Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
Etichetați rezultatele pentru
"partizani"
Vara lui 1952. Când partizanul bănățean Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” s-a deghizat în maior de Miliție, bătându-și joc de vânătorii comuniștii din comuna Bozovici, pe care i-a atras într-o ambuscadă. Istorii necunoscute
Răzvan Gheorghe
Apr 28, 2025
14322
Noaptea de Înviere a anului 1949. Paște însângerat în rezistența armată anticomunistă. Asaltul trupelor de Securitate asupra Mănăstirii Arnota și lichidarea partizanilor din Munții Căpățânii. Cadavrele luptătorilor au fost legate de niște prăjini, ca animalele vânate, fiind profanate îngrozitor în fața copiilor și femeilor. În veci pomenirea lor!
Florin Dobrescu
Apr 26, 2025
5839
23 aprilie 1958. Execuţia partizanului Victor Metea, luptător în grupul condus de Ion Gavrilă Ogoranu. ”Bine că a venit odată, întrucât acum s-a terminat!”, a spus Metea, când l-au anunțat că fusese condamnat la moarte, bucurându-se că scăpa de torturile și umilințele Securității / Partizanul care purta în raniță manuale de fizică și chimie
Florin Dobrescu
Apr 24, 2025
3132
Ce poveste i-a spus partizanul Ion Gavrilă Ogoranu unui copil amărât întâlnit pe o potecă de munte: ”Și noi suntem copii necăjiți, alungați din împărăția Împăratului Roșu. Ne ducem unde se bat munții în capete!”
Ion Marinescu
Apr 19, 2025
9756
O veste minunată. Echipa de arheologi coordonată de istoricul Gheorghe Petrov va încerca, din nou, să găsească rămășițele pământești ale fraților partizani Teodor și Avisalon Șușman, verificând o serie de informații documentate de istoricul Cornel Jurju / Somnul de veci al partizanilor
Răzvan Gheorghe
Apr 16, 2025
3339
Părintele Necula, acasă la Elisabeta Rizea. Zăpezile mieilor și puterea memoriei. Galerie FOTO
Cătălin Nedelcu
Mar 25, 2025
7290
Liga Studenților (LS Iași) și AFDPR organizează duminică 9 martie comemorarea anuală a foștilor deținuți politic și luptători anticomuniști. Veșnica lor pomenire!
Redacțoa Podul
Mar 5, 2025
5633
Volumul memorialistic ”Nunta partizanului cu moartea” va fi lansat la Iași, sâmbătă 1 martie, la Muzeul Unirii. O descindere inedită în interiorul organizației colonelului Ion Uță, cea mai ofensivă grupare de rezistență armată din România dezmembrată, ocupată și comunizată de tancuri rusești. Vă așteptăm!
Răzvan Gheorghe
Feb 26, 2025
5572
De la mormântul fără cruce la relicvariu
Marius Oprea
Jan 26, 2025
2752
Cuțitul lui Nicolae Fudulea și ”Doina” lui Eminescu. Istorii necunoscute. Cum i-au pedepsit partizanii dobrogeni pe 15 pădurari ai Securității care îi vânau prin codrii Casimcei
Răzvan Gheorghe
Jan 15, 2025
5498
Drumul României nu poate fi decât alături de partenerii din NATO și UE. Recurs la memorie
Florin Dobrescu
Jan 13, 2025
2976
O viață model și un sfârșit în spiritul Sărbătorii Nașterii Domnului. 25 decembrie 2024 – 73 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim Iscu, starețul Tismanei. Un simbol al rezistenței anticomuniste
Toma Tătaru
Dec 31, 2024
4864
Volumul ”Nunta partizanului cu moartea” va fi lansat la Caransebeș, în prezența domnului Nicolae Ciurică (93 ani), ultimul partizan în viață al României și fost deținut politic pentru 10 ani. Caransebeș, 22 decembrie, Pensiunea Kolping, ora 13.00
Maria Cenușă
Dec 20, 2024
3616
Iunie 1944: în urma unei ambuscade organizate la Hăciuni, partizanii lui Vladimir Macoveiciuc distrug în totalitate statul major al unei divizii sovietice, căreia îi capturează armele, hărțile și planurile, cauzând multe pierderi inamicului. Deghizați în uniformele însângerate ale rușilor uciși, partizanii au traversat frontul, fiind decorați cu Virtutea Militară
Răzvan Gheorghe
Dec 1, 2024
9594
20 noiembrie 1957. La Jilava sunt executați cinci partizani din gruparea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu. Procesul verbal de execuție. Veșnica lor pomenire!
Florin Dobrescu
Nov 21, 2024
2985
1
2
3
4
5
6
7
8
...
17
18