EXCLUSIV. Cum dezvăluie războiul din Ucraina gravele carențe de funcționalitate ale NATO, într-un moment în care avem nevoie mai mult ca oricând de o Alianță puternică, pentru a contracara Rusia genocidară / Anna Neplii

A trecut aproape un an și jumătate de la începutul războiului rusesc împotriva Ucrainei, din care ultimele 6 luni au reprezentat un impas pozițional relativ cu progrese reduse de ambele părți. Aceste ultime luni fac posibilă evaluarea eficienței și a eșecurilor asistenței militare-tehnice occidentale pentru Ucraina. 

Ca fostă parte a Uniunii Sovietice, Ucraina avea o armată construită pe doctrine sovietice, deși modernizate. Din moment ce dotările armatei noastre erau inferioare dotărilor trupelor rusești, conducerea militară ucraineană a compensat prin oameni lipsa armelor și a echipamentelor. Acest pas va fi fost o soluție temporară a problemei, întrucât resursele de mobilizare ale Rusiei ne-au fost mereu superioare. 

De asemenea, a se remarca faptul că alte state de o importanță majoră, care au lucrat la pregătirea complexelor militar-industriale chiar înaintea debutului invaziei la scară largă, au gândit incorect cursul și natura ostilităților. Pe de altă parte, nu a fost luat în considerare un factor ce se dovedește deosebit de important: nuanțele politice și birocratice din cadrul NATO după momentul 24 februarie 2022. 

Deși conducerea militară ucraineană și Armata introduc noi programe și tactici, pe care le testează imediat pe câmpul de luptă, Armata este departe de a fi un mediu ușor de reformat. Mai ales când armata se confruntă cu multe probleme, trebuind să desfășoare acțiuni defensive, la toate acestea adăugându-se problemele interne ce au apărut pe fondul războiului și al fluctuațiilor din politica internațională. Acest fapt a fost trecut cu vederea și de experții statelor NATO care s-au implicat în organizarea asistenței militar-tehnice în interesul Kievului. 

În plus, fiecare școală militară are propria sa viziune asupra războiului. Viziunile acestea se suprapun arareori chiar și în cadrul organizațiilor precum Alianța Nord-Atlantică. Acesta este și motivul pentru care, dacă veți încerca să includeți în mod punctual arme de la o altă școală militară în formațiunile de luptă ale unei armate naționale, de multe ori utilizarea acestor arme se va dovedi ineficientă. Pentru că acestea vor fi modele tactice și atitudini doctrinare străine. Având motivația trupelor, o astfel de consecință poate fi depășită prin crearea efectivă a unei noi doctrine a războiului, prin analiza succeselor și erorilor comise. 

În acest moment, se poate spune că Alianța nu a avut niciodată o bază teoretică pe care statele NATO să își poată construi sprijinul acordat țărilor aliate în cazul unui conflict de termen lung și de mare intensitate. Mai toate acțiunile observate de-a lungul ultimelor luni seamănă mai degrabă cu o improvizație emanată din incompetență. Știu, e descurajant, dar faptele vorbesc de la sine. În toată această situație intervin, în mod direct, interesele politice ale fiecărui stat în parte. Soluțiile par a nu coincide niciodată, iar problemele s-au tot adâncit din pricina războiului rusesc. 

Dacă analizăm informațiile furnizate în mass-media, strategia de sprijin militar-tehnic pentru Ucraina s-a bazat pe presupunerea că Rusia: 

1) nu are capacitatea de a conduce operațiuni de luptă pentru o perioadă lungă de timp;

2) nu are o rezervă pentru desfășurarea capacităților suplimentare din industria militară; 

3) are un grad ridicat de sensibilitate la pierderi umane, materiale, economice și de altă natură;   

Pe baza acestor teze s-a format conceptul de sprijin local pentru Ucraina, care prevedea pregătirea brigăzilor de șoc, acestea trebuind să implementeze o serie de operațiuni ofensive pentru a sparge frontul format în timpul campaniei de vară, obligând conducerea rusească să se retragă din ostilități. Acest lucru a fost parțial reușit de Forțele Armate ale Ucrainei în timpul operațiunilor ofensive de succes din regiunile Harkov și Herson. Cu toate acestea, din cauza epuizării unităților de șoc, a lipsei puterii de foc, armata nu a avut ocazia să păstreze o rată mare de avans. 

Acum se dovedește că armata ucrainenă funcționează aproape la limita posibilităților. Pentru moment, numărul militarilor se ridică la aproximativ 1 milion de oameni, cu planificarea inițială de a desfășura o forță armată de cel mult 350.000 de militari. Și în astfel de condiții, statele Alianței au început să furnizeze cele mai neunificate echipamente militare ale diferitelor școli militare tributare unor epoci diferite, supraîncărcând astfel sistemul logistic și administrativ militar ucrainean deja funcțional. Mai mult, echipamentele și armele sunt furnizate în volume mici, atent măsurate, dizolvându-se de-a lungul liniei frontului. 

În continuare vom lua în considerare planificarea incompetentă în ceea ce privește organizarea furnizării de arme tactice. Multă vreme, aceste provizii au fost reprezentate de sistemele de rachete tactice HIMARS.

La început, aceste sisteme de lansare multiplă de rachete au schimbat cursul ostilităților, permițând o nivelare a superiorității numerice a rușilor în artilerie și muniție, precum și să perturbe logistica militară din primele linii rusești. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, situația s-a schimbat. 

Din păcate, Armata Ucraineană nu a avut suportul tehnic necesar pentru a profita de ”starea de șoc” a armatei ruse de la sfârșitul verii trecute. În acel moment, trupele ruse s-au adaptat să desfășoare operațiuni de luptă folosind arme de precizie. Logistica militară rusă a reconstruit sistemul de aprovizionare, care în mare parte fusese distrus de forțele ucrainene. Dacă sistemul nu e lichidat masiv, atunci doar se adaptează și se reconstruiește. Așa s-a întâmplat și în acest caz.  

Prin urmare, atunci când Marea Britanie a livrat rachete de croazieră Shadow Storm, asta nu a avut un efect prea mare. Pentru că sistemul de aprovizionare al armatei ruse a devenit mai descentralizat și mai dispersat. 

Tot aici putem invoca și situația în care se zbate Apărarea Aeriană a Ucrainei. Funcționând de mai bine de un an, sistemele de apărare aeriană se confruntă cu o mare lipsă de piese de schimb, iar acum și de muniție. În astfel de condiții, NATO nu a rezolvat această problemă în avans, fără a organiza procesul de instruire în masă a operatorilor, aprovizionarea cu muniție și, de asemenea, fără a asista Ucraina în stabilirea producției propriilor sisteme. Drept urmare, problemele sunt rezolvate din mers și prin mijloace improvizate. Ceea ce creează un fel de haos logistic la care participă sisteme fabricate în diferite țări. 

Mai mult, este important de remarcat birocrația Alianței, alimentată de competiția internă dintre statele membre. Încercarea Marii Britanii de a organiza un sistem centralizat de aprovizionare pentru Armata Ucraineană (bazat pe complexul militaro-industrial al Europei de Est) a eșuat din cauza Germaniei, a Franței și, într-o oarecare măsură, a Statelor Unite. Astfel, problemele de securitate s-au transformat într-o demonstrație de gesturi politice frumoase. 

În ciuda întâlnirilor la cel mai înalt nivel de la Ramstein, NATO nu a reușit să dezvolte un model de provizii lunare stabilite, preferând o schemă cu pachete individuale de ajutor dintr-o varietate de arme. 

Finalmente, având în vedere toate cele de mai sus, reiese că, din nefericire, exact când avem mai mare nevoie de ea, NATO nu este pregătită strategic pentru campanii militare pe termen lung. Și asta, în special, din pricina cantității mari de birocrație și dezacordurilor politice interne. La fel de trist e că NATO (ca organizație militară) demonstrează slăbiciune în domeniul analizei, planificării și economiei militare. Asta în condițiile în care Alianța beneficiază de mai bine de un deceniu de pregătire pentru ciocniri militare previzibile cu Federația Rusă.