"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În exclusivitate, Preasfințitul Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, a vorbit despre biserica auto-intitulată ortodoxă din Rusia, condusă de patriarhul FSB-ist Kirill, care a emis recent un "ordin" care spune că țara sa poartă un "război sfânt" împotriva Ucrainei pentru a apăra omenirea de "Occidentul satanist". Printre altele, părintele Veniamin a subliniat că noțiunea de "război sfânt" nu este specifică Bisericii Ortodoxe. "Biserica Ortodoxă condamnă războiul, fiind acceptat doar războiul de apărare", a reliefat Episcopul Basarabiei de Sud, condamnând faptul că biserica auto-intitulată ortodoxă din Rusia susține agresiunea militară desfășurată de regimul Putin: "Este un păcat ca noi să omorâm oameni nevinovați din dorința de a stăpâni lumea, de a impune ideile noastre altora, fără să ținem cont de identitatea, fără să ținem cont de particularitățile unui popor și să promovăm războiul și chiar să încercăm să-l justificăm spunând că este un război sfânt".
"Mai târziu istoria o să judece și o să vedem efectele pe termen lung, pentru că Dumnezeu lucrează în istorie în mod minunat", i-a transmis părintele Veniamin patriarhului FSB-ist al bisericii auto-intitulate ortodoxe din Rusia.
"S-ar putea ca în istorie să constatăm că de fapt n-a fost o păstrare a valorilor, ci a fost un război de ocupație prin care n-au făcut altceva decât să-și însușească bunurile, resursele celorlalți și să își impună controlul", a mai precizat Episcopul Basarabiei de Sud pe tema afirmației patriarhul Kirill potrivit căreia Rusia duce un "război sfânt" împotriva "Occidentului satanist".
Totodată, părintele Veniamin a punctat o serie de detalii ce relevă că Rusia nu este nicidecum polul ortodoxiei ce se pretinde a fi: "În realitate sunt foarte puțini ortodocși ruși. (...) E un număr mic de credincioși practicanți, iar ceilalți, știu eu, trăiesc credința în felul lor. Trebuie să subliniez că au moștenit din perioada sovietică comportamentul de a te duce la biserică când ai nevoie și o dată ca să te împărtășești sau eventual când mai simți nevoia ca să-ți descarci sufletul. Pornind de la această realitate, putem trage concluziile de ce se întâmplă anumite lucruri și de ce chiar și liderii bisericii fiind în tandem cu puterea politică, încearcă să argumenteze teologic un război. Noi știm că Biserica Ortodoxă condamnă războiul, fiind acceptat doar războiul de apărare".
Părintele Veniamin a menționat aceste aspecte pe parcursul emisiunii #raport, realizată de jurnalistul Nicolae Chicu pentru publicația Podul.md.
Nicolae Chicu: Care ar trebui să fie rolul bisericii în această situație de război și conflict, mai cu seamă într-o Federație Rusă cu o populație atât de mare, respectiv o Federație Rusă care se declară ca fiind ortodoxă, dar în care biserica uitați-vă că mai degrabă ia parte în acest război și-l încurajează?
Părintele Veniamin: Suntem surprinși că, după căderea comunismului, în spațiul acesta al Federației Ruse iată că nu s-a depășit mentalitatea creată în perioada sovietică. Suntem surprinși, pentru că mulți dintre noi privim spre sfinții ruși, spre filosofii ruși sau spre ceea ce a însemnat viața religioasă din Rusia, dar în același timp vedem și frământările sufletului rusesc, rușii ajungând de la o extremă la alta. Observăm asta în Frații Karamazov și anume când îi vedem virtuoși, când îi vedem în extrema cealaltă, în stare ca să omoare. Cumva tot ceea ce vedem noi că se întâmplă ține de genofondul acestei națiuni, care s-a creat cum s-a creat ea, iar apoi de dezvoltarea vieții social-politice din secolele trecute și chiar până în prezent. De asemenea, se vorbește despre o Rusie ortodoxă, însă în realitate sunt foarte puțini ortodocși ruși. Sunt un procent foarte mic, pentru că au mai multe religii, au musulmani foarte mulți în toată zona respectivă din Caucaz. De aceea, putem vorbi de ortodoxie în zona aceasta europeană, Sankt Petersburg, Moscova și într-o parte din Rusia unde mai sunt câteva mănăstiri importante sau unde există o ortodoxie, însă să știți că nu vedeți ortodoxia pe care o vedeți în Republica Moldova sau în România sau în alte țări ortodoxe. Dacă o să mergeți în România, o să vedeți că oamenii sunt credincioși ortodocși practicanți, duminica și în sărbători mergând la biserică. Aproape în toate comunitățile bisericile sunt pline. Sunt foarte multe biserici într-o țară atât de mică. Or, dacă mă duc în Rusia și mă orientez sau pornesc de la numărul locuitorilor dintr-un oraș și văd câte biserici au, atunci eu constat că sunt prea puține biserici pentru numărul locuitorilor, ceea ce scoate în evidență că e un număr mic de credincioși practicanți, iar ceilalți, știu eu, trăiesc credința în felul lor. Trebuie să subliniez că au moștenit din perioada sovietică comportamentul de a te duce la biserică când ai nevoie și o dată ca să te împărtășești sau eventual când mai simți nevoia ca să-ți descarci sufletul. Pornind de la această realitate, putem trage concluziile de ce se întâmplă anumite lucruri și de ce chiar și liderii bisericii fiind în tandem cu puterea politică, încearcă să argumenteze teologic un război. Noi știm că Biserica Ortodoxă condamnă războiul, fiind acceptat doar războiul de apărare. Dacă ne uităm de-a lungul secolelor, chiar și în spațiul nostru românesc, la domnitorii noștri, au fost totdeauna apărători ai gliei străbune, au fost apărători ai patriei și n-au mers să ocupe alte teritorii cum au încercat unii istorici să fabrice o istorie, falsificând-o mai ales aici cu privire la spațiul nostru din Basarabia. Dacă citești cărțile din perioada în care am făcut noi școală în anii 90 și înainte de 90, o să vedeți că se vorbește de ocupanții români. E o propagandă care s-a menținut până în zilele noastre, neînțelegând că noi, ca și fii ai bisericii, trebuie să milităm pentru pace și să avem în minte totdeauna chemarea mântuitorului de a fi făcător de pace, pentru că zice Mântuitorul în predica de pe munte: "Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema". Iar de-a lungul istoriei Biserica a avut un rol important pentru că a mediat pacea între liderii politici și avem astfel de situații în care ierarhii sau preoții sau duhovnicii din mănăstiri au avut un rol important fiindcă au știut să îndemne la pace, au știut să vorbească despre smerenie și despre faptul că războiul nu aduce nimic bun, ci provoacă vărsare de sânge, iar sângele, glasul sângelui, pe care îl observăm și în cazul celor doi frați Cain și Abel, strigă din pământ. Astfel zice acolo în Cartea Facerii, că glasul fratelui tău strigă din pământ către Dumnezeu. Or, este un păcat ca noi să omorâm oameni nevinovați din dorința de a stăpâni lumea, de a impune ideile noastre altora, fără să ținem cont de identitatea, fără să ținem cont de particularitățile unui popor și să promovăm războiul și chiar să încercăm să-l justificăm spunând că este un război sfânt.
Nicolae Chicu: Da despre asta, voiam acum să discutăm. Au votat și un document, au semnat cei din biserica Federației Ruse, în frunte cu patriarhul Kirill, o declarație precum că acest război deja este un război sfânt. Voiam să vă întreb ce ar presupune asta și dacă a mai fost așa ceva în istorie? Care e scopul lor de fapt prin această declarație?
Părintele Veniamin: Au mai fost situații în istorie, și mă duc cu gândul la cruciade, mă duc cu gândul la momentul în care unii voiau să elibereze locurile sfinte, dar ce am constatat din ce s-a întâmplat atunci? Că au jefuit locurile sfinte. Experiența de atunci arată că se repetă istoria cumva la 1000 de ani, pentru că vedeți că în loc să căutăm pacea și să creăm condiții de bună vecinătate pentru ceilalți, noi încercăm să justificăm și după aceea să spunem că "Ar trebui pe termen lung să rămâneți sub influența noastră, că, vezi Doamne, teritoriile respective sunt rusești". Nu mă pronunț în privința aceasta, nu sunt politician, nu sunt istoric, ca să pot argumenta o poziție sau alta. Eu vreau doar să nuanțez faptul că în Biserica Ortodoxă nu se vorbește de război sfânt. Întâlnim asta în alte religii.
Nicolae Chicu: Jihadul.
Părintele Veniamin: Da, întâlnim Jihadul la musulmani. Cum îl înțeleg ei? Dacă vă uitați în Coran sau în alte cărți ale lor, o să vedeți că toți cei necredincioși trebuie să fie subordonați lor. Ei bine, am parafrazat cumva ideea. Dar în lumea ortodoxă noi nu vorbim de subordonare, ci de conlucrare. Și dacă ați observat biserica nu anulează personalitatea cuiva, ci susține dezvoltarea unei personalități. Or, în momentul în care eu vin și impun o anumită idee și încerc să o argumentez și după aceea fac alte afirmații prin care încerc să susțin politicul pentru ca se plac politicienilor, s-ar putea ca toate acestea să conducă la un eșec, iar mai târziu istoria o să judece și o să vedem efectele pe termen lung, pentru că Dumnezeu lucrează în istorie în mod minunat. Ceea ce unora li se pare acum ca o mare realizare sau că au perspective extraordinare de păstrarea a valorilor, să zicem (ceea ce pretinde Kirill și anume că este dus un război de apărare a valorilor tradiționale - n.red.), s-ar putea ca în istorie să constatăm că de fapt n-a fost o păstrare a valorilor, ci a fost un război de ocupație prin care n-au făcut altceva decât să-și însușească bunurile, resursele celorlalți și să își impună controlul, cum se întâmplă.
Nicolae Chicu: Cel mai probabil această noțiune de război sfânt este pentru uz intern, să convingă enoriașii să meargă la acest război împotriva fraților lor. E un fel de proces de zombificare, dacă putem spune așa, ca să le anuleze orice tip de empatie.
Părintele Veniamin: Am ascultat mai multe mesaje și am mai citit în presa rusă, inclusiv pe site-ul Patriarhiei Moscovei, și am fost uimit să constat recent această afirmație, că cei care mor în Ucraina sunt sfinți.
Nicolae Chicu: Chiar dacă ucid copii.
Părintele Veniamin: Chiar dacă ucid copii, chiar dacă ucid oameni, varsă sânge... Nu poți să spui că cei care se duc să omoare pe cineva pot fi asimilați cu mucenicii sau martirii. Ei nu sunt în poziția de apărare a țării lor, pentru că din moment ce s-au acceptat la nivel mondial granițele țărilor...
Nicolae Chicu: Și au fost recunoscute inclusiv de Federația Rusă,
Părintele Veniamin: Atunci nu poți să mai ai pretenții la teritoriul respectiv. Ca atare s-a convenit între puterile sau reprezentanții statelor respective o anumită configurație. Ei bine, observăm că există tendința aceasta de extindere a granițelor, a autorității. Și în acest caz mă duc cu mintea la 2014, când ați văzut și dumneavoastră că ucrainenii s-au trezit fără Crimeea. Și a fost atunci o dezbatere publică despre a cui este Crimeea. S-au încălcat tratatele internaționale și după aceea era o glumă, pe care dacă îmi permiteți să o spun: "Cu cine se învecinează Rusia?". Și răspunsul era "Cu cine dorește ea". Iar răspunsul a fost dat cumva și de liderul de la Kremlin, care a spus că suveranitățile sau statele suverane care au ajuns după nu știu în ce perioadă sunt suverane pentru cine le recunoaște, dar el nu recunoaște astfel de suveranități. Într-un fel (Putin spune că - n.red.) sunt câteva țări care sunt suverane și au autoritatea. Trăgând concluzii (în legătură cu viziunea Kremlinului - n.red.), sunt de fapt câteva care sunt suverane, respectiv marile puteri. În rest, ceilalți sunt mici actori pe tabla de șah a lumii și fiecare în funcție de interesul lui își ghidează societatea pe care o conduce sau guvernul pe care îl coordonează, în așa fel încât să obțină rezultatele pe care și le propune, dar în niciun caz nu putem vorbi de o viziune creștin-ortodoxă asupra unei astfel de politici.
Vedeți video:
