Alexei Navalnîi continuă să-l șicaneze pe despotul Vladimir Putin chiar și după moarte. Cartea de memorii a opozantului rus, cu dezvăluiri inedite, va fi publicată peste câteva luni


Alexei Navalnîi continuă să-l șicaneze pe despotul Vladimir Putin chiar și după moarte. Cartea de memorii a opozantului rus, cu dezvăluiri inedite, va fi publicată peste câteva luni

O carte de memorii a regretatului politician rus Alexei Navalnîi, mort subit în închisoare la 16 februarie 2024, în circumstanțe învăluite în mister, va fi publicată în această toamnă, în luna octombrie, a anunțat editura Penguin Random House (PRH).

Cel mai important opozant rus și vocea cea mai cunoscută a luptei împotriva corupției de la Kremlin a început să își scrie cartea, care se va intitula „Patriot”, la scurt timp după ce a fost otrăvit în 2020. El ar fi finalizat-o înainte de a muri în închisoare, în 2024, dictând unele părți.

Văduva sa, Iulia Navalnaia, a contactat mai mulți editori din străinătate pentru ca textul regretatului opozant să vadă lumina tiparului. 

Ea descrie volumul ca fiind „o mărturie care surprinde nu doar viața lui Alexei, ci și angajamentul său de neclintit în lupta împotriva dictaturii - o luptă pentru care a dat totul, inclusiv viața sa". 

Navalnaia și-a exprimat speranța că publicul  „va ajunge să îl cunoască pe omul pe care [ea] l-a iubit profund - un om de o profundă integritate și de un curaj de neclintit". 

Navalnîi, care a devenit cunoscut la nivel global ca un critic aprig al președintelui Vladimir Putin, a rezistat încercărilor repetate ale Kremlinului de a-l reduce la tăcere prin violență fizică, arestări și închisoare într-o colonie penală din Arctic, unde a murit în 16 februarie, la vârsta de 47 de ani.

Cartea vine ca o ultimă manifestare de sfidare (a dictaturii de la Kremlin) și ar putea avea un efect de mobilizare asupra urmașilor săi, a mai declarat văduva sa.

„Împărtășirea poveștii sale nu va face doar să îi onoreze memoria, ci și să-i inspire pe alții să se ridice să apere ceea ce este corect și să nu-și piardă niciodată valorile care contează cu adevărat”, a mai spus Iulia Navalnaia.

Navalnîi a scris cartea singur, dictând unele părți, iar Iulia Navalnaia lucrează cu editorul pentru a edita și finaliza manuscrisul, conform unui reprezentant al editurii. 

Cartea a fost deja tradusă în 11 limbi, a scris Navalnaia pe X. De asemenea, va fi disponibilă și o ediție în limba rusă.

„Cu detalii vii și captivante, inclusiv corespondență inedită din închisoare, Navalnîi povestește, printre altele... numeroasele atentate la viața sa și a celor mai apropiați oameni, precum și campania necruțătoare pe care el și echipa sa au dus-o împotriva unui regim din ce în ce mai dictatorial", a precizat și editura.

Navalnîi, care și-a început cariera ca avocat, a ajuns să devină cel mai proeminent militant antiguvernamental din Rusia și cel mai aprig critic al președintelui Vladimir Putin. El a fost fondatorul Fundației Anticorupție și a primit premiul Saharov al Uniunii Europene pentru "persoane, grupuri și organizații care au avut o contribuție remarcabilă la protejarea libertății de gândire" în 2021.

În 2013 și 2014, Navalnîi a primit condamnări cu suspendare pentru deturnare de fonduri, acuzații despre care a spus că au fost fabricate pentru a-i zădărnici ambițiile politice. El a candidat la alegerile pentru primăria Moscovei din 2013 și a ieșit pe locul al doilea, cu 27% din voturi, dar i s-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale din 2018. În august 2020, viața sa a fost salvată la un spital din Berlin unde a fost transferat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic, Noviciok. Navalnîi a acuzat că Putin că este responsabil pentru otrăvirea sa. O investigație jurnalistică a relevat (într-un documentar HBO premiat cu Oscar) că, într-adevăr, tentativa de asasinat fusese organizată de serviciile secrete rusești (controlate de Putin și camarila alături de care conduce Rusia din 1999).

Opozantul a scris mare parte din aceste memorii în 2020, în timp ce se afla în Germania și se recupera după otrăvire. În februarie 2021, s-a întors în Rusia, știind că este probabil să fie reținut sau atacat din nou. A fost arestat la aeroport și ulterior acuzat de deturnare de fonduri și fraudă într-un proces pe care observatorii internaționali au concluzionat că a fost, de asemenea, politic. 

În august 2023, a fost acuzat de "extremism" și condamnat la 19 ani de închisoare. Tratamentul dur în coloniile penale severe ale Rusiei a inclus lipsa de îngrijire medicală și numeroase perioade de izolare.

„Nu vreau să renunț nici la țara mea, nici la convingerile mele", a scris Navalnîi într-o postare pe Facebook în ianuarie, cu puțin timp înainte să moară.

Deși a trecut o lună și jumătate de la înhumarea sa, oamenii continuă să vină cu flori la mormântul lui Navalnîi. 

Foto jos - imaginea este de la sfârșitul lunii martie, dar o filmare publicată, duminică, de Novaya Gazeta (pe Twitter) surprinde o situație similară. Vezi VIDEO AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.