Abandonarea României în sfera de influență a Moscovei – de la Yalta la Riad

Văd că se vorbește despre Conferința de la Yalta din 4-11 februarie 1945 ca și când la această conferință s-ar fi decis transferul României în sfera de influență a Uniunii Sovietice – ceea ce este fals. Decizia asta a fost luată la Conferința de la Moscova din 9-19 octombrie 1944 dintre Churchill și Stalin la care a fost stabilit „acordul procentual”: România – 90% URSS, 10% occidentali, Grecia – 90% UK și SUA, 10% URSS, Bulgaria – 75% URSS, 25% occidentali, Ungaria și Iugoslavia – 50% cu 50%.

Comparația Yalta – Riad este atractivă: februarie 1945 – februarie 2025, 80 de ani etc. – doar că este lipsită de sens. Yalta din 1945 a fost o continuare a conferinței de la Moscova din 1944, unde s-a decis abandonarea Poloniei în zona de influență sovietică și împărțirea Germaniei. Cam tot pe-acolo, dar ceva diferit. 

Din informațiile pe care le avem până acum reiese că la Riad rușii au cerut americanilor să își retragă trupele în zona dinainte de extinderea NATO din 2004 cu România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania și Letonia. Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu zice așa: „Așteptările lor (ale rușilor) țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții, urmând ca, privind situația din aceste zone să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoaștere unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e declarația lor”.

Ce înțeleg eu de aici este că rușii își doresc o zonă tampon în România și Bulgaria, dar și în nord în zona țărilor baltice. Polonia nu ar intra în zona asta – ceea ce e cumva ciudat, dar de înțeles de vreme ce zona tampon dintre Rusia și prezența NATO în Polonia ar fi Belarus. Solicitarea Moscovei are în vedere consolidarea flancurilor pe istmul ponto-baltic. Asta implică o viziune a unei apropieri a Rusiei de gurile Dunării – fie printr-o Ucraină intrată cu totul sub influența Moscovei, fie printr-o prezență fizică a forțelor ruse în regiune în zona Transnistria – Odessa sau chiar mai aproape. Nu e greu de imaginat o Ucraină sub influență rusă care cere oficial instalarea de baze ruse în zona Transnistria – Odessa. Cam acestea ar fi implicațiile declarației lui Cristian Diaconescu pe partea dorințelor exprimate de Rusia la Riad.

Pe partea SUA ni s-a spus că au refuzat deocamdată, dar nu există garanții că se va menține refuzul. Și lucrurile sunt mai complicate aici. Nominal lucrurile sunt amestecate: prezența militară a aliaților este ușor neclară (cel puțin în spațiul public) care este diferența dintre trupele NATO și trupele americane? De exemplu scutul anti-rachetă de la Deveselu este proiect american 100%, fără legătură cu NATO. Restul bazelor militare aliate din România sunt „mixte” ca să zic așa. Întrebarea cheie este dacă SUA sunt gata să renunțe la scutul anti-rachetă de la Deveselu? În funcție de răspunsul la întrebarea asta ne putem da seama unde au căzut zarurile pentru România.

Spuneam că SUA vor face presiuni pentru remodelarea UE – exact asta se întâmplă acum cu sugestiile de retragere a umbrelei americane de securitate din Europa. Este ceea ce își dorește Moscova de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, renunțarea la doctrina lordului Ismay – formularea rusească este „noua arhitectură de securitate europeană”. Discursul lui JD Vance de la Munchen a fost avertismentul și a explicat de principiu ce nu le place în UE. Negocierile de la Riad cu rușii și știrile care curg pe marginea acestor negocieri sunt menite să arate UE că SUA nu glumesc.

Și acum despre UE: Bruxellesul nu are nici cea mai vagă umbră de politică de securitate reală. Are tot felul de poezii soft-power, dar dacă ne întoarcem la întrebarea lui Napoleon (sau Stalin) „câte divizii are UE?” știm cu toții răspunsul. Arhitectura de securitate a UE este construită pe doctrina lordului Ismay – și am mari îndoieli că birocrația de la Bruxelles poate scoate din pălărie peste noapte un proiect de securitate viabil. Franța încearcă să mobilizeze un proiect de securitate europeană, doar că nu cred că are cu ce și nici cu cine.

Și dacă suntem la capitolul comparațiilor istorice (care mie nu-mi plac foarte mult, dar sunt foarte populare aparent) cred că sunt necesare câteva precizări. În decembrie 1941 ministrul de Externe britanic Anthony Eden s-a întâlnit cu Stalin la Moscova și în timp ce se auzeau înfundat canonadele germane și de câteva ori au trebuit să coboare în buncăr, Stalin a enunțat principala condiție a sovieticilor pentru o înțelegere cu britanicii: granițele sovietice din Europa să fie cele existente în 1940 (conform înțelegerii cu Hitler din 1939). La apogeul atacului german, cu Moscova aproape sub asediu, Stalin le cerea britanicilor să accepte granițele trasate pe hartă de mână cu Hitler. Și asta ne duce la toamna lui 1940, după ce linia consemnată pe hartă de Ribbentrop și Molotov devenise realitate. Rușii și germanii au încercat să se înțeleagă asupra statutului Gurilor Dunării, cum să fie împărțit controlul după desființarea Comisiei Europene a Dunării. Și nu s-au înțeles, confruntarea dintre Axă și Uniunea Sovietică era să înceapă în Delta Dunării, mai devreme decât își dorea Hitler. Fostul ministru de Externe român Grigore Gafencu avea să scrie că prima rază de speranță a răsărit când și-a dat seama că naziștii nu se puteau înțelege cu sovieticii din cauza gurilor Dunării.

PS Înțeleg că Cristian Diaconescu a dat o erată la declarația sa: solicitarea rușilor de restrângere a NATO a fost făcută în 2022, nu la conferința de la Riad de acum. Chiar și așa cred că opiniile de mai sus rămân valide.