Cuțitul lui Nicolae Fudulea și ”Doina” lui Eminescu. Istorii necunoscute. Cum i-au pedepsit partizanii dobrogeni pe 15 pădurari ai Securității care îi vânau prin codrii Casimcei


Cuțitul lui Nicolae Fudulea și ”Doina” lui Eminescu. Istorii necunoscute. Cum i-au pedepsit partizanii dobrogeni pe 15 pădurari ai Securității care îi vânau prin codrii Casimcei

În martie 1949, în timp ce activau în pădurile Casimcei, partizanii dobrogeni Gogu Puiu (trimis de americani pentru a lupta împotriva Securității și a celorlalți criminali năimiți de Rusia sovietică) și frații Fudulea (Nicolae și Dumitru) i-au prins și i-au pedepsit pe 15 pădurari numiți de comuniști, printre care și un brigadier silvic. Aceștia colaborau cu Securitatea pentru prinderea partizanilor, hăituindu-i pe ei, familiile lor și pe susținători, mulți dintre aceștia fiind arestați în urma turnătoriilor împroșcate de brigadierul silvic, care era tartorul. 

În prețiosul volum memorialistic lăsat posterității (”Haiducii Dobrogei. Rezistența armată anticomunistă din Dobrogea” – Editura Sânziana, București, 2017), fostul partizan Nicolae Ciolacu  (peste ani, devenit părintele Nectarie de la Mănăstirea Brâncoveanu) relatează cu acuratețe pedepsirea pădurarilor, informațiile pe care le prezintă fiind aflate chiar de la Gogu Puiu, unul dintre protagoniști. 

Fost luptător al organizației încă din decembrie ‘48, Nicolae Ciolacu avea să fie arestat în toamna lui 1951, laolaltă cu mai mulți susținători. Torturat bestial la Securitatea Constanța, condusă de criminalul în masă Nicolae Doicaru (la acea vreme colonel și vânător de partizani), va fi condamnat la închisoare pe viață, în urma unui proces-mascaradă. De notat că a evitat milimetric o condamnare la moarte. Va fi eliberat abia în ‘64, la decret. 

971a6d6d71b0d8beda3d49f9cfac302d-ct=1200+1200
(Partizanul martir Nicolae Fudulea) 

Să revenim la episodul prinderii și pedepsirii celor 15 pădurari ai Securității – martie 1949. Potrivit lui Nicolae Ciolacu, pădurarii sunt înconjurați, dezarmați și împărțiți în două grupe – șapte tineri aliniați la dreapta, șapte vârstnici aliniați la stânga. Brigadierul e bătut în fața lor, e imobilizat și e lovit cu patul armelor. Nicolae Fudulea îi ia la rând pe cei tineri, cărora le face morală și îi pune să îngenuncheze: 

– Măi trădătorule, câine spurcat ce ești, de ce ți-ai vândut sufletul lui Satana?

Apoi le recită din ”Doina” lui Mihai Eminescu: 

De la Dunăre la vale, / Vin muscalii de-a călare, / De la mare la Hotin, / Mereu calea ne-o ațin, / Și cum vin pe drum de fier, / Toate cântecele pier.

Pădurarii tremură ca niște cârpe, plâng disperați și imploră pentru viețile lor. Cu pistolul-mitralieră în mâna stângă, Nicolae îi supune unei pedepse speciale – le bagă lama unui ditamai cuțitul în gură, cu tăișul spre exterior, și le poruncește să strângă cât pot de tare cu dinții de fierul acesteia, anunțându-i că, dacă nu reușesc să o mențină în gură atunci când va trage el de mâner, îi va înjunghia fără milă, ca pe niște porci.

– Dracu’ e al tău dacă-l scapi! Fă-ți rugăciunea! 

Și Nicolae trăgea cu toată forța cuțitul, fapt ce-i cauza sângerări și dureri cumplite respectivului. 

– Am copii, milă!, se văicărea ăla. 

– Canalie ce ești!, răbufnea Nicolae. Să-mi fie milă, dar tu de ce nu ai avut milă de populația pașnică, de ce ai terorizat-o?

Toți cei șapte pădurari tineri i-au strâns cuțitul cu gura, cu aceleași efecte, dar nu i-a înjunghiat, i-a lăsat în viață, scopul lui Nicolae Fudulea fiind doar acela de a le da o lecție de neuitat. Pe pădurarii vârstnici i-a cruțat, nici măcar nu s-a atins de ei, considerând că ceea ce vedeau era de ajuns pentru a-i înspăimânta. 

Nu aceeași soartă a avut-o brigadierul silvic, care le făcuse multe nenorociri partizanilor și care îi vâna cu dușmănie, fiind plătit de Securitate pentru asta. Din cauza lui, mulți săteni de toată cinstea fuseseră arestați și treceau prin torturi abominabile, unii vor fi condamnați la amar de ani de zeghe și nu se vor mai întoarce niciodată. Cât timp partizanii se ocupaseră de pădurarii tineri, brigadierul fusese ținut îngenuncheat în mijlocul lor, cu o pătură pe cap, ca să nu vadă nimic din cele ce se întâmplau. Tremura ca o frunză. Când Nicolae i-a dezvelit capul și s-a apucat să-i facă din nou morală, Gogu Puiu l-a întrerupt și l-a îndeamnat: 

– Ce tot te tocmești cu așa canalie spurcată? Trebuie omorât ca un câine turbat, fără milă!

L-au bătut până când a leșinat. ”Brigadierul era acum o masă de carne zdrobită, i-au rupt o mână și un picior și era negru peste tot”, notează Ciolacu, cele relatate fiindu-i povestite, amintim, chiar de Gogu Puiu, care avea să moară martiric în luptă cu trupele de Securitate. 

– Lecția asta să rămână pentru toți brigadierii și pădurarii din pădurile Babadagului!, a tunat Nicolae Fudulea, cu pistolul-automat în mână, în timp ce brigadierul se zbătea în ghearele morții. 

La plecare, le-a ordonat pădurarilor să rămână trântiți cu fața la pământ timp de 30 de minute, după care aveau permisiunea să își ia armele (dispuse în formă de piramidă la o oarecare distanță) și să plece. Nu se știe cât timp au rămas așa. De la una dintre gazdele sale, Nicolae avea să afle următoarele: când s-au convins că erau singuri, pădurarii au dat fuga în cea mai apropiată comună și au telefonat la București, la Casa Pădurilor, unde au raportat tot ce se întâmplase, cerând ajutor pentru colegul bătut crunt, motiv pentru care Securitatea a trimis degrabă un elicopter. 

Ciolacu a comentat situația: ”În timp ce în Dobrogea, la Canalul Morții, cum l-a numit Ion Cârje în romanul său, era chinuită elita neamului nostru, intelectuali și țărani fruntași, în crivățul geros al iernii, flămânzi, istoviți și puși la munci faraonice pentru exterminarea lor, fără nici cea mai mică asistență medicală, jigodia aceea de brigadier, trădătorul de neam și țară, era îngrijit de cei mai buni doctori din țară la ordinul partidului comunist, ca să-i salveze viața. L-au pus pe picioare, la început în cârje, apoi a rămas în baston toată viața, cu brațul schilodit și cu piciorul infirm. Așa i-a fost dat să își amintească pe câți părinți a trimis la închisoare de unde nu s-au mai întors acasă niciodată și câți copii a lăsat orfani, flămânzi și goi”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.