Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății prins cu mita-n birou, s-a căutat din nou pe la medici, marți seară, tot pe banii statului, logic, dar nici cadrele medicale ale policlinicii MAI nu au fost convinse că starea de sănătate a șpăgăresei pesediste este atât de gravă încât să merite transferul din arest într-un spital cu gândaci, macaroane cu viermișori mișcători și nosocomiale.
Chiar dacă s-a dus ciufulită și unsuroasă la păr, nemachiată și încercănată, zbârcită și depresivă cum sunt toți corupții prinși pentru că ei știu cel mai bine că pe lumea asta există foarte mulți colegi de apucături care se descurcă și nu pică pleașcă în plasa DNA, Pintea nu a reușit să stârnească mila nimănui, în ciuda rolului jucat impecabil și care îi ajută acum pe avocații săi să depună plângeri peste plângeri cum că ex-ministra a fost expusă în postură „umilitoare și degradantă”. Ba ar fi fost chiar bruscată de femeia polițist care o însoțea. VIDEO AICI
Potrivit avocaţilor, Sorina Pintea a fost expusă presei "în această postură umilitoare și degradantă" şi a fost împinsă de un agent din escortă.
"Cine a decis și care sunt motivele pentru care Sorina Pintea nu a fost transportată, marți seara, la Policlinica MAI cu un mijloc de transport adaptat stării de sănătate? cine a comunicat presei faptul că Sorina Pintea va fi transportată la Policlinica MAI, cu încălcarea voinței fostului ministru, care solicitase confidențialitate? De ce nu au fost folosite celelalte intrări ale Policlinicii MAI care nu permiteau filmarea Sorinei Pintea „în această postură umilitoare și degradantă”?", au scris în mare viteză avocaţii lui Pintea în plângerea formulată către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București la câteva ore după ce imaginile cu arestata răvășită au făcut înconjurul presei.
"Nu pot, crede-mă! Nu sunt rațional acum, nu pot gândi! Mi-am văzut mama târâtă în cătușe, după aceea în maşina unde au zăbovit câteva minute, așa, ca umilința să fie maximă, să distrugi demnitatea unui om cum poți mai bine! Asta e România mea? Asta e o țară normală? O Românie normală?'', a tastat și Ionuţ Pintea, fiul traficant de droguri al pesedistei (detalii AICI), într-un mesaj adresat RTV.
Arestata Sorina Pintea a cerut încă de duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv. În cele din urmă, ea a fost consultată luni de un medic la Spitalul „Sfânta Maria”, din Capitală, însă specialistul a decis că nu necesită internare.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract. Contestarea măsurii arestului preventiv va fi judecată, vineri 6 martie, de Curtea de Apel Bucureşti.