El Pais: David Popovici este creator de poezie, iar înotul său, o operă de artă. „A fost ceva magic în atingerea care a decis finala de la 200 metri liber”

Unul dintre cei mai experimentați jurnaliști ai publicației spaniole El Pais, Diego Torres, scrie, într-un reportaj la cald de după victoria olimpică a lui David Popovici la 200 de metri liber, în termeni deosebit de măgulitori, declarându-l marele înotător român „creator de poezie”.

Diego Torres este licențiat în drept și are un master în jurnalism, specializându-se în reportaje sportive încă de la debutul carierei sale la El País, în vara anului 1997. A acoperit cinci Jocuri Olimpice, cinci Cupe Mondiale și șase Campionate Europene.

El Pais (fragmente): David Popovici a pierdut tot timpul pe parcursul a 199 de metri și a câștigat aurul în ultimii centimetri, numind cursa drept un soi de "dogfight" (înfruntare câinească). Publicul a oftat unanim în timp ce urmărea ultima zbatere în bazin. A fost ceva magic în atingerea care a decis finala de la 200 metri liber de la Campionatele de înot ale Jocurilor Olimpice. Ceva estetic, nu pentru că a fost frumos, ci pentru că a fost excitant în sensul primitiv redat de termenul „aisthesis” (estezie), acel cuvânt pe care vechii greci, fondatorii olimpismului, îl foloseau pentru a indica întreaga viață sensibilă, inaccesibilă raționamentului, dar în mod evident frumoasă în discursul corpului. Nu întâmplător poeticul Popovici, cel mai plastic înotător existent, s-a impus într-un mod chinuitor și inefabil în bazinul turbulent de la Paris și a urcat astfel pe cea mai înaltă culme a unui podium pe unde au trecut cei mai buni înotători din toate timpurile. Un titlu care îi definește pe giganții fiecărei epoci. Phelps, Thorpe, Van den Hoogenband, Spitz și Johnny Weissmüller, acesta din urmă născut tot în România și, la fel ca Popovici, campion olimpic la Paris, acum exact o sută de ani.

Adrian Radulescu, antrenorul său, a fost întrebat odată dacă a văzut ceva supranatural în băiatul pe care l-a cunoscut la vârsta de șapte ani la un bazin din București. „Toți din grupă erau mai buni decât David", a spus el. „Le-am spus: 'Veți înota curse de 50 de persoane. Și a reușit să termine penultimul de fiecare dată. A ajuns să înoate împotriva câștigătorului fiecărei curse. În ultima cursă, David a câștigat, pentru că își conservase energia."

Ăsta e Popovici. Așa a înotat Popovici și în arena La Défense, într-o finală care a început dominată de germanul Lukas Märtens, campion olimpic la 400, primul la 50, 100 și 150. 

Toți cei opt înotători au făcut virajul aproape în același timp la ultimul perete, trecând simultan de 150. Popovici, care făcuse înotul său cadențat tipic de mai puțin de 30 de cicluri de brațe pe lungime, ondulând pe burtă ca un delfin care se mișcă în sus și în jos pe linia de suprafață, a început să accelereze, ca și cum ar fi simțit amenințarea care avansa din toate părțile. „A fost o cursă între câini, așa am simțit", a spus el. (…)

Cititor avid de stoici, Popovici doarme lângă un exemplar din Meditațiile lui Marcus Aurelius și are un mod inegalabil de a se exprima, întotdeauna într-o engleză corectă din punct de vedere academic, în pronunție și terminologie. 

Are doar 19 ani și în urmă cu doi ani s-a făcut remarcat când a doborât recordul la 100 de metri liber. Acum, cu medalia olimpică la 200 de ani în posesia sa, nu mai există nicio îndoială că este cel mai bun înotător de stil liber din generația sa.

Nu a zâmbit. Și-a amintit de criza suferită anul trecut, când la Campionatele Mondiale de la Fukuoka a ratat podiumurile la 100 și 200 de metri, iar ochii i-au strălucit când cineva i-a cerut să definească înotătorul perfect. 

"În 2022 am devenit celebru și am început această nouă carieră, ca înotător", și-a amintit el, "iar în 2023 a trebuit să mă adaptez la această viață complet nouă. Anul acesta, în sfârșit, m-am bucurat din nou de antrenamentele extenuante. Dar nu voi fi niciodată înotătorul perfect. Înotătorul perfect pur și simplu nu există. Nimeni nu poate fi. Nici măcar Michael Phelps. Phelps este cel mai medaliat și, în mod obiectiv, cel mai bun. Dar cu toții suntem departe de perfecțiune. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să aspirăm către perfecțiune. Asta e ceea ce am în minte de fiecare dată când mă antrenez. Să mă apropii de acea perfecțiune. Dar cu conștiința că nu o voi atinge niciodată.”

Foto jos: Întinderea de braț care i-a adus lui Popovici medalia de aur la Paris