"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În cele ce urmează, Podul.ro publică, în exclusivitate absolută, un interviu-eveniment din cel puțin două puncte de vedere, deși, așa cum veți remarca, provocările textului (dar și ale subtextului) rămân nenumărate, transformându-se în ”ferestre” deschise. Și în tot atâtea mistere. Unele copleșitoare.
În primul rând, relevanța e dată de figura centrală la care face trimitere acest amplu și inedit text – părintele Nil Dorobanțu, fabulosul ”nebun pentru Hristos”, cel care, cel mai probabil, va fi fost asasinat în martie 1977, de Securitate sau de alte zone ale beznei, pentru apriga și luminoasa sa rezistență anticomunistă (și nu numai), chipul și opera fiindu-i încă ocultate de haitele detractorilor.
În al doilea rând, relevanța textului e dată de intervievatul care îl mărturisește pe enigmaticul și pe nedrept încă puțin cunoscutul Nil – părintele Ionel Adam, cel care i-a readus la lumină considerabila operă teologică lăsată posterității (aproximativ 10.000 de pagini), cercetându-i ani în șir viață și scrierile, care de multe ori se întrepătrund în același zbucium. Precizăm că acesta este unicul interviu pe care părintele Ionel Adam l-a acordat vreodată, fapt ce ne onorează nespus. Îi mulțumim! Mai cu seamă pentru aspectele incomode pe care le punctează, mărturisindu-l ca nimeni altul pe părintele Nil Dorobanțu. Veșnica sa pomenire!
Cu adevărat de excepție, interviul a fost realizat de Laurențiu Ștefănescu, președintele Federației ”Inițiativa Timișoara”, prieten și colaborator al Podul.ro. Laurențiu e un vechi cercetător al vieții părintelui Nil. Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul. (Răzvan Gheorghe)
Laurențiu Ștefănescu: Părinte Ionel Adam, vă mulțumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră de a discuta deschis despre un personaj fascinant și tragic, în același timp, anume Părintele Nil Dorobanțu. Atât viața cât și moartea sa au lăsat în urmă o mulțime de mistere, fiind perceput atât de mireni cât și de oamenii Bisericii cu o mare mirare și condescendență. Să purcedem, așadar. Cum și când ați auzit de Nil Dorobanțu prima dată și ce v-a determinat să-i dedicați o așa de mare parte din timpul dumneavoastră studierii vieții și operei sale?
Părintele Ionel Adam: În anul 1991 m-am căsătorit și în casa soției mele am văzut prima oară o poză cu Părintele Nil Dorobanțu. Am privit îndelung poza aceea, urmărind cu atenție detaliile: în mâna dreaptă ține o Sfântă Cruce, sub cotul drept are Sfânta Scriptură, în mâna stângă cârja și metaniile. Privindu-i ochii, am fost copleșit de privirea sa pătrunzătoare. M-a cucerit imediat.
Bineînțeles, nu știam prea multe, doar că este Părintele Nichifor-Nil Dorobanțu. În casa soției veneau mulți preoți și monahi care l-au cunoscut pe Părintele Nil. Aceștia mi-au insuflat dragostea de Dumnezeu și de Biserică, îndrumându-mă spre Facultatea de Teologie.
Unul din acești monahi mi-a povestit multe întâmplări din viața lui Nil Dorobanțu. Că a fost absolvent al Școlii de Ofițeri, că a terminat mai multe facultăți, că vorbea 12 limbi străine. Dar ceea ce m-a surprins, a fost faptul că era socotit nebun pentru Hristos, fiind poreclit de toți Zănaticul. Am aflat că era un om dedicat total lui Dumnezeu, că a adus mulți tineri în monahism în anii comunismului, că era aprig apologet împotriva materialismului dialectic și a ierarhiei vremii sale, că apărea și dispărea instantaneu, că se ridica de la pământ când se ruga și era văzut într-o lumină nepământeană, că era bătut și urât de călugări și de preoți, că era foarte milostiv și iubitor de semeni.
Anii au trecut, am urmat Facultatea de Teologie și am fost hirotonit. În 2013, unul din monahii care l-au cunoscut pe Părintele Nil m-a chemat la patul de suferință și mi-a dat canon să-i cercetez viața și să încerc să scriu o carte. Am început să merg pe la toate mănăstirile pe unde Părintele Nil a activat, în arhiva Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în arhiva CNSAS, în arhivele militare, să caut informații și mărturii.
În 2014, pe 12 noiembrie, am ajuns prima oară la Crainici-Mehedinți, la mormântul său. L-am rugat atunci să mă ajute, să găsesc ce-mi trebuie pentru a-mi împlini canonul, iar dacă nu, să mă slobozească de el. Simțeam o apăsare în suflet.
Pe 29 noiembrie, am vorbit la telefon cu un prieten, coleg de facultate. I-am împărtășit gândurile mele legate de Părintele Nil. La câteva ore, spre seară, m-a sunat și m-a rugat să merg la tatăl său, preot în satul Jariștea-Vrancea, că are să-mi dea ceva. A insistat să merg, deși era foarte târziu. Am plecat imediat. Părintele Dumitru m-a dus într-un șopron și mi-a dat sacii cu scrierile Părintelui Nil, ascunse de furia Securității în 1976. Cerusem câteva pagini să fac o carte, am primit 10.000. A fost un moment copleșitor. Pronia lui Dumnezeu!
Laurențiu Ștefănescu: Ați publicat o mulțime de cărți cu opera scrisă clandestin de către Părintele Nil și ascunsă până în momentul descoperirii de către dumneavoastră a manuscriselor. Cât de dificilă a fost această muncă și ce opreliști ați întâmpinat?
Părintele Ionel Adam: După ce am ajuns acasă cu scrierile, toată noaptea aceea le-am ordonat pe teme de cercetare. Am sesizat atunci că nu este o operă oarecare, că paginile sunt numerotate, că mulțimea temelor abordate îl arată ca un mare teolog. Scrieri care cunosc o varietate deconcertantă, de la lucrări de știință, logică, sociologie, etică, estetică, psihologie, până la mistică, apologetică, drept canonic, omiletică, pedagogie etc. Când le ordonam, mai și citeam câte o frază-două. Văzând că mustră ierarhia Bisericii din vremea aceea, mi-am dat seama că nu va fi ușor ca aceste scrieri să fie publicate. Am luat poza Părintelui Nil în mână și am zis ca Simon Petru: „Ieși, Doamne, de la mine că sunt om păcătos!”.
După publicarea primei cărți la Editura Babel din Bacău, Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, nebun pentru Hristos și flacără vie a monahismului secolului XX, am fost chemat la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Mi se cerea să fac un raport în care să precizez de ce doresc să studiez viața și opera Părintelui Nil. Fusesem reclamat de o mănăstire din țară, mănăstire care a sunat și la Supergraph pentru interzicerea cărții la raft în librăria Sophia, dar și la Cluj, când am fost invitat să vorbesc studenților despre Părintele Nil cel nebun pentru Hristos.
Am făcut raportul. Am precizat că demersul meu pentru a cerceta viața Părintelui Nil a plecat de la mărturiile unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, care l-a numit renumitul pustnic Nil (PF. DANIEL, Mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Părintelui Victorin Oanele, Basilica, 2014), Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN al Dunării de Jos, care vorbește de vestitul ieromonah Nil Dorobanțu (ÎPS CASIAN, Cuvânt la 40 de zile de la trecerea în veșnicie a Părintelui Victorin Oanele, Călăuza Ortodoxă nr. 260, 2014); Înaltpreasfințitul Părinte EPIFANIE al Buzăului și Vrancei, care a binecuvântat apariția Broșurii Mănăstirii Tarnița-Vrancea, unde la pagina 8 scrie că la Tarnița a viețuit o vreme un vestit monah, un mare ascet, profund înduhovnicit, renumit prin nevoințele sale și prin neîncetata rugăciune, ieroschimonahul Nil Dorobanțu (Broșura Mănăstirii Tarnița, Editura Episcopiei Buzăului și Vrancei, 2009).
Marea mea surpriză a fost să aflu că Înaltpreasfințitul Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ierarhul meu canonic, l-a cunoscut pe Părintele Nil. Într-o seară, mi-a trimis o poezie care m-a mișcat profund, dându-mi putere să merg cu credință înainte. M-aș bucura să o publicați.
Felicitări pentru cercetări,
Că legi fir cu fir, să ajungi la Părintele Nil.
Să dezlegi lanțul, să slobozești pe Dorobanțul.
Să scoți din uitare pe cel care, în timp de teroare,
A fost făclie aprinsă, de vânturi nestinsă,
Cu glasul tăios, cu suflet milos, iubit de Hristos.
(+Arhiepiscop IOACHIM Giosanu)
Laurențiu Ștefănescu: Studiind la CNSAS dosarele întocmite de Securitate cu privire la activitatea sa, am găsit unele caiete confiscate de securiști, cu texte redactate într-o scriere absolut indescifrabilă. Cum ați reușit să descifrați acest soi de grafie proprie Părintelui Nil și cât timp v-a luat?
Părintele Ionel Adam: Descifrarea textelor este darul lui Dumnezeu. Nu-mi pot explica altfel. I-am dăruit ore, zile, aproape opt ani din viața mea, pentru a descifra fiecare rând din miile de pagini lăsate posterității. Am fost introdus de Domnul în viața robului Său, deși m-am considerat mereu nevrednic de chemare. Trecând printr-un anonimat și o minimalizare enormă de către Biserică, mi-am dorit ca persoana și opera lui să dinamizeze Biserica la modul exploziv, prin cercetarea vieții și a aprofundării operei sale. Mai am aproape 3000 de pagini de diortosit și lucrarea mea se încheie.
Laurențiu Ștefănescu: Dumneavoastră cunoașteți dacă Securitatea a reușit să descifreze vreodată aceste manuscrise?
Părintele Ionel Adam: Din ce am studiat la CNSAS, am observat că au transcris doar eseul Comunismul, eseu care ataca orânduirea comunistă și înfiera colaboraționismul clerului cu statul. Probabil l-au pus pe Părintele Nil să le dicteze textul. Restul caietelor nu cred că au fost deslușite. Le-am xeroxat și le voi publica la momentul potrivit.
Laurențiu Ștefănescu: Părintele Nil a fost caterisit în 1956 de către Biserica Ortodoxă Română, cel mai probabil. la intervenția Securității statului comunist. Cu toate acestea, în ultimii ani, la evenimentele publice organizate în aducerea aminte a sa au participat de multe ori Părinți și chiar Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei. Care credeți că sunt motivele pentru care, până acum, Sfântul Sinod nu a luat în considerare reabilitarea Părintelui Nil Dorobanțu?
Părintele Ionel Adam: Părinți ca Nil Dorobanțu, Arsenie Boca, Ioan Iovan și alții au fost caractere puternice, care au dublat o solidă educație culturală și teologică, cu o severă și dedicată viață de asceză și slujire prin rugăciune, într-un context social-politic foarte dificil, de instaurare a ideologiei ateiste și materialiste. Într-o Românie a reeducării forțate și a experimentelor grobiene de înfrângere și curbare a oricărei coloane vertebrale a demnității și ethosului creștin și român, asemenea caractere erau vizate de aparatul represiv și pervertitor al regimului comunist.
Excluderea din monahism și caterisirea Părintelui Nil a fost făcută mai mult din rațiuni de stat și decizia nu cred să fi pornit de la Duhul Sfânt. Aceasta o arată inconsecvența: șapte ani Nil Dorobanțu recomandat pentru cel mai înalt grad în monahism și considerat element de înviorare, la momentul caterisirii element dezordonat și vagabond. Biserica Ortodoxă Română l-a utilizat la restaurarea monahismului și a vieții duhovnicești. Cum de a devenit dintr-odată indezirabil? Răspunsul e cât se poate de simplu: nu s-a lăsat reeducat.
În 2015, am depus alături de d-na Marina-Gabriela Bălășoiu, nepoata Părintelui Nil, două memorii la Cancelaria Sfântului Sinod pentru ridicarea pedepsei canonice aplicată de Consistoriul Monahal din 1956. În 2017, am luat la cunoștință că s-a trimis Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului un răspuns al Patriarhiei Române, care aducea o speranță în problema revizuirii pedepsei canonice.
Pe 26 martie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a dispus crearea unei comisii canonice care să cerceteze cazul Nil Dorobanțu. Între 2017-2021, am pus la dispoziția Centrului Eparhial Roman acte și documente oficiale din dosarul personal al Părintelui Nil, din arhivele naționale, eclesiastice și ale CNSAS, mărturii ale celor ce l-au cunoscut personal, pentru ca dosarul să fie cât mai complet. Am trimis ierarhilor Sfântului Sinod și profesorilor de teologie 36 de volume din vasta sa operă, apărute la Editura Floarea de april. Am susținut conferințe cu binecuvântare arhierească la Cluj (2015), Iași (2016), Constanța (2017), Bacău (2017). Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, după definitivarea dosarului, l-a depus la Cancelaria Sfântului Sinod pentru analiză. Sfântul Sinod a retrimis dosarul la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Laurențiu Ștefănescu: Există prezumtive motive de natură teologică sau doctrinară care să împiedice anularea acelui act nedrept înfăptuit, ca și în cazul Părintelui Arsenie Boca, în cea mai neagră perioadă a credinței românești?
Părintele Ionel Adam: În ședința din 1 februarie 2021, Sinodul Mitropolitan al Moldovei și Bucovinei a luat în discuție dosarul Nil Dorobanțu, pe baza analizării scrierilor lui de către profesori și preoți din Arhiepiscopia Iașilor. Referatele au fost în marea majoritate pozitive, arătând pregătirea intelectuală, jertfelnicia și râvna acestuia, dar au fost și câteva negative, care subliniază aspecte problematice din punct de vedere al disciplinei canonice, cât, mai ales, ale învățăturii de credință. Observăm că opera dorobanțiană stârnește fascinație și scandal, creând admiratori fervenți, dar și detractori tenace.
Ce vom face în acest caz? Vom alege rapoartele care ne convin, iar pe celelalte le vom arunca într-un con de umbră? S-au identificat în scrierile lui imprecizii dogmatice sau excese harismatice, fiind catalogat ca un mistic anarhic sau chiar ca un radical. Hotărârea Sfântului Sinod nr. 988 din 18 februarie 2022 precizează: „Nu este oportună revizuirea situației ieroschimonahului Nil Dorobanțu, în sensul de ridicare a sancțiunilor de caterisire și de excludere din viața monahală, deoarece scrierile și întreaga activitate a acestuia sunt problematice din punct de vedere doctrinal și neconforme cu disciplina canonică, constituind argumente clare împotriva unei eventuale inițiative a canonizării sale”.
Acuzațiile: 1) convingerea că a fost hirotonit arhiereu direct de la Dumnezeu; 2) pretenția propriei sfințenii și respingerea canoanelor bisericești; 3) accentul pus pe teofanii și vedenii și considerarea acestora ca semn al adevăratei viețuiri creștine; 4) învățătura despre hirotonia direct, de sus, de la Dumnezeu; 5) se identifică cu proorocul Ilie și, implicit, se consideră sfânt; 6) iertarea păcatelor (dezlegarea de păcate) venită direct de sus, în afara Tainei Spovedaniei; 7) susținerea spovedaniei generale în masă; 8) oferirea Sfintei Împărtășanii credincioșilor la casele lor.
Care este însă metoda după care pot fi evaluate trăirile unui mistic? Cum poate fi evaluat astăzi, în lipsa unei experiențe echivalente din partea cercetătorului, ceea ce este prin definiție empiric? Nu ar trebui evaluat de Părinți duhovnicești îmbunătățiți, care să fi bătut și ei cărările vieții mistice?
Părintele Nil nu a ajuns să vorbească despre slava lui Dumnezeu datorită unor căutări speculative, pur scriptice, ci datorită experienței isihaste. Oare ascetul și nevoitorul Nil, care a dobândit rugăciunea noetică, poate fi catalogat ca înșelat, rătăcit? Mintea, prin rugăciunea de un singur gând, mai ales când ajunge la vederea de Dumnezeu (θεωρία), nu rătăcește și atunci trăiește teologia neînșelată. Prin lucrarea minții se dobândește harisma deosebirii duhurilor, iar aceasta este singura premisă a Teologiei. Nu putem să nu observăm că lipsește o abordare nepătimașă și mai ales exhaustivă a acestui fenomen spiritual, în care planul teologic, social și cel politic s-au îmbinat într-o complexitate tulburătoare: teofanii, minuni, râvnă înflăcărată, conflict eclesiastic, luptă anticomunistă, înscenare judiciară, suferință și martiraj. Părintele Nil Dorobanțu pare să fie un semn lăsat de Dumnezeu neamului nostru. Un semn care stârnește împotriviri (Luca 2, 34), deși chipul sfântului e blajin, plin de dragoste evanghelică.
Laurențiu Ștefănescu: Credeți că, finalmente, comportamentul său în spiritul nebuniei pentru Hristos și a vagabondajului sacru specific călugărilor gyrovagi în epoca medievală, deloc specific Ortodoxiei românești, a avut un rol în caterisirea si aruncarea anatemei asupra sa?
Părintele Ionel Adam: Dacă dorim să avem o imagine completă a Bisericii Ortodoxe din România în anii dezlănțuirii prigoanei regimului ateist de stat din anii ’50 ai secolului XX, nu este de ajuns să luăm în considerare doar încercările oficiale ierarhice de a răspunde curajos sau complice încercărilor credinței în labirintul persecuțiilor, ci este nevoie de a face un efort pentru recuperarea și celor marginalizați, persecutați, ostracizați și chiar eliminați din câmpul canonic de manifestare eclezială.
Biserica Ortodoxă Română nu a urmat cursul firesc, ci, asemenea întregii societăți românești, a suferit o deviere, o traumă severă în istoria ei, fiind nevoită să se redefinească. În aceste condiții, receptarea unor personalități duhovnicești ar trebui să nu rămână blocată într-o perspectivă captivă acelor redefiniri ideologice. Constrânsă de împrejurările istorice ale prigoanei comuniste, Biserica a căutat noi moduri de a viețui, moduri de nișă, în temnițe, în catacombe, în comunitățile restrânse din jurul unor Părinți duhovnicești mult pătimitori sau în chipul excepțional al celor care s-au ridicat deasupra epocii, nefiind înțeleși pe deplin nici astăzi. Biserica recunoaște toate aceste lucrări. Sau ar trebui să le recunoască. Căci oare nu cumva printr-o receptare unilaterală, care se poate potrivi unor Părinți duhovnicești, însă nu poate cuprinde în întregime personalitatea duhovnicească a unui Părinte cu viețuire foarte puțin obișnuită în spațiul nostru monahal, cum este cazul nebunului pentru Hristos, ajungem la un impas al receptării?
În descoperirea chipului autentic al unui Părinte al Bisericii, de mare însemnătate este decuparea contextului în care s-a format și a viețuit. Dacă ne aventurăm să-l interpretăm dintr-un alt context, fie cel în care trăim astăzi, fie cel specific altor Părinți ai Bisericii, atunci dăm la iveală imagini superficiale, receptări falsificatorii, de care istoria Bisericii noastre nu are trebuință. Gândul de cinstire a unui Părinte harismatic nu este decât rezultatul unei conjuncturi proniatoare. Ca și apariția operei sale.
Dacă-l interpretăm din punct de vedere administrativ-bisericesc, dacă-i aplicăm grila aceasta strâmtă de lectură, Părintele Nil Dorobanțu este, cu siguranță, așa cum circula în mediul bisericesc, neascultător, nestatornic, zănatic etc. Dar ce are a face un nebun pentru Hristos ca el cu supraviețuirea aparatului administrativ-bisericesc în epoca de tristă amintire? Dacă acesta reprezenta atunci un deziderat al Bisericii, apoi el era împotriva intereselor bisericești. Zelul lui neobișnuit, care amenința echilibrul între instituție și harismă, avea nevoie totuși de stăvilarul prudenței, cum bine preciza Episcopul Teofil Herineanu într-o caracterizare: „Râvna sa mereu trează şi aprinsă are nevoie de stăvilarul prudenţei, spre a nu cădea într-o exaltare certată cu raţiunea şi cu bunul simţ”.
Conflictul între preot și profet, instituție și harismă, Biserică și individ a existat încă de la începuturile monahismului, în istoria Bisericii. El nu certifică existența unor tendințe contrare în Biserică, ci o tensiune eshatologică, vizând apărarea și trăirea Adevărului.
Laurențiu Ștefănescu: A fost acuzat de apropieri nedoctrinare cu mișcarea de la Mănăstirea Vladimirești și chiar deviații de la calea ortodoxă. Părinte, cum comentați aceste acuzații?
Părintele Ionel Adam: România creștină prinde consistență iconică atunci când descoperi că avea în preajma invadării comuniste episcopi, preoți și duhovnici luminați, mănăstiri și biserici căutate, avea spații de dialog precum Rugul aprins de la Antim, un potențial misionar concretizat în fenomene precum Vladimirești, Oastea Domnului, Arsenie Boca (Sâmbăta și Prislop) și multe altele mai puțin cunoscute, teologi precum Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, care readuseseră în agora academică teologia mistică și Filocalia. Pe scurt, exista o foame și o sete după Dumnezeul Cel viu, Singurul capabil să salveze o lume bulversată de invazia sălbatică a comunismului.
Oricâte precauții ori rezerve am avea, Mănăstirea Vladimirești rămâne un fel de nod gordian, o livadă de vișini înflorită tăiată în ras, într-o noapte de coșmar, prima cetate monahală invadată de securiști. Părintele Nil Dorobanțu a fost legat de Părintele Ioan Iovan, amândoi fiind cuminecători de combustie înaltă, harismatici, văzători de Dumnezeu. Faptul că amândoi doreau o mișcare euharistică asemănătoare cu cea a Sfântului Ioan de Kronstadt, a stârnit controverse în rândul celorlalți preoți duhovnici, dar, mai ales, în rândul organelor Statului, care se temeau de afluența mare de credincioși la Vladimirești. Erau două curente: Mănăstirea Slatina, unde toți erau adunați în jurul Părintelui Cleopa Ilie, cu tradiția cuminecării la 40 de zile și Mănăstirea Vladimirești, unde erau adunați în jurul Părintelui Ioan Iovan și a Părintelui Nil, care promovau cuminecarea deasă cu pocăința tâlharului. Amândoi au fost excluși din monahism și caterisiți, acuzați fiind că spovedeau în bloc, cuminecau în masă, lăsau Sfânta Euharistie în casele credincioșilor și credeau în vedeniile monahiei Veronica Barbu-Gurău.
Laurențiu Ștefănescu: De obicei există o reticență foarte mare exprimată de autoritățile laice sau chiar religioase cu privire la devoalarea și prezentarea rezistenței prin credință a unor martiri ai neamului românesc în negurile comunismului stalinist, care sunt suspecți de legături cu Mișcarea Legionară. Părintele Nil a avut mereu credințe politice de stânga, așa cum reiese chiar din consemnările Securității. De unde credeți că vine această cerbicie exprimată de autoritățile laice și religioase în a evita și chiar ascunde faptele și meritele unui martir anti-comunist?
Părintele Ionel Adam: Părintele Nil Dorobanțu nu a fost membru în nicio organizaţie între anii 1935-1945, lucru dovedit prin Certificatele de Moralitate acordate de Siguranţa Statului şi Ministerul Justiţiei, deși a fost suspectat, fiindu-i apropiat Episcopului Antim Nica, că ar fi fost legionar. Nu a fost anchetat sau urmărit o vreme, fiind considerat corect politic de către noul regim.
Prin intervenția la nivel înalt în cadrul Bisericii, comuniștii s-au folosit de personalitatea Părintelui Nil și de puterea sa extraordinară de convingere a credincioșilor creștini, pentru a realiza colectivizările pământurilor în anumite regiuni sau pentru a-i întoarce la Ortodoxie pe greco-catolicii din Ardeal și pe stiliștii din Neamț. Toate încercările ulterioare de a-l racola sau de a-l coopta în rândul reprezentanților regimului s-au lovit de refuzul său categoric. În toți acești ani, de cercetare a vieții sale, am descoperit că unii se luptă cu martirii și morți, după cum bine afirma Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi să ne apărați. Și morți vom izbândi.
Biserica, spațiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre memorie și actualizare, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca loc al împăcării și al iertării, este chemată să amintească omului și generațiilor viitoare că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea greșelilor și a păcatelor trecutului. Cu ce supără azi fenomenul martiric, de a ajuns să fie obiectul unei cenzuri? În primul rând, apartenența politică a unora dintre martiri. Numai că, în conceptul de martir nu intră nota culorii sale politice. Al doilea motiv ține de nedelicatețea crudă pe care o presupune ideea sacrificiului. Să vorbești de spirit de sacrificiu în epoca consumeristă este un detaliu indecent, aproape o dovadă de proastă creștere. Cum să faci apologia ascezei și a nevoinței, a eroismului, într-o epocă a valorilor hedoniste? Al treilea motiv este că moralul unei comunități crește pe spinarea martirilor, modele de conduită în situații limită. Ei sunt sursa nobleței noastre. Iar menirea cenzorilor este să discrediteze orice model autentic de viețuire creștină.
Laurențiu Ștefănescu: După 1968, Nil Dorobanțu a reintrat în vizorul Securității în urma unor delațiuni ale sătenilor din Crainici, locul unde se ascundea. Din consemnările Securității reiese o muncă susținută a agenților în vederea supravegherii stricte a Părintelui, deși acesta nu era condamnat și nu făcea lucruri fățișe împotriva politicii statului comunist. Aveți informații sau consemnări din care ar rezulta activități ale Părintelui Nil care ar fi intrat în conflict cu morala sau legile comuniste?
Părintele Ionel Adam: Un intelectual și un monah genial, care nu s-a lăsat reeducat de marxism-leninism, nu putea rămâne nesupravegheat. Putea deveni un pericol oricând pentru regimul de tristă amintire. Dacă scrierile lui ar fi fost descoperite de către Securitate, ar fi fost arse imediat și Părintele condamnat la temniță grea. Apologetica Părintelui Nil, concretizată în mii de pagini, dacă ar fi circulat pe sub mână, cum a circulat de exemplu Jurnalul Fericirii, ar fi zguduit din temelii regimul comunist. Dar ele au fost ascunse de Părintele, cu nădejdea că vor fi publicate cândva. După 1970, Securitatea a fost atentă doar la un singur lucru: ca Părintele Nil să nu adune mase de credincioși, să nu înființeze vreo grupare religioasă.
Laurențiu Ștefănescu: Ultima perioadă din viața sa e mai puțin cunoscută și slab consemnată în dosarele Securității. Ce știți despre activitatea Părintelui Nil în ultimul an de viață și despre circumstanțele morții sale?
Părintele Ionel Adam: Este foarte ciudat faptul că după 1971 nu mai apar alte dosare de urmărire informativă la CNSAS. Ar trebui să credem că Securitatea l-a lăsat în pace până în 1977, când a trecut la cele veșnice? Unii martiri au fost urmăriți chiar și în ziua înmormântării. În 1977, în luna martie, se afla la Focșani, în casa unei profesoare, Victoria Perișoara. După cutremur, a cerut să fie dus la Crainici. A fost dus imediat de un ucenic, Toma Alexandru, astăzi monahul Acachie, pe 23 martie. Peste trei zile a trecut la cele veșnice. Certificatul constatator al medicului legist arată că a murit de insuficiență acută respiratorie și hemoragie cerebrală. Preotul Nistoran Ion, cel care i-a spălat trupul, mărturisește că era bătut de la gât în jos. Este îngropat fără haine monahale.
Laurențiu Ștefănescu: Există suspiciuni întemeiate privind posibila sa asasinare de către Securitate?
Părintele Ionel Adam: Sunt destule mărturii care spun că, ori de câte ori era prins de Miliție sau de Securitate, era bătut la anchete. Însă nu mă pot pronunța dacă în martie 1977 s-a întâmplat asta.
Laurențiu Ștefănescu: Credeți ca au existat persoane sau grupuri de persoane, altele decât cele din Securitate și Miliție, care ar putea fi bănuite de asasinarea Părintelui Nil?
Părintele Ionel Adam: Știu de la câțiva preoți că Părintele Nil obișnuia să meargă la adunările sectelor, unde cerea să predice ultimul. În urma predicilor lui, se converteau mulți la Ortodoxie. Pastorii îl băteau pentru asta. Cineva îmi povestea că o dată a fost aruncat dintr-un tren aflat în mișcare, pentru că a intrat la Brașov într-o adunare sectară, reușind să convingă pe toți să revină la Biserica strămoșească.
Laurențiu Ștefănescu: Înmormântarea sa în satul natal Crainici, județul Mehedinți, a generat o mulțime de mistere. În urma solicitării familiei, autoritățile au autorizat, acum câțiva ani, deshumarea rămășitelor Părintelui Nil. Surpriza a fost absolută când nu s-au găsit niciun fel de rămășite în mormântul său, nici oase, nici alte artefacte. Cum interpretați această situație și cine credeți că ar fi fost interesat de dispariția rămășitelor sale lumești?
Părintele Ionel Adam: În 28 septembrie 2015, cu aprobarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, s-a săpat în mormântul din Crainici-Mehedinți, dar nu s-a găsit decât un sicriu gol, fără capac. S-a încheiat un proces verbal între Parohia Crainici, Protopopiatul Baia de Aramă și Asociația Nicolae D. (Nil) Dorobanțu, care arată dispariția osemintelor. Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți s-a autosesizat și a deschis dosarul cu nr. 524/P/2015, sub aspectul săvârșirii de profanare de cadavre și morminte. După doi ani de cercetări s-a decis clasarea cauzei, constatându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În Biserica Ortodoxă, canonizarea unui erou al credinţei mai are în vedere încă un criteriu, cel al cinstirii Sfintelor Moaşte, prin facerea şi atestarea unor minuni. Există un întreg ritual în ceea ce priveşte canonizarea. Aceasta se produce după ce se înregistrează o evlavie populară, lumea îşi creează o imagine despre acel om, ştie că a dus o viaţă sfântă, că a fost un om curat sufleteşte, că a făcut nişte lucruri minunate în viaţă, creându-se un adevărat cult, o evlavie deosebită.
A fost Nil Dorobanțu un asemenea om? Fără îndoială! Ținând cont cât de incomod a fost pentru regimul comunist, având în vedere viața aleasă duhovnicească și minunile din timpul vieții, oare să fie întâmplătoare dispariția osemintelor? Ele ar fi putut risipi îndoiala și reticența Bisericii Ortodoxe de a-l reabilita și mai ales de a-l canoniza. Atât cauzele morții, dar mai ales mormântul său gol rămân cele mai mari mistere rămase încă nedeslușite cu privire la biografia Părintelui Nil.
Laurențiu Ștefănescu: Cum apreciați valoarea vastei sale opere teologice?
Părintele Ionel Adam: Părintele Nil Dorobanțu rămâne o personalitate magistrală a Bisericii Ortodoxe Române prin viața și opera sa. Toate afirmațiile sale sunt bazate pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Scrierile sale dogmatice și nu numai urmăresc câteva repere: hristocentrismul, eclesiocentrismul și soteriologia. Propovăduiește cu mare putere de convingere intensificarea slujbelor liturgice, a activităților pastoral-misionare. Cere oficierea Sfintei Liturghii zilnic de către ierarhi și preoți și împărtășirea zilnică a preoților și enoriașilor. Folosește, asemenea Sfinților Părinți capadocieni, învățătura laică, pe care a căpătat-o în școlile laice, ca să cunoască și să combată sistemele filozofice și religioase străine învățăturii creștine.
Sunt pagini în lucrările lui, care, citindu-le, te duc cu gândul la scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae. De la un capăt la altul, dintr-o copertă în alta, lui Nil Dorobanțu abia dacă-i sunt destule sutele de pagini să-și dezvolte o idee, o temă. Scrierile lui sunt o lovitură de trezire aruncată în istorie, în viitor, o biciuire care ridică, odihnește, limpezește, o chemare, o somare și o implorare la reconstruirea ființei fiecăruia. O operă de o valoare inestimabilă. Păcat că nimeni nu dorește să o studieze serios și să facă un doctorat în teologie.
Laurențiu Ștefănescu: Privind retrospectiv la viața spectaculoasă și tragică a Părintelui Nil, de la tânărul genial și super-dotat intelectual, naiv si pătruns de credința ortodoxă, la harismaticul și maturul teolog, vă întreb: cum ați caracteriza un asemenea destin?
Părintele Ionel Adam: Destinul Părintelui Nil, de oprimat în propria țară și neînțeles de către propriii ierarhi, conformați mai mult puterii ateiste decât lui Hristos (scopul vieții creștine este de a lua forma lui Hristos, iar ierarhul trebuie să fie o altă întrupare a lui Hristos prin asemănarea cu El), este un destin-paradigmă al suferinței poporului român, ajuns neînțeles și ucis în propria țară de către o adunătură de politruci și conducători străini de sufletul său. Și aceasta trebuie să o spunem și să o mărturisim spre propria de sine înțelegere a noastră și a acestui popor.
Laurențiu Ștefănescu: Credeți că există șansa, ca într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, Biserica Ortodoxă Română să deschidă un dosar pentru canonizarea Părintelui Nil Dorobanțu?
Părintele Ionel Adam: Nu, din păcate. Însă Părintele Nil Dorobanțu se dovedește a fi prea mare în posteritate, pentru a fi camuflat și ținut la index dintr-un motiv sau altul. Deja se observă semnele dezghețului: 41 de cărți publicate, apar articole și studii despre el și opera lui, numere întregi de reviste (Conștiința, Lumina) îi sunt dedicate, se țin diferite conferințe tematice, în care se prezintă comunicări despre el și lucrările lui. Începutul e greu, dar promițător.
Laurențiu Ștefănescu: Părinte Ionel Adam, vă mulțumesc pentru răbdarea de a răspunde întrebărilor mele. Să încheiem în nota speranței reabilitării Părintelui Nil Dorobanțu, sfânt al credinței și al destinului românesc.
Părintele Ionel Adam: Eu vă mulțumesc că v-ați aplecat asupra personalității acestui om al lui Dumnezeu, care a făcut totul modo divino - sub specie aeternitatis. L-a văzut, L-a auzit, L-a gustat și L-a trăit pe Dumnezeu. Ne va aștepta sigur la poarta Împărăției. Cu o singură clipă din viața unui astfel de trăitor, acoperi toate mlaștinile lumii și rectifici toate derapajele nesăbuiților întinători.
