Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a precizat, într-o conferință de presă, că treaba cu cele 25 de spitale noi anunțate de instituția sa, nu stă chiar așa cum scrie în comunicatul de presă emis vineri de aceasta. Nu ar fi vorba despre niciun spital nou de fapt, ci de spitale mai vechi care vor fi modernizate, a mai explicat Pistol.
„Deci în mod sigur va dura, nu pot să vă dau un termen pentru că este o procedură destul de laborioasă. Problema este că nu va construi 25 de spitale. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri – construcții, amenajări – fie în totalitate, fie parțial în anumite secții. Deci nu se vor construi 25 de spitale”, a precizat Adriana Pistol.
Întrebată câte dintre acestea sunt spitale noi, Adriana Pistol a spus că: „Niciunul. 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primit bani să-și îmbunătățească stadiul în care ei lucrează acum”.
„Spitale noi nu sunt decât acele spitale regionale. Nu au legătură acelea cu acestea 25”, a adăugat Adriana Pistol.
Într-un comunicat remis presei vineri, Ministerul Sănătății anunța că „până în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.
„Eu vă spun care este realitatea. Dacă așa scrie, vă rog frumos cei de la presă să verificați și să corectați. Nu se construiesc spitale noi”, a spus Adriana Pistol.
La numai câteva ore de la declarația tranșantă că nu se construiesc spitale noi, Adriana Pistol a revenit cu noi explicații.
„Pentru corecta informare a opiniei publice, în urma consultării cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul de stat Adriana Pistol face următoarele precizări. Lista de 49 de obiective de investiţii înscrise de către Ministerul Sănătăţii în mandatul precedentului Guvern şi aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii:
Spitale nou înfiinţate (construcţii noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timişoara, Spitalul Regional de Urgenţă Braşov;
Spitale deja existente (construcţii noi care preiau integral activităţile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C. C. Iliescu" Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
Reabilitări, extinderi sau înfiinţări de secţii/pavilioane care fac parte din spitale deja existente", a precizat Ministerul Sănătăţii.