Publicația The Kyiv Independent trece în revistă mai toate declarațiile publice controversate cu privire la Ucraina ale lui J.D. Vance, ales de Donald Trump să fie vicepreședinte în eventualitatea unui al doilea mandat la Casa Albă, arătând că este unul dintre republicanii care se opun ajutorului militar și aderării Ucrainei la NATO.
„Trebuie să fiu sincer cu voi, nu-mi pasă ce se întâmplă cu Ucraina", a afirmat Vance cu doar câteva zile înainte ca Rusia să lanseze invazia la scară largă din februarie 2022.
Potențialul viitor vicepreședinte american a mai declarat că ar fi „complet iresponsabil" ca Ucraina să adere la NATO. De asemenea, el a susținut ca SUA să se concentreze exclusiv pe prevenirea expansiunii Chinei, chiar dacă acest lucru înseamnă sacrificarea unor teritorii ucrainene suverane în favoarea Rusiei.
„Orice acord de pace va necesita unele concesii teritoriale semnificative din partea Ucrainei, deci cedați și veți avea un acord de pace, deoarece aceasta este singura cale de ieșire din conflict", spunea Vance în februarie.
În aprilie, Vance și-a exprimat, din nou, punctul de vedere cu privire la Ucraina într-un editorial în care susținea că „calculele nu se potrivesc" în ceea ce privește sprijinul SUA pentru Ucraina. El a repetat, de asemenea, punctajul rusesc cu privire la faptul că armata ucraineană recrutează civili cu forța, mai scrie The Kyiv Independent.
Vance l-a criticat până și pe Volodimir Zelenski, afirmând, în decembrie 2023, în contextul blocajului din Congres privind ajutorul militar american pentru Ucraina, că gestul liderului de la Kiev de a venit în Senatul SUA și de „a exercita presiuni asupra republicanilor care luptă pentru mai multă securitate la frontieră” este „grosolan”.
În ultima vreme însă, Zelenski a subliniat din ce în ce mai apăsat că administrația sa este pregătită să lucreze cu cea a lui Donald Trump, după ianuarie 2025.
Vance susține că se opune ajutorului militar din cauza longevității potențiale a războiului, afirmând că problema în Ucraina este că nu există un punct final clar al conflictului.
Interesant este la Vance că, deși acesta este descris drept un politician schimbător, el a rămas totuși consecvent, ani de zile, în opoziția sa față de ajutorarea Ucrainei.
„Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu ne amenință securitatea națională", a scris Vance pe Twitter în 2022, cu o zi înainte ca Rusia să își lanseze invazia la scară largă. Iar cu patru zile mai devreme de momentul invaziei (28.02.2022), republicanul spunea într-un interviu: „Trebuie să fiu sincer cu voi, nu-mi pasă cu adevărat ce se întâmplă cu Ucraina".
În același timp, declarațiile lui Trump cu privire la Ucraina, de-a lungul campaniei electorale, au fost hiperbolice și enigmatice, cu promisiuni de acorduri de pace rapide, dar lipsite de detalii substanțiale. Unii analiști spun însă că aceste ambiguități nu trebuie percepute drept îngrijorătoare, pentru că Trump face momentan un „act de echilibristică” printre divergențele din rândul republicanilor cu privire la suportul SUA pentru Ucraina.
„Mă aștept ca Trump să aibă o politică față de Ucraina în care să se regăsească armonizate punctele de vedere divergente. Și mă aștept ca Vance să susțină o asemenea abordare”, a arătat Peter Rough, fost director de cercetare în cadrul Biroului lui George W. Bush.
Iar Vance este cunoscut drept un politician deosebit de schimbător, genul care își ia cuvintele înapoi și apoi laudă ce a criticat virulent.