"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Recent, am reușit să vizitez Bucureștiul, capitala României. Îmi doream asta de ceva timp, dar până acum nu am avut ocazia. Bucureștiul m-a impresionat dincolo de orice așteptări, și asta nu doar prin arhitectura sa interbelică, impozantă, pe care am putut să o admir în Centrul Vechi, ci prin primirea călduroasă și prin ospitalitatea extraordinară a românilor.
Dincolo de asta, am remarcat, cu bucurie, cât de mult ajută cetățenii români Ucraina și cât de mult îi ajută pe ucrainenii refugiați aici din calea bombelor rusești. Românii ajută Ucraina nu doar pe frontul voluntariatului, dar și în domeniul mediatic și informațional, unde combat cu luciditate minciunile propagandei rusești.
În perioada 15-16 noiembrie, Palatul Parlamentului a găzduit Forumul Euro-Atlantic de Reziliență (EARF) – „Perspectivele Mării Negre în epoca agresiunilor hibride și a dezinformarii” –, la lucrările căruia am avut onoarea să fiu invitată, motiv pentru care le mulțumesc organizatorilor.
Tot pe 16 noiembrie a avut loc și un panel de discuții – „Valorile democratice și drepturile omului ca precondiții pentru o societate rezistentă” –, unde ambasadorul Finlandei în România, Marjut Akola, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, ambasadorul Suediei, Therese Hydén, Ionuț Stroe, vicepreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, și subsemnata am discutat despre modul în care drepturile și valorile fundamentale ale unei țări liber dezvoltate contribuie la formarea unei societăți durabile.
(Anna Neplii, jurnalistă Kyiv Post și colaboratoare Podul.ro, luând cuvântul la eveniment)
În prezent, Ucraina demonstrează întregii lumi că este necesar să lupte pentru drepturile și valorile sale fără să se teamă de vreun inamic. La urma urmei, acesta este fundamentul bunăstării oricărui stat, fundament pe care strămoșii noștri l-au apărat cu sânge. De exemplu, Finlanda a purtat o astfel de bătălie pe viață și pe moarte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când s-a opus agresiunii Uniunii Sovietice. Acum este o țară independentă și dezvoltată, care oferă cetățenilor săi un nivel de trai ridicat.
Orice persoană are dreptul la viață, drept pe care nimeni altcineva nu are dreptul să i-l ia. Acest drept este încălcat în timpul războiului, când toate celelalte drepturi ale omului dispar, instaurându-se haosul. Este nevoie de acțiuni decisive pentru a le apăra.
De multe ori, starea de război sau atentatele teroriste atrag măsuri ce limitează democrația pentru totdeauna. De exemplu, în 2001, după atacul terorist din SUA, de la Turnurile Gemene, guvernul a decis o serie de limitări ale libertăților pentru o serie de persoane, care au fost puse sub supraveghere și cărora li s-au interceptat convorbirile telefonice. Totuși, în cele din urmă autoritățile americane au reușit să-și protejeze pe cât posibil cetățenii, în condițiile în care riscul unor atacuri teroriste a fost unul destul de ridicat.
La ceva vreme după aceea, în 2008, politicienii europeni au ales să-și închidă ochii când Rusia a invadat Georgia.
Nici în 2010 nu a existat vreo poziționare articulată, decisivă, când întreaga conducere a Poloniei a fost ucisă într-un bizar accident aviatic. În prezent, o instanță poloneză solicită arestarea dispecerilor ruși, întrucât acel ”accident” a fost, în realitate, o acțiune planificată.
Politicienii europeni nu au răspuns pe măsură nici în momentul în care Rusia a decis ocuparea Crimeei sau când a invadat estul Ucrainei. La fel, aceștia au evitat să supere Moscova, după doborârea zborului 17 al Malaysia Airlines, deși ar fi fost de datoria lor să tragă semnalele de alarmă cuvenite. Această atitudine permisivă și tăcută a fost valabilă și în cazul războiului din Siria, pe fundalul căruia Rusia șantaja cu o criză a refugiaților ce fugeau din calea bombelor ei.
De ce avem de-a face cu o astfel de atitudine? Pentru că, în Europa a existat tot timpul o poziție favorabilă Rusiei, o poziție care insistă că Rusia ar trebui înțeleasă și ascultată, că ar trebui să se discute cu Putin pentru a se lua o decizie sau alta, fiindcă, vezi Doamne, așa ar fi ”democratic”. În realitate, politicienii europeni care s-au pretat la un astfel de comportament nu au făcut altceva decât să facă jocurile unui dictator aflat în plină ascensiune.
Efectul de domino ne învață că stabilitatea unor țări depinde în mod direct de stabilitatea altor țări. Asta cu atât mai mult în secolul al XXI-lea, când relațiile diplomatice, economice și comerciale dintre state sunt mai dezvoltate ca niciodată. A se observa că odată cu apariția lui Putin pe scena politică europeană, o bună parte din aceste stabilități au început să se destrame, întreaga geopolitică a continentului suferind o serie de modificări semnificative.
În toți anii ascensiunii sale, Putin s-a străduit să facă Europa dependentă de gazele și de energia Rusiei, pentru a dicta astfel termenii jocului. Să nu uităm că, după ce rușii au invadat Georgia, în 2008, Germania a făcut un insistent și intens lobby pentru Nord Stream 1, iar după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, a fost deschis și Nord Stream 2. Astfel s-a bătut în cuie dependența de Rusia, dând naștere monstrului de astăzi.
O altă evidență de necontestat este și faptul că, atunci când, în sfârșit, și-au finalizat carierele într-un partid sau altul, mulți politicieni europeni (de altfel nume grele) au făcut coadă pentru funcții și bani la ușa Gazprom, dar și pe la alte structuri rusești. Din acele poziții, plătiți de Kremlin, au făcut lobby pentru interesele Rusiei. Astfel a început Rusia, pas cu pas, o capturare a Europei. Și până la urmă dictatorul a decis că Europa e dependentă, așa că poate face orice vrea.
Acum e mai necesar ca niciodată, dincolo de vorbe goale, să punem cu adevărat pe primul loc drepturile și nevoile de bază ale oamenilor, și anume dreptul la viață și libertate. Nu trebuie să ne închidem ochii în fața agresiunii rusești. Dacă vom respecta viața și libertatea, vom rezolva și problema gazelor și a energiei electrice, întrucât deja se lucrează la extinderea surselor de gaze, petrol și energie. Urmează o diversificare a acestora. Va fi o iarnă grea, e adevărat, dar va trece, iar următoarea va fi mult mai ușoară, fiindcă vor apărea fluxuri noi. Și Rusia nu va putea dicta termenii, cu atât mai puțin prin forță.
