este concentratul de minereu de fier, furnizat în Europa, China și alte țări.

Totodată, exploatarea cărbunelui constituie o industrie importantă, deși este în curs de transformare structurală din cauza scăderii cererii de combustibili fosili. Merită totuși menționat faptul că Ucraina se află pe primul loc în Europa și pe locul 8 la nivel global ca rezerve geologice de cărbune.

Astfel, potențialul metalelor și mineralelor Ucrainei este de importanță strategică pentru industria europeană. Minereul de fier, manganul și titanul sunt esențiale pentru producerea de oțel, respectiv echipamente aerospațiale și electronice.

În contextul tranziției Europei către o "economie verde", rolul elementelor de litiu și al pământurilor rare este în creștere, deschizând noi oportunități pentru Ucraina ca furnizor de resurse strategice pentru industriile de înaltă tehnologie din Europa.

Furnizor agricol global

Datorită solurilor ucrainene, care alcătuiesc 30% din solul negru din lume, respectiv a poziției sale geografice avantajoase, sectorul agricol constituie o componentă vitală a economiei Ucrainei și un garant al securității alimentare globale.

Ucraina ocupă poziții de lider în economia agricolă globală, situându-se printre primii 3 exportatori mondiali de cereale, cum ar fi grâul, porumbul și orzul. Este, de asemenea, cel mai mare exportator mondial de ulei de floarea soarelui, deținând până la 50% din piața globală.

Cerealele ucrainene hrănesc milioane de oameni din întreaga lume. De exemplu, Egiptul, Turcia și Indonezia sunt importatori majori de grâu ucrainean, în timp ce țările nord-africane precum Tunisia și Algeria se bazează pe orzul ucrainean. Există, totodată, o cerere în creștere în Asia pe fondul urbanizării rapide și a creșterii populației.

Înainte de debutul invaziei rusești la scară largă, 90% din exporturile agricole ale Ucrainei erau efectuate prin porturile Mării Negre. Blocada porturilor și distrugerea infrastructurii au provocat o criză globală, crescând prețurile alimentelor și exacerbând foamea în cele mai sărace regiuni ale lumii.

În plus, întreruperile aprovizionării cu cereale din Ucraina afectează prețurile globale pentru culturile de bază. De exemplu, prețul grâului a crescut cu 40% după debutul războiului la scară largă.

După semnarea Acordului de Asociere cu UE, piața europeană rămâne principalul partener al Ucrainei.

Ca atare, Ucraina se confruntă cu numeroase provocări, inclusiv refacerea infrastructurii logistice și agricole, a porturilor și dezvoltarea rutelor de transport alternative, cum ar fi coridoarele feroviare prin Europa.

În ciuda războiului în curs, fermierii ucraineni adoptă în mod activ tehnologii agricole moderne, inclusiv agricultura de precizie, drone și soluții IT pentru managementul fermelor și deminarea câmpului. Aceste progrese îmbunătățesc randamentele și competitivitatea la nivel global. 

Reînvierea identității naționale și culturale

De la Revoluția Demnității încoace, Ucraina a lucrat activ pentru restabilirea și afirmarea independenței sale culturale față de Rusia.

Un pas-cheie în această direcție a constat în adoptarea legii decomunizării, care a promovat redenumirea străzilor, demontarea monumentelor din epoca sovietică și restaurarea memoriei istorice. Acest lucru a ajutat la distanțarea țării de influența imperială sovietică și rusă în spațiul cultural.

Un progres major în restaurarea identității naționale a fost întărirea statului limbii ucrainene ca limbă principală în spațiile publice, educație, mass-media și cultură.

Legea din 2019 privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat a reprezentat un pas esențial în protejarea limbii, inclusiv pentru prevenirea înlocuirii cu rusa. 

Instituțiile culturale ucrainene, cum ar fi Fundația Culturală Ucraineană, înființată în 2017 pentru a sprijini inițiativele culturale și artistice, au prins teren. Finanțarea sporită pentru cinematografia națională a permis crearea de filme apreciate la nivel internațional precum "Rhino", "The Earth Is Blue as an Orange" etc.

În ansamblu, agresiunea rusă a sporit aspirațiile ucrainenilor pentru distincția culturală. Artiștii, muzicienii și scriitorii ucraineni își folosesc activ munca pentru a evidenția realitățile războiului, a mobiliza societatea și a promova Ucraina în întreaga lume. Independența culturală este un element crucial în păstrarea identității și pentru a rezista presiunii imperiale ruse.

Ucraina ca poveste de succes și impactul ei în rândul rușilor

În timp ce Rusia se străduiește să-și revigoreze imperiul, considerând în continuare țările post-sovietice drept colonii, Ucraina oferă un exemplu clar al unei căi alternative de dezvoltare. Ucraina demonstrează cum să te eliberezi pas cu pas de dependența distructivă a Rusiei.

În plus, o Ucraină de succes contrastează cu Rusia, care suferă de decenii de corupție și guvernare autoritară. Exemplul Ucrainei arată că reformele democratice și guvernarea transparentă pot duce la creștere economică, libertate de exprimare și recunoaștere internațională. Acest lucru servește ca un semnal pentru societatea rusă, care ar putea alege, la rândul ei, o cale de schimbare democratică.