"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În ultimele decenii, de la sfârșitul secolului al XX-lea și până în prezent, istoriografia a consacrat istoria recentă și istoria imediată ca domenii de cercetare ale istoricului, alăturându-le epocilor clasice (Antichitate, Ev Mediu etc.). Într-o astfel de conjunctură, memoria a devenit izvorul, sursa primară pentru scrierea istoriei, iar metoda de investigare folosită de istoric se asociază interviului din sociologie și jurnalistică, interviului de tipul povestea vieții. O atare ipostază ne oferă Răzvan Gheorghe, jurnalistul, într-o recentă carte de dialoguri cu Nicolae Ciurică, un supraviețuitor. Menționez acest termen într-o propoziție deschisă, care pare neterminată, tocmai pentru a sublinia pluralitatea sensurilor în care putem înțelege semnificația a ceea ce înseamnă sintagma ”Nicolae Ciurică supraviețuitorul”.
Un prim nivel al înțelesului este de natură ontologică și se referă la viața omului ajuns la vârsta senectuții, fiind născut în februarie 1931. O experiență de viață bogată, excepțională, care-l situează în ipostaza supraviețuitorului. Un alt sens îi poate fi atribuit dacă asociem de Nicolae Ciurică experiența luptătorului anticomunist cu arma în mână, a partizanului care a reușit să străpungă în 7 rânduri încercuirea trupelor de Securitate. Supraviețuitor a fost Nicolae Ciurică într-un alt sens, și din condiția deținutului politic condamnat la grea și îndelungată detenție, 25 de ani de temniță, la care se adăugau încă 10 de decădere din drepturi civile.
Am enumerat până acum o serie de înțelesuri concrete, derivate din experiența de viață a lui Nicolae Ciurică. Dar acestor înțelesuri la putem asocia și un sens simbolic. Astfel, mărturia lui N. Ciurică semnifică și o linie de convergență între o generație educată în spiritul culturii tradiționale, o cultură a cărei repere erau credința în Dumnezeu, morala creștină, respectul față de proprietatea privată, de țară, națiune și monarhie și generațiile născute în comunism, așa-zișii ”oameni noi” sau generația tranziției, o generație modelată după chipurile societății de consum, a culturii vizualului și divertismentului. În această lumină, condiția de supraviețuitor întruchipată de mărturia lui N. Ciurică reprezintă o pledoarie pentru echilibru și pace socială.
Pornind de la aceste constatări, aș evidenția faptul că volumul ”Nunta partizanului cu moartea” (Oradea, Editura Ratio et Revelatio, 2024, volumul poate fi comandat online AICI) se deschide lecturii în cel puțin două registre. Cartea poate fi citită, pe de-o parte, ca istorie propriu-zisă, iar, pe de altă parte, ca o carte de edificare morală și înțelepciune, într-o notă a unui gen literar afirmat în contextul culturii tradiționale, a vechii culturi românești, genul cărților de înțelepciune populară. Să le luăm pe rând.
Care sunt argumentele pentru a încadra dialogul dintre Răzvan Gheorghe, cunoscut ca jurnalist, și Nicolae Ciurică supraviețuitorul, în genul istoriografic, drept carte de istorie? Și ce fel de istorie consacră, în cele din urmă, acest volum?
La o primă vedere, observăm, parcurgând volumul, ca o redundanță, afirmația relatării unei ”istorii care nu se predă la școală”. Este o expresie cunoscută, preluată în comunicarea cotidiană din la fel de cunoscutul și popularul serial documentar al Luciei Hossu-Longin, Memorialul Durerii. Documentarul pomenit introducea în conștiința publică românească de după 1990 un fenomen specific consecințelor celui de-al Doilea Război Mondial pentru România. În contextul sovietizării țării noastre și impunerii regimului ”democrației populare” la adăpostul baionetelor Armatei Roșii, o parte a populației a reacționat, opunându-se comunizării țării.
Opoziția s-a intensificat pe măsură ce violența regimului comunist s-a înăsprit. Măsluirea alegerilor din toamna lui 1946, înlăturarea monarhiei la sfârșitul lui decembrie 1947, prin șantaj, toate celelalte măsuri de etatizare și naționalizare, de colectivizarea agriculturii și impunerea cotelor spoliatorii pentru lumea rurală, arestările intempestive și arbitrare au creat o presiune socială excepțională. Ea a generat revolta și, în anumite cazuri, a dus la refugierea ”în păduri” sau ”în munți” și trecerea astfel la rezistența cu arma în mână împotriva comunismului și a celor care îl impuneau cu obediență față de liderii comuniști și ocupanții sovietici.
Ei bine, Nicolae Ciurică, cel care mărturisește în această carte, a fost unul dintre cei care au avut curajul unei astfel de atitudini anticomuniste exprimată public, chiar dacă ea l-a împins într-o condiție-limită a existenței umane, punându-și deliberat, cum se spune, ”pielea-n băț”, asumându-și ceea ce expresiv marchează titlul volumului de față, ”nunta partizanului cu moartea”. Odată luată hotărârea alăturării grupurilor de partizani, destinul îți era pecetluit. Erai conștient, așa cum spune și eroul nostru, că ”întoarcerea era imposibilă”. Este una dintre convingerile profunde pe care o mărturisește N. Ciurică.
Prevalează convingerea că trebuia să existe o opoziție armată care să răspundă violenței comuniștilor pentru a demonstra că națiunea română nu se predă, căciulindu-se, ci luptă pentru onoarea, pentru demnitatea sa. Dar, la fel de puternică a fost și înțelegerea ”mersului vremurilor” care i-a determinat pe conducătorii partizanilor să nu încurajeze o ridicare în masă la arme, considerând soluția partizanatului una excepțională în așteptarea unei conjuncturi internaționale favorabilă declanșării insurecției armate.
N. Ciurică reconstituie în dialogurile cu R. Gheorghe, cu o fantastică luciditate și putere de rememorare, în detaliile sale, pe alocuri cinematografice, evoluția fenomenului rezistenței armate anticomuniste din zona montană a Banatului și a Mehedinților. Protagonistul / mărturisitorul a făcut parte dintr-o familie înstărită mehedințeană aflată în relații de afaceri cu satele din Banatul montan. Tatăl său a fost un simpatizant și susținător al grupului de partizani condus de colonelul Ion Uță. Fiul, Nicolae, a intrat în contact cu partizanii, inițial, ca om de legătură și susținător cu alimente al grupului. Amenințat cu arestarea și mai ales mânat de teama, în condițiile anchetei, de a nu divulga drumurile și locurile de taină ale partizanilor, a fost nevoit să înșele vigilența milițienilor și să se alăture celor din pădure. Mărturia sa privind experiența vieții de partizan dintre 1950-1954 constituie un document autentic pentru reconstituirea fenomenului rezistenței armate anticomuniste din Munții Banatului.
Aflăm din mărturia sa elemente de cronologie a rezistenței armate, de strategie a luptelor partizanilor, de motivație, de componență a grupurilor de partizani, de speranța acestora că lupta nu va fi în zadar, dar și amărăciunea pierderii celor apropiați, a trădărilor neașteptate, despre ciocnirile cu trupele de Securitate, despre acțiuni plănuite să-i pedepsească pe sătenii care deveniseră uneltele comuniștilor. Este o mărturie care, datorită exemplarității sale și a caracterului secret a organizării partizanilor, se transformă în istorie propriu-zisă. Este unul dintre cazurile când mărturia se transformă în istorie, sau martorul participant devine istoricul evenimentului. În același registru se înregistrează și experiența anchetei prin care a trecut la Securitatea din Timișoara și la cea din Craiova, sau anii detenției de la Jilava, Baia Sprie și Gherla.
Mărturia lui N. Ciurică constituie o istorie propriu-zisă și datorită manierei în care a fost concepută expunerea. Pe de o parte, face referire la dosarele de la CNSAS, la alte tipuri de documente pe care le-a consultat pentru a-și clarifica anumite evoluții și evenimente ale luptei de partizani la care a participat. Pe de altă parte, prin intervențiile lui Răzvan Gheorghe, preliminare întrebărilor sau pentru a explicita contextul unor relatări, prin notele de trimitere către alte cercetări cu privire la mișcarea de rezistență din zonă sau la nivel național, la alte mărturii ale lui N. Ciurică sau ale celor care au luat parte la luptă sau au sprijinit grupurile de partizani, toate aceste intervenții au introdus o practică istoriografică propriu-zisă.
Narațiunea istoriografică se fundamentează pe mărturie și memorie, reprezintă o ”istorie a memoriei”, o particularitate a demersului specific istoriei orale. Cu toate că Răzvan Gheorghe este un jurnalist cunoscut, în dialogul cu N. Ciurică a adoptat obiectivele și metoda istoriei orale. Există o realație strânsă între jurnalism și istorie, între jurnalism și istorie orală. Ambele utilizează metoda interviului, având obiective și finalități diferite care dau naștere unor practici specifice fiecărei discipline. Răzvan Gheorghe este istoric pentru că abordează metoda interviului biografic, pe care-l transformă într-un interviu-carte. Însă ceea ce articulează o dată mai mult caracterul de istorie se află în asocierea intervievatorului și a martorului său în ipostaza auctorială – atât R. Gheorghe, cât și N. Ciurică împărtășesc această autoritate de autor.
Apoi, se mai spune uneori că istoricul nu face altceva decât ceea ce face jurnalistul, doar că obiectul său de interes îl reprezintă evenimentul din trecut, în timp ce jurnalistul se interesează de evenimentul imediat. Așadar, prin mărturia excepțională ca document unic și irepetabil ce se transformă direct în istorie și datorită practicilor asumate, cartea discutată este o carte de istorie.
În al doilea rând, ”Nunta partizanului cu moartea” poate fi integrată în genurile literaturii parenetice și a cărților de edificare morală și înțelepciune. Ea reprezintă o pledoarie pentru valorile morale și de sociabilitate precum munca, cinstea și onestitatea, curajul, ambiția, cumpătarea, dorința de a învăța și de a te instrui, dăruirea și puterea de a te sacrifica pentru cauze comune, de a trece peste meschinăriile și invidia unora dintre semeni. Toate acestea, exprimate cursiv într-un limbaj expresiv, cu o forță impresionantă, narând un destin și în egală măsură un context social-politic pe care acest destin l-a străbătut, fac ca lectura cărții să te cucerească. Nu este o carte de aventură, dar are anvergura uneia, nu este o lectură ”de zăbavă” / de divertisment, dar are seducția uneia; cu toate că prezintă o experiență zguduitoare, tragică, ea transmite un sentiment tonic, optimist, încurajator. Ea poate fi asociată cu o lectură motivațională, cu o carte sapiențială, având funcția de pedagogie socială.
Volumul ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului” poate fi comandat online AICI.
