Soția opozantului rus Aleksei Navalnîi lansează acuzații grave la adresa președintei Republicii Moldova după o vizită la Chișinău: „M-am simțit ca la Moscova” / „Maia Sandu, de ce mă urmărești?”


Soția opozantului rus Aleksei Navalnîi lansează acuzații grave la adresa președintei Republicii Moldova după o vizită la Chișinău: „M-am simțit ca la Moscova” / „Maia Sandu, de ce mă urmărești?”

Soția celui mai cunoscut opozant al regimului de la Kremlin, Aleksei Navalnîi, otrăvit de serviciile secrete rusești și aflat în prezent în detenție în Rusia, acuză Republica Moldova, unde s-a aflat pentru prima oară într-o vizită privată, că aplică metodele Moscovei de urmărire, intimidare și hărțuire. 

Iulia Navalnaia, care este o susținătoare neînfricată a acțiunilor partenerului său de viață, alegând să-l urmeze înapoi în Rusia în ciuda riscurilor uriașe după tentative de omorâre prin otrăvire, relateză pe profilul său de Instagram că a fost șicanată, întrebată la descurajare dacă chiar vrea să intre în Republica Moldova încă de pe Aeroport, iar apoi urmărită peste tot în Chișinău. Ea consideră că această situație nu s-ar fi putut întâmpla fără acordul Maiei Sandu. 

„O postare despre vizita mea în Republica Moldova. Nu mai fusese niciodată la Chișinău. Mi s-a povestit că este un oraș foarte frumos și mâncarea e foarte gustoasă. Dar nu despre aceasta vreau să vă povestesc. Când am ajuns la punctul de control al pașapoartelor la frontiera Republicii Moldova, am fost escortată într-o cameră separată. Am întrebat de ce am fost reținută, însă polițistul de frontieră mi-a spus că aceasta este o procedură obișnuită pentru cei care intră pentru prima dată în țară. M-au întrebat dacă am bilet de întoarce, iar grănicerul a început să fotografieze cu bucurie fiecare pagină a pașaportului meu cu telefonul său (sper că nu va lua un împrumut pe numele meu acum). După indignarea mea, mi-a fost returnat pașaportul și am fost întrebată dacă sunt sigură că vreau să intru în Republica Moldova.

A doua zi ies din hotel, mă uit: un tip care stătea acolo cu o geantă și vorbea la telefon. Toate bune. Mi-am văzut de treabă, iar treaba lui, în mod surprinzător, a fost să se țină după mine.

În general, mi-a plăcut foarte mult la Chișinău. Era ca și cum aș fi fost acasă la Moscova: nu m-au lăsat să trec la graniță, m-au pus sub supraveghere.

Am o singură întrebare. Dragă @maia.sandu, de ce mă urmărești?”, a scris Iulia Navalnaia pe Instagram. 

 

Președinția Republicii Moldova a reacționat, la scurt timp, la postarea și acuzațiile Iuliei Navalnaia.

„S-a dispus investigarea și clarificarea situației de către instituțiile competente – atât în ceea ce ține de verificările la care a fost supusă la sosirea în țară, pe Aeroportul Chișinău, cât și în legătură cu pretinsa sa urmărire. Din 24 februarie, toți cetățenii străini din spațiul CSI sau din țări cu pericol de migrațiune sunt supuși unor proceduri suplimentare de control, la intrarea în Republica Moldova. Datoria instituțiilor este ca aceste verificări să fie făcute în strictă conformitate cu legea și cu o abordare corectă”, a precizat administrația prezidențială a R. Moldova.

La rândul său, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a respins acuzațiile Iuliei Navalanaia, susținând că niciun agent de-al său nu a urmărit-o pe soția opozantului rus în perioada în care aceasta s-a aflat în Chișinău.

”SIS anunță că s-a autosesizat pe marginea declarațiilor cetățenei Federație Ruse, Iulia Navalnaia, făcute pe o platformă de socializare, privind pretinsa filare pe teritoriul Republicii Moldova.

SIS menționează că asupra cetățenei Federației Ruse nu au fost desfășurate măsuri speciale de investigații, inclusiv urmărirea vizuală a acesteia.

Totodată, urmare a informațiilor prezentate, SIS, în cooperare cu alte instituții de ocrotire a normelor de drept, a subliniat că a demarat o anchetă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor expuse de către Iulia Navalnaia”, a transmis SIS.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.