Ion Păscăluță – un fiu uitat al Basarabiei române. Cum i-a sfidat partizanul ,,autonomismului basarabean” pe comuniștii din România și RSS Moldovenească. O viață cât un veac de luptă pentru dreptatea istorică

Conturând o succintă biografie a lui Ion Păscăluță (foto stânga sus), rezumăm că a fost un important politician român originar din Basarabia, cu grad militar de subofițer, iar după alte documente, și plutonier, praporcic^[1], participant activ al organizării Comitetului Ostășesc din Odessa, precum și vicepreședinte al Congresului Militarilor Moldoveni din 1917^[2].

A fost ales deputat în Sfatul Țării de către Congresul Militarilor Moldoveni, Comitetul moldovenesc executiv și Sfatul delegaților militarilor din garnizoana Odesa, un timp fiind administrator al Palatului Parlamentului. 

Momentul culminant al carierei sale politice a fost, ca și pentru mulți alți deputați moldoveni, votul din 27 martie 1918, favorabil Unirii Basarabiei cu România^[3]. A luat parte activă la adoptarea programului Partidului Național Moldovenesc, fiind numit ajutor al președintelui Comitetului Executiv Moldovenesc al garnizoanei. De asemenea s-a ocupat de redactarea statutului organizației^[4].

Ion Păscăluță a fost delegat la Petrograd de către Comandamentul Suprem în plină revoluție, însărcinat să stabilească punți de legătură între Comandamentele și instituțiile omoloage de la Petrograd și Chișinău^[5], și bineînțeles, să ceară aprobarea pentru organizarea unui mare Congres al Militarilor Moldoveni^[6]. Adresează diverse solicitări comandamentului superior al armatei ruse, cerând redenumirea mai multor regimente în spirit national românesc: Regiment I Moldovenesc Traian, Bateria I antiaeriană moldovenească Ștefan cel Mare, Bateria a II-a moldovenească Basarab^[7].

Mult mai târziu în activitatea de parlamentar, Ion Păscăluță a avut, în 1918, și o intervenție legată de intrarea trupelor străine pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești, prin asta înțelegându-se trupele române, în scopul protejării țării, dar și ajutorării trupelor locale basarabene în curățarea terenului de bandele bolșevizate anarhiste, insistând ca acestea să fie puse sub supunerea deplină a Directoratului Militar al Republicii Democratice Moldovenești^[8].

A intrat triumfal în Basarabia, în 1917 alături de Congresul Militarilor Moldoveni, și de 500 de delegați militari care vor proclama atunci, cu ocazia revoluției din Rusia, autonomia Basarabiei în componența unei noi Rusii, așezată pe temelii federative și democratice^[9].

O faptă puțin cunoscută a lui Ion Păscăluță și Ștefan Holban, dar vitală pentru organizarea Congresului Militarilor Moldoveni din Chișinău a fost regizarea unui ordin fals în numele lui Kerensky prin care se cerea comandamentelor militare ruse desărcinarea tuturor militarilor moldoveni în acest scop, o acțiune eroică pentru care puteau plăti cu viața. A doua zi, autoritățile de la Petrograd au solicitat amânarea Congresului, dar era prea târziu să li se mai pună opreliști unor militari animați de niște idealuri naționale^[10].

De numele lui Ion Păscăluță se leagă și inițiativa care prevedea eliminarea autonomiei provinciei Basarabia precum și a tuturor condițiilor prevăzute în Declarația de Unire din 27 martie 1918, inclusiv dizolvarea Sfatului Țării (Parlamentului local). Deși a votat favorabil anulării tuturor condiționalităților Unirii pe 9 aprilie 1918, acesta a denunțat lipsa de cvorum a ședinței, sugerând punerea la îndoială a corectitudinii și legalității adoptării modificărilor cerute^[11]. Totuși se știe că Ion Păscăluță – la fel ca Vasile Cijevschi, Nicolae Alexandri, Pantelimon Erhan – a fost un autonomist convins^[12].

Altfel, a fost un deputat nu foarte activ în luările de cuvânt ordinare, și nici foarte influent, după cum o arată procesele-verbale ale ședințelor Sfatului Țării, însă cu o activitate organizatorică prolifică. 

În calitate de administrator al palatelor Sfatului Țării a luat în stăpânire clădirea Palatului Pronin. A manifestat interes față de combaterea anarhiei, a participat la discuțiile privitoare la Regulamentul de administrare a Basarabiei. A avut și un discurs emoționant care prezenta starea de fapt a lucrurilor din Basarabia, unde se plângea de atitudinea unităților militare moldovenești, care influențate fiind de anumite grupări paramilitare bolșevice, au adoptat o atitudine ostilă față de frații lor transilvăneni^[13] veniți în ajutorul apărării Basarabiei de anarhie în data de 6 ianuarie 1918, care dezarmându-i i-au predat unităților militare din Odessa^[14].

Mult mai târziu, vechii camarazi din Sfatul Țării se vor întâlni pentru a-l aniversa pe un alt erou al Mișcării de Unitate Națională, Ioan Pelivan. Împreună cu asemenea personalități ca Emanoil Catelly, Pantelimon Halippa, Vasile Țanțu, Anton Crihan, Ștefan Ciobanu, își va aminti cu drag de frumoasele momente ale propășirii naționale, precum și de marile sacrificii ale fraților săi care pentru idealurile naționale au suferit persecuții, prigoane și pușcării țariste^[15].

Chiar și după mulți ani de la Marea Unire a românilor, Ion Păscăluță nu ezita să denunțe anularea condițiilor de Unire și eliminarea autonomiei Basarabiei hotărâtă la 27 noiembrie 1918. Astfel, la București, în anul 1968, câțiva foști deputați ai Sfatului Țării, coordonați de fostul Președinte al Sfatului Țării, Pantelimon Halippa, s-au adresat autorităților comuniste românești cu solicitarea de a li se permite să reconstituie, în data de 27 martie, în mod simbolic, votul național de reîntregire a Basarabiei cu România. 

Ion Păscăluță a refuzat să semneze memoriul, motivând ,,greșeala istorică” din 27 noiembrie 1918^[16]. Importanța pe care o dădea Păscăluță detaliilor autonomiei Basarabiei românești ne obligă să ne întoarceam retrospectiv spre anul 1917, atunci când acesta, împreună cu ștabs-căpitanul Emanoil Catelli, organiza Comitetul Militarilor Moldoveni de la Odessa. Anume de aici, considera Păscăluță, au pornit primele discuții privind lupta națională de reîntregire a Basarabiei cu patria-mamă România. Tot de aici, Păscăluță era hotărât să acționeze spre o Unire condiționată, în ciuda unor divergențe de opinii cu alți camarazi basarabeni^[17].

Basarabia a stat 105 ani sub ocupație țaristă, iar aceste divergențe de opinii erau pur subiective și nu puteau știrbi imaginea României interbelice, ținând de un particularism local de a vedea lucrurile în Basarabia, aceleași propuneri putând fi regăsite și în raportul privind organizarea teritorială a Transilvaniei după Marea Unire^[18].

Diaspora românească exilată în Canada, la 10 iunie 1979 – cu ocazia împlinirii a patruzeci de zile de la moartea lui Pantelimon Halippa – a organizat un parastas în prezența lui Ion Păscăluță. În cadrul acestuia s-au ținut cuvântări prin care s-au evocat faptele și meritele lui Pann Halippa pe altarul istoriei neamului^[19].

(Pantelimon Halippa)

Totuși, în memoriile și amintirile sale scrise abia în perioada regimului comunist, Pan Halippa avea să-i critice în cei mai aspri termeni pe Ion Păscăluță, Vladimir Cristi și alții care ar fi avut neinspirația de a trimite o notă de protest la București asupra deciziei din 27 noiembrie, aceasta ajungând până la Paris, unde a putut fi exploatată de către contestatarii Unirii^[20]. Nota de protest conținea mai multe solicitări de întărire a legitimității vechilor instituții, a Sfatului Țării și a Consiliului Directorilor Generali, vădindu-se o dorință clară de a nu accepta ordinele de la București privind lichidarea lor, pentru care s-au depus eforturi consistente, și prin intermediul cărora se înfăptuise cele două deziderate stringente: reforma agrară în Basarabia și unirea^[21].

Halippa nu a putut însă uita de contribuția esențială a lui Păscăluță în perioada foarte tulbure a anului 1917, atunci când a negociat înțelegerea moldo-ucraineană privind linia Nistrului^[22]. Politicienii basarabeni au sesizat la timp importanța stabilirii unui contact direct cu partea ucraineană, ținând cont că Rada Supremă avea pretenții anexioniste asupra teritoriului dintre Prut și Nistru. Era necesar să se demonstreze că românii de la vest de Nistru își făureau un stat viabil, capabil să se autoguverneze fără imixtiuni din afară^[23].

Obsesia pentru autonomia Basarabiei, care era privită ca o garanție asupra respectării drepturilor și libertăților cetățenești ale moldovenilor, l-a obligat pe contemplator să lupte pentru a înscrie pe veșnicie aceste prevederi în Actul final de reîntregire a spațiului românesc. Astfel, Ion Păscăluță, datorită abnegației sale și a spiritului profetic de a prevedea o posibilă ,,abandonare” a Basarabiei, a reușit să-și convingă frații că autonomia provinciei poate fi garantată doar prin Actul Unirii din 27 martie 1918, acesta fiind un document sfânt, și rămănând imprescriptibil pentru totdeauna^[24].

Actul Unirii a purtat pecetea autonomismului atât de mult propagat de deputatul făleștean încă din perioada în care activa la Odessa, în rândul ostașilor moldoveni, și unde alături de Emanoil Catelli fondează Partidul Progresist al moldovenilor din Odessa^[25]. Pentru a strânge rândurile și pentru a-i ține pe ostașii moldoveni din Rusia și Ucraina, laolaltă cu luptătorii moldoveni din Basarabia și cei din Regatul României, se decide contopirea organizației cu Partidul Național Moldovenesc și unirea definitivă a programelor politice. 

În ceea ce privește conținutul Actului Unirii din 27 martie 1918, aici se regăseau două prevederi despre care Păscăluță credea că vor reprezenta fundamentul administrativ al autonomiei provinciei: organizarea armatei pe principiu teritorial, care ar fi înzestrat Basarabia cu o armată distinctă și păstrarea Sfatului Țării (Parlamentului local) care ar fi garantat autonomia^[26].

Din orașul canadian Toronto, unde s-a autoexilat în plin regim ceaușist pentru a fi alături de familia sa, octogenarul Ion Păscăluță expediază, la 7 noiembrie 1971, o scrisoare deschisă Președintelui Sovietului Miniștrilor al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești^[27], gest care i-ar fi putut atrage o răspundere drastică din partea comuniștilor de la București, ținând cont și de trecutul politic al acestuia. În ciuda vârstei foarte înaintate, decide să înfrunte nomenclatura comunistă moldovenească, fiind înarmat cu argumente primare ca protagonist important al evenimentelor din 1917-1918, și documente istorice menite să combată tezele staliniste privind mistificarea istoriei Basarabiei, în special Unirea acestei provincii cu România. 

Păscăluță avea perspicacitatea de a dovedi fiecare denaturare a istoriei Basarabiei, demonstrându-le cu stupoare autorităților comuniste din RSS Moldovenească că tezele potrivit cărora Satul Țării ar fi fost o ,,creație a moșierilor” nu erau decât niște minciuni grosolane. Ion Păscăluță a avut curajul să le spună ,,autorităților” de la Chișinău despre tendințele de suprimare și deznaționalizare a poporului român practicate de-a lungul perioadei ocupației de către Uniunea Sovietică, prin deportări forțate, execuții sumare și colonizări masive de populații rusofone din adâncurile Rusiei. În ciuda tuturor supliciilor, Păscăluță avea convingerea că moldovenii se vor ridica într-o bună zi, spre a-și redobândi independența, unitatea și drepturile de neam pierdute a câta oară împotriva voinței lor...^[28] 

(Comunicare din cadrul Congresului Național al Istoricilor Români de la Alba-Iulia 2022)

^[1] ,,Praporcic” însemnând din limba rusă sublocotenent

^[2] Colesnic Iurie, Basarabia necunoscută. Vol. 2, Chișinău: Museum, 1997, p. 203

^[3] Ion Păscăluță (1890-1988), https://mvu.ro/ion-pascaluta-1890-1988/ (accesat: 18.05.2022)

^[4] Ciobanu N. Vitalie, Militarii Basarabeni 1917-1918: Studiu şi documente, Chișinău: Bons Offices, 2010, p.44   

^[5] Ibidem, p.51-52

^[6] Sargun Maria, Pintilei Elena, Negrei Ion, Marea Unire a românilor de la 1918: Contribuții bibliografice, Chișinău: BNRM, 2018, p.25

^[7] Negrei Ion, O pagină din istoria Basarabiei - Sfatul Ţării (1917-1918), Chișinău: Prut Internațional, 2004, p. 138

^[8] Țurcanu Ion, Sfatul Țării. Istoria zbuciumată a unei importante instituții politice basarabene din anii 1917-1918, Chișinău: Editura ARC, 2018, p.143

^[9] Kosienkowski Marcin, Spotkania polsko-mołdawskie: księga poświęcona pamięci Profesora Janusza Solaka, Lublin: Episteme, 2013, p.143

^[10] Negrei Ion, O pagină din istoria Basarabiei, p. 139

^[11] Suveică Svetlana, Între imperiu și statul-națiune: metamorfoze ale elitei basarabene (1918), În: Plural. History, Culture, Society. Numărul 1 / 2015 / ISSN 2345-1462 /ISSNe 2345-184X, Disponibil în IBN: 15 iunie 2016, p.64 (accesat: 18.05.2022)

^[12] Țurcanu Ion, Sfatul Țării, p.299

^[13] Ibidem, p.301-302

^[14] Ghidirim Gherasimov, “Unirea” și evenimentele anului 1918 din Republica Moldovenească în documentele Siguranței și Armatei Române, Chișinău: Universul, 2018, p.158

^[15] Constantin Ion, Negrei Ion, Negru Gheorghe, Ioan Pelivan: Părinte al mişcării naţionale din Basarabia, București: Biblioteca Bucureștilor, 2011, p.192-194

^[16] Constantin Ion, Negrei Ion, Pantelimon Halippa. Apostol al Basarabiei: Studii. Documente. Materiale, Chișinău: Notograf Prim, 2013, p. 44-45

^[17] Ibidem, p. 455

^[18] Fati Sabina, Transilvania - o provincie în căutarea unui centru: Centru și periferie în discursul politic al elitelor din Transilvania 1892-1918, Cluj-Napoca: Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2007, p.67

^[19] Constantin Ion, Negrei Ion, Pantelimon Halippa. p. 58

^[20] Ibidem, p. 100

^[21] Negrei Ion, O pagină din istoria Basarabiei, p. 147-148

^[22] Ibidem, p. 383

^[23] Țurcanu Ion, Bessarabiana: Teritoriul dintre Prut și Nistru în cîteva ipostaze istorice și reflecții istoriografice, Chișinău: S. n., 2012 (Tipografia. „Reclama” SA), p. 183

^[24] Constantin Ion, Negrei Ion, Pantelimon Halippa. p. 459

^[25] Negrei Ion, O pagină din istoria Basarabiei, p. 118-120

^[26] Nistor Ion, Istoria Basarabiei, Chișinău: Cartea Moldovenească, 1991, p. 282-283

^[27] Ibidem, p. 640

^[28] Ibidem, p. 650