Eroii Libertății noastre. Viața și moartea lui Grigore Vârtosu, lider și martir al Renașterii Naționale din Basarabia anilor ‘80-‘90. Unionist desăvârșit, a fost ucis mișelește, fiind împușcat pe la spate în timpul războiului declanșat de Rusia pe Nistru. Aceasta e povestea lui

Cuprinși de animația electorală, să nu uităm de eroii Libertății noastre. Așa că voi scrie despre viața și moartea lui Grigore Vârtosu, lider și martir al Renașterii Naționale din Basarabia anilor ‘80-‘90 ai secolului trecut. 

---

Astăzi, toată lumea interesată cunoaște că, în a doua jumătate a anilor ‘80 ai secolului trecut, partidul comunist al lui Gorbaciov a pornit în URSS un proces de așa-zisă democratizare și așa-zisă restructurare a societății. Însă conducerea comunistă din RSS Moldovenească a tărăgănat, chiar a sabotat, tot ce a putut. Și atunci, inițiativa unei restructurări reale a fost preluată de masele populare. Acestea influențau conducerea, din stradă, prin manifestații, mitinguri, greve și alte proteste.

Primii muguri ai democrației la Chișinău

La începutul anului 1988, la Chișinău a apărut cenaclul de cultură și literatură „Alexei Mateevici”, moderat de Anatol Șalaru. Se întrunea cu poezii și muzică, dar și cu discuții, pe Aleea Clasicilor. Un timp, acesta constituia, practic, unica formă de acces la liberă exprimare în spațiul public, fără cenzura care domina mediile de informare. 

Pe atunci, în URSS, implicit în RSSM, libertățile omului existau doar pe hârtie. Orice adunare în aer liber cu program neautorizat de birourile totalitarismului, dar mai ales cele care-și permiteau critici la adresa guvernării, se catalogau anti-regim (antisovietice), având consecințele de rigoare. 

În iunie acel an, se constituie și Mișcarea Democratică pentru Restructurare în RSSM, despre care vom discuta mai detaliat altădată. Într-o anumită măsură, autoritățile moldovene au înțeles că, pe undeva, le fuge terenul spre masele populare, dornice de schimbare.

Tot ce au putut face autoritățile, în acel moment, au fost intimidările, chemarea liderilor prin birouri, la „lecții educative”, concomitent, au declanșat operațiunea de denigrare a participanților la cenaclu. În presa oficială, au apărut o serie de atacuri disproporționate, instigări la ură și etichetări, gen „gloată”, „elemente antisovietice”, ”feciorași de chiaburi” etc. Însă gestul a avut efectul invers. Spre cuvântul liber din Aleea Clasicilor au început a veni valuri și mai mari de oameni, inclusiv din raioane. 

În toamnă sau iarnă, guvernarea a cedat, într-un fel, și chiar a oferit pentru cenaclul „A. Mateevici” un local, amenajat cu scenă și scaune, în total vreo câteva sute de locuri. E vorba de estrada „Lumina” din parcul Valea Morilor, cu destinație primară, de fapt, pentru concertele copiilor, la sărbători.

La ședințele cenaclului, putea fi întâlnit și un tânăr frumos, mereu în costum de intelectual, care venea cu drapelul tricolor și cu versurile sale, citite/recitate, fie de la microfon, fie în grupuri separate. Se vorbea în ele despre viața grea a omului în URSS, despre libertate și viitor. Tânărul se numea Grigore Vârtosu, un simplu tractorist în vârstă de 26 de ani, din satul Cârnățeni, tată al trei copii, al patrulea născându-se peste câteva săptămâni. Astfel începea istoria plină de virtute și demnitate a unui erou al Renașterii Naționale, căzut ulterior în războiul de la Nistru, istorie ce trebuie rememorată astăzi și oricând. 

Tinerii dau lovitura 

La vremea ceea, întruniri de stradă avea dreptul să organizeze doar partidul comunist, comsomolul și sindicatele, structuri totalitariste unice în URSS. Paradele lor se desfășurau, de regulă, la ”marile sărbători”, 1 Mai (Ziua Muncii) și 7 noiembrie (ziua de naștere a URSS). În Valea Morilor, însă, lumea de la estradă, tot mai multă și mai multă, nu mai încăpea între gardurile improvizate. 

Un grup de temerari, format din câteva zeci de viteji, printre care și Grigore Vârtosu, s-au apucat să spargă interdicțiile regimului. În ziua de 22 ianuarie 1989, duminică, la sfârșitul ședinței cenaclului, au pornit organizat, din zona poeziilor spre centrul orașului. Au mers pe lângă Universitatea de Stat, apoi, ocupând toată strada Pușkin, au ajuns în Piața Biruinței (Astăzi Piața Marii Adunări Naționale). 

Pe parcurs, demonstranții au scandat primele slogane în stradă deschisă: „Limba română cu grafie latină!”, „Unire!” („Unire, moldoveni”), „Jos Mafia!”, „Libertate!”, „Jos, imperiul sovietic!” etc., devenite apoi decisive în cadrul Mișcării de Eliberare.

La destinație, au mai scandat la intrarea în Casa Guvernului, dar n-a iesit nimeni din birouri, să le raspundă la o serie de intrebări.

Atunci, ei s-au retras spre monumentul lui Lenin, unde se afla tribuna centrală a tuturor manifestațiilor organizate de regimul comunist. Au vorbit, fără autorizare, de pe platforma monumentului, exprimând dezacordul la multe capitole ale guvernării RSSM, inertă și ostilă schimbărilor. 

Din piață, mulțimea a mers în coloană, la fel ocupând toată strada și oprind transportul public, până la Academia de Științe și înapoi. De atunci, acest itinerar – din piață până la academie și retur - s-a repetat la toate manifestațiile stradale din Chișinău, inclusiv în zilele proclamării independenței, dar și mai târziu. 

Dispunem de multe materiale istorice, documente scrise, imagini video și foto, povestiri vii în imprimare etc., care ne permit să concluzionăm că, la 22 ianuarie 1989, manifestația lui Grigore Vârtosu și camarazilor săi a dat startul unei noi forme, cea mai radicală, a luptei pentru eliberarea de imperiul ruso-sovietic. 

E necesar să-i nominalizăm pe primii temerari și pe unii lideri ai mișcării: Dumitru Popa, pe atunci în vârstă de 45 de ani, încărcător de acumulatoare la Combinatul de Producție „Iskoj” din Chișinău, primul vorbitor de la tribuna centrală din piață. Arestat a doua zi, a fost plasat într-o celulă cu Grigore Vârtosu, astfel luptătorii au devenit prieteni de viață. Cu ei în echipă au fost: Ion Smoleanchin, vânzător din Durlești; Fioghin Calistru, pictor-pedagog; Iurie Țurcanu, laborant la Universitatea Agrară; frații Viorel și Ion Tutunaru, intelectuali; Anatol Câșlaru, pictor-grafician, Victor Zugravu, muncitor betonier, Mihai Moroșanu, inginer, și alții – toți cu dosare penale, după manifestațiile la care participau. În anul 1989, unii dintre aceștia au reușit să fie arestați, eliberați și iar arestați, de câte 3-5 ori.

12  martie 1989, a condus manifestația

În iarnă și primăvară, demonstrațiile de protest spontane au continuat la Chișinău, practic, în fiecare duminică. Așa s-a ajuns la marea manifestație neautorizată din 12 martie 1989, la care s-au adunat, deja, peste 30.000-40.000 de oameni, fără vreo organizare prealabilă. Mulțimea a scandat aceleași slogane, plus altele și mai tari. După scenariul primei, valurile de oameni s-au oprit în Piața Biruinței, unde a urmat un miting scurt, apoi toți cei adunați au pornit spre Academia de Științe. 

Eram si eu acolo. Am participat, am putut să văd cu ochi proprii. Când valurile de oameni și-au arătat dimensiunea lor, părea că se inundă tot orașul de poporul deșteptat. Pe parcurs, trecătorii intrau și ei în coloană. Scandările de zeci de mii de voci electrizau atmosfera orașului.

Doar ca o paranteză. Energia degajată în acea zi a avut ecoul imediat și formidabil, în ziua următoare, în colectivele de muncă, inclusiv în unele supravegheate cu strictețe de partid și securitate. Lucram atunci prezentator al emisiunilor informative la Televiziune, unica pe atunci în stânga Prutului. Nu aveam dreptul să filmăm și să transmitem pe post despre manifestațiile din oraș. Obligați să citim, cuvânt cu cuvânt, doar comunicatele oficiale, care veneau prin agenția de stat ATEM (astăzi, Moldpres). Însă încărcătura din ajun ne-a dat puteri și am organizat un miting de protest, chiar în curtea Televiziunii, la ora amiezii. S-au adunat câteva zeci de colegi, unii au luat cuvânt. Am adoptat o rezoluție cu avertisment, ceream oprirea cititului exclusiv al comunicatelor Agentiei.

Adică ne-am pronunțat cu hotarîre pentru excluderea monopolului ATEM în emisiunile noastre, în caz contrar, declarăm grevă, chiar in studiourile Televiziunii.

Cu greu, până în seară, conducerea a cedat și astfel am obținut prima victorie pe calea luptei pentru libertatea de creație și expresie. De atunci, comunicatele oficiale ATEM, ce tot veneau pe vechi, le dădeam la o parte, pe planul doi-trei sau le ignoram. Păstrez până astăzi setul de documente al protestului în cauză, parte din ele le-am publicat în spațiul mediatic.

Deci, în duminica ceea, de la Academia de Științe, zecile de mii de oameni s-au returnat, în același mod, ocupând bulevardul central, dar fără a se opri în piața, și au ajuns în preajma clădirii comitetului central comunist (astăzi, sediul Parlamentului). Conducătorii republicii lipseau. Și atunci, în fața mulțimii s-a ridicat Grigore Vârtosu, cu cuvântul său de mobilizare. Mai întâi, a vorbit de pe craca unui copac, spre a fi auzit mai bine. Apoi mulțimea a improvizat o tribună, de pe care Grigore a continuat în stilul său combativ, inclusiv cu propriile poezii. Peste un timp, din clădire au ieșit și conducătorii statului, în frunte cu Simion Grossu, liderul comuniștilor, dar au fost huiduiți. 

A doua zi, Vârtosu a fost arestat și ținut câteva săptămâni în izolatorul din Chișinău, împreună cu Dumitru Popa și ceilalți. Dar opera eroilor era deja pe rol. Cei rămași în libertate au anunțat greva foamei, în scuarul monumentului lui Ștefan, ca formă de protest, pentru eliberarea deținuților. Și de data aceasta, autoritățile au cedat și, în curând, arestații au ajuns direct în brațele camarazilor din stradă.

Mort în războiul de la Nistru

În primăvara anului 1992, militanții Renașterii Naționale au fost primii care au plecat voluntari la războiul ce-l declanșase Rusia, folosind incompetența clasei politice de la Chișinău. Agresiunile separatiștilor, instigați de la Moscova amenințau cuceririle democratice obținute de moldoveni. 

Pe lângă primele detașamente ale poliției speciale și armatei naționale în formare, au început a se constitui și formațiunile de voluntari. Grigore Vârtosu a primit armă în subunitatea de voluntari a raionului Căușeni. Și-a luat rămas bun de la soție și cei patru copii ai săi, de la părinți și alți apropiați și a plecat să-și apere pământul și dreptatea.

Se manifesta ca unul dintre cei mai viteji. 

Nu se ascundea niciodată la spatele altora. 

La un timp, Grigore n-a mai putut să se împace cu starea de lucruri ce se formase în zona de luptă. S-a adresat către superiori, indicând proasta organizare și echipare a voluntarilor, vorbea deschis despre ordinele netrebnice ale unor comandanți de la Chișinău sau din prima linie. 

El pleda și acolo pentru Unire. Susținea că lupta moldovenilor se produce pentru reîntregirea neamului românesc. Însă l-au avertizat, să-și „închidă gura”, căci „aici nu-ți sunt străzile Chișinăului”. 

Spiritul dreptății, însă, nu l-a părăsit niciodată. 

Astfel, se ajunse la data de 20 iulie 1992, când, într-o ciocnire de foc, Grigore primi glonțul mortal. Numai că glonțul acela i-a venit de la spate. Urmează să studiem cazul mai amănunțit, chiar dacă au rămas astăzi puțini martori de atunci. Însă l-am găsit pe unul, susnumitul Dumitru Popa, care, deși nu se afla în acel moment lângă erou, ne-a povestit un context al luptei lui Grigore, care nu poate fi neglijat.

Ne-a spus că, înainte de plecarea lui Vârtosu la război, ei au discutat, ca doi prieteni. Cică, activitatea sa în manifestațiile din Chișinău, doi-trei ani mai devreme, curmate uneori violent de către polițiștii zeloși, ar putea să-l urmărească și la linia de foc a războiului. S-ar putea chiar să se întâlnească acolo cu unii dintre torționarii săi din stradă sau pușcărie. Dar și printre camarazii voluntari nu este exclus să fi nimerit oameni cu misiuni ostile. Din moment ce, acolo toți poartă armă, conviețuirea cu aceștia ar putea fi problematică. Glonțul l-ar fi căutat oriunde, pentru vreo răfuială netrebnică. 

Cam astfel explică Dumitru Popa glonțul din spatele al prietenului său de cauză. Pentru stabilirea exhaustivă a adevărul vieții și morții lui Grigore Vârtosu, vom accesa arhivele ministerelor Apărării și de Interne, dar și ale Procuraturii.

De altfel, Dumitru Popa, ajuns la 81 de ani și jumătate, și el unul dintre primii eroi al libertății noastre, pe care îl vom descrie detaliat în curând, a fost omul care, ulterior, a avut grijă de familia și mormântul lui Grigore Vârtosu. A adunat fonduri și a organizat înălțarea unui monument pe țărâna lui Grigore din cimitir, la Cârnățeni, împreună cu organele locale și prietenii eroului de la începutul anilor ‘90.