"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Nicolae Trocan s-a născut la 17 martie 1923 în satul mehedințean Peșteana, comuna Florești, în apropiere de Zegujani, într-o familie înstărită. Os de stirpe boierească ale cărei rădăcini erau în Valea Motrului, Nicolae zis ”Nae” a fost al treilea dintre cei cinci copii ai familiei.
Va excela la învățătură și va alege o carieră militară. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, căpitanul Nicolae Trocan era, încă din 1944, parașutist al Flotilei 1 Pantelimon din București. Revine în satul natal și e învățător o perioadă. În anii care au urmat, pe fundalul instaurării agresive a comunismului, familia sa întâmpină persecuții din ce în ce mai accentuate, cărora Nae la răspunde fățiș, cu virulență.
În februarie-martie 1949, când situația degenerează, tânărul refuză să-și predea arma și se refugiază în pădurile din împrejurimi. Știe prea bine că, dacă s-ar întoarce, ar fi condamnat la ani grei de pușcărie politică. Anticomunist asumat, tânărul va păși pe calea partizanului, un drum fără de întoarcere. Vor urma trei ani de rezistență la cel mai înalt nivel de-a lungul cărora va fi vânat în permanență de Securitate, Miliție și Armată. Va lichida securiști și milițieni, va trece prin încleștări sângeroase și vor muri martiri lângă el.
Prima sa condamnare în contumacie e pronunțată la 13 iulie 1949 de Judecătoria Broșteni, care îl condamnă la 1 an de închisoare corecțională pentru port și vânzare de arme.
Inițial, în clandestinitate îl însoțește vărul său din Șovarna, Nicu Vulcănescu. Pentru o scurtă perioadă, fugarii se adăpostesc în buza pădurii Zegujani, în gospodăria unui localnic de încredere, unde li se alătură și Sever Popescu, fratele gazdei.
În noaptea de 13-14 mai 1949, cei trei au fost depistați de milițieni într-o casă din comuna Zegujani, iar Sever moare în schimbul de focuri. Trocan și Vulcănescu ripostază în forță și scapă teferi, refugiindu-se în desișuri.
O nouă ciocnire va avea loc în noaptea de 17-18 decembrie 1949, fugarii fiind înconjurați chiar în locuința lui Nicu Vulcănescu. Partizanii reușesc să scape neatinși, ajutați și de un câine care a început să latre la apropierea echipei mixte de Securitate și Miliție, avertizându-i.
Va urma o altă ciocnire sângeroasă, la Ilovăț (31 martie 1950), unde luptătorii sunt din nou trădați și înconjurați de trupe de Securitate și Miliție, într-un conac al familiei Copilu. De data aceasta, pentru a-și asigura salvarea, Nae Trocan îl împușcă mortal pe plutonierul de Miliție Constantin Gruia, fost șef de post, și-l rănește grav pe șeful de post de atunci, plutonierul Dumitru Ionescu, ulterior reușind să spargă împresurarea în pofida numeroșilor urmăritori. Pentru aceste fapte, la 8 iunie 1950, Tribunalul Militar Craiova îl condamnă în contumacie la moarte prin împușcare.
Urmează dramatica încleștare din pădurea Noapteșa (în apropierea comunei Ciovârnășani), unde securiștii îl ucid pe Nicu Vulcănescu, la 22 aprilie 1950, ciuruindu-l cu rafale de pistol automat. Deși rănit la mâna stângă și la piciorul stâng, Trocan izbutește să se facă nevăzut, deschizând focul și scăpând de urmăritori.
La 9 martie 1951, Gogu Trocan (fratele lui Nae) dezvăluie, într-un interogatoriu, că partizanul se ascunde în conacul lui Nicolae Ursoniu zis Țeicu din comuna Șovarna. De urgență, la locație se deplasează o echipă a Miliției din Turnu Severin, împreună cu Gogu Trocan și Elena, fiica luiȚeicu, despre care se spunea că era iubita lui Nae. Dând dovadă de ”competență” și ”profesionalism”, milițienii o trimit pe fată în casă, ca să-i anunțe dacă proscrisul e acolo, iar aceasta revine și le spune că Nae zace mort într-o cameră. Auzind vestea, agenții dau năvală în conac, însă e vorba despre o capcană.
Iată ce s-a întâmplat în casa familiei Ursoniu, potrivit documentelor publicate și analizate în volumul ”Organizații subversive și contrarevoluționare. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952). Documente și interviuri”, editor Andreea Cârstea (Fundația Academia Civică, București, 2018):
”În ziua de 9 martie 1951, orele 6, trupe de Miliție s-au deplasat la conacul lui Nicolae Ursoniu, zis Țeicu, din comuna Șovarna. (...) Căutând prin conac, milițienii găsesc locul unde ‹banditul› era ascuns într-o groapă și acoperit cu scânduri. Este momentul în care Nae Trocan deschide focul și îl împușcă mortal pe șeful postului de Miliție din Ilovăț, plutonierul Gruia Dumitru. Imediat după, profitând de o pauză pe care plutonierul Lilia Marin din cadrul Miliției Regionale Gorj o face, pentru a schimba pistoalele, Nae îl împușcă și pe acesta, rănindu-l la mâna dreaptă.
Plutonierul Lilia aruncă o grenadă în groapă, dar aceasta nu face explozie. Când se retrage, observă că toți ceilalți milițieni fugiseră. Partizanul Nicolae Trocan profită de moment, iese din ascunzătoare, ia pistolul automat și cele două încărcătoare ale milițianului mort și se retrage în pădure.
Raportul Securității notează sec, fără a furniza detalii suplimentare, că în timp ce se întâmplau toate acestea, ‹numita Elena Ursoniu concubina banditului reușește să se spânzure de craca unui dud cu brăcirile ca să nu mai fie anchetată›. Cât a fost sinucidere, cât a fost crimă în această întâmplare, documentele nu ne permit să aflăm”.
Poate că nu vom afla niciodată adevărul despre moartea Elenei – fie a fost vorba de o sinucidere, fie au omorât-o securiștii și milițienii, înfuriați că îi mințise și că Nae se făcuse nevăzut. Drept urmare, Securitatea va împrăștia zvonul că partizanul ar fi criminalul, însă nimeni nu crede așa ceva.
După împresurarea de la conacul lui Ursoniu, Trocan se ascunde în casa Mariei Albu din satul Valea Perilor (comuna Cătunele), sporindu-și măsurile de siguranță. Fiul Mariei – Aurel – îi va deveni principalul om de legătură. Tot în cursul anului 1951 e contactat de învățătorul Dumitru Totir, care i-l trimite emisar pe învățătorul Gheorghe Boulescu. În cadrul întrevederii, Nae primește niște muniții și acceptă să se implice în gruparea Mișcarea Română de Rezistență, inițiată de învățătorul Dumitru Totir, muncitorul Dumitru Năsărâmbă și avocatul Gheorghe Florescu. Totir și Florescu aveau vechi convingeri național-țărăniste în timp ce Năsărâmbă era social-democrat.
Potrivit volumului ”Organizații subversive și contrarevoluționare. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952). Documente și interviuri”, de-a lungul lui 1952, Securitatea a desfășurat o intensă activitate informativă cu scopul de a-l captura pe Trocan:
”Un plan de acțiune al Securității din vara anului 1952 arăta că autoritățile aflaseră că ‹banditul Trocan Nicolae, rămas singur, s’a refugiat în pădurea Tămașului și satele din împrejurimi›, că are legături cu locuitorii din zonă ‹în calitate de rude și prieteni›, dar și că ‹stă ascuns ziua mai mult prin păduri și își face apariția la cetățeni, iar noaptea se retrage în preajma satelor›. Documentul menționează că Nicolae Trocan își face apariția pe raza raioanelor Baia de Aramă, Turnu Severin și Strehaia, în localitățile Șovarna, Zegujani, Severinești, Căzănești, Degerați, Prunișor, Huznicioara, Peri, Bădițești, Porcești, Șlivilești, Mătăsari și Peștenuța. (ACNSAS, FP, dos. 74, vol. 4, f. 19).
Munca informativă asiduă este certificată și de descrierea amănunțită a lui Nae Trocan inclusă în același plan de acțiune: ‹statură înaltă, are 1.80 m, haine rupte, în cap căciulă cu urechi de piele, în picioare opinci de cameră de cauciuc, cămașă murdară, iar pe sub haine un alt costum bun, fața galbenă, bărbierit fără mustață›”.
La 11 august 1952, în acest context al strângerii lațului, Trocan e surprins de autorități în pădurea Tămaș, însă reușește să scape în urma unui schimb de focuri. Nae va fi capturat peste numai două săptămâni, în casa familiei Albu, la 27 august 1952. E trădat de învățătorul Gheorghe Boulescu – securiștii aflaseră că acesta avea legături cu Trocan; l-au șantajat cu închisoarea până când l-au zdrobit, transformându-l în colaborator. Trocan va fi arestat de o echipă mixtă de Securitate și Miliție. În aceeași perioadă sunt arestați Dumitru Totir și Dumitru Năsărâmbă.
Ți se pune un nod în gât când citești demna declarație pe care Trocan și-a asumat-o chiar după arestare, în fața călăilor securiști:
”Subsemnatul Nicolae M. Trocan, cu domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în regiunea Gorj, fiind major conștient de urmările ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar:
Sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, țară și neam, monarhie până în măduva oaselor, că am fost român, sunt român și vreau să mor român, că sunt împotriva tuturor străinilor, fie de orice neam ar fi, care prin dictat doresc să pună sistemele lor sociale, politice şi culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și sufletul țării mele.
Aceasta-mi este declarația pe care o semnez.
Vă rog să atașați atât scrisoarea, cât și declarațiile în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului România Democrată, în înțelesul adevărat al cuvântului meu de mâine.
Fie ca generațiile viitoare să ia pildă de suferințele noastre, de beneficiile noastre de care mă simt și mai mândru”.
Fiindcă l-au ajutat cu informații, hrană, haine și adăpost pe Nae, mulți țărani înfundă beciurile Securității, unde sunt bătuți și supuși unor torturi abominabile pentru a fi aruncați mai apoi în pușcării și lagăre de unde unii nu aveau să se mai întoarcă.
Trecut prin suplicii de nedescris și condamnat la moarte de Tribunalul Militar Craiova, în urma unui proces-mascaradă, Nae Trocan va fi executat în noaptea de 20 iulie 1953, la Penitenciarul ”Potcoava” din Craiova, la ora 1.30, împreună cu Dumitru Totir și Dumitru Năsărâmbă, trupurile lor fiind aruncate într-o groapă necunoscută. Avea doar 30 de ani.
Toate eforturile familiei de a-i recupera rămășițele pământești au rămas fără rezultat. Una dintre surorile mai mici – Mirela Trocan – va spera întreaga viață că Nae nu fusese executat și că plecase cumva peste graniță, așa cum fusese amăgită și Maria Blănaru, soția partizanului Spiru Blănaru, de aceeași Securitate, care își bătea joc de durerea, disperarea și speranțele unor oameni distruși.
În volumul meu (”Nunta partizanului cu moartea. Mărturiile lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului”, Editura Ratio et Revelatio, 2024, volum pe care îl puteți comanda AICI), fostul partizan Nicolae Ciurică dezvăluie faptul că Trocan a avut contacte repetate și cu luptătorii supraviețuitori din gruparea colonelului Ion Uță:
”Nae mi-a fost prieten, era mehedințean de-al meu. L-am cunoscut bine și pe Nicu Vulcănescu, vărul lui, care urma să moară în luptă cu securiștii.
Nae Trocan a fost un român cum nu cred că se mai nasc în zilele noastre. Era unul dintre cei mai iscusiți partizani. Ne-am întâlnit de multe ori, dar nu a vrut să vină cu noi (cu supraviețuitorii grupării Uță – n. m.) pentru că lui nu-i plăcea departe-n munți, prefera să rămână ascuns iepurește pe la sălașe și pe la gospodării mai retrase. Militar de carieră, Trocan era eficient în luptă, nu s-ar fi pierdut cu firea indiferent de încleștare. Până la urmă l-a vândut un învățător, Boulescu îl chema, avea un nume predestinat.
La Securitatea Craiova pe Nae l-a anchetat căpitanul Toma Popescu, tot el avea să mă ancheteze și pe mine în ‘54. Era șeful anchetelor, urma să fie avansat la gradul de colonel. Când am ajuns acolo, colonelul Ion Crăciun era comandantul Securității Craiova. La pușcărie l-am cunoscut și pe nea Aurică Albu, moșul în casa căruia căzuse arestat Nae. După ce ne-am eliberat l-am vizitat în câteva rânduri, era sărac și tare necăjit”.
Legenda
Personalitatea și lupta lui Nae Trocan continuă să fascineze cugetele și imaginația țăranilor mehedințeni, căpătând aura eroilor de legendă. Țăranii vă vor povesti și acum despre viteazul Nae, care apărea și dispărea ca prin minune, se deghiza în babă, cioban sau milițian, umblând ziua-n amiaza mare, strecurându-se printre securiști, deseori inducându-i în eroare, ba chiar, luând masa la restaurant sau crâșmă și lăsându-le mesaje cu numele lui sub farfurie.
Bibliografie:
1. ”Organizații subversive și contrarevoluționare. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952). Documente și interviuri”, editor Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, București, 2018;
2. Răzvan Gheorghe, Nicolae Ciurică, ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului”, Editura Ratio et Revelatio, 2024;
3. Gheorghe Gorun, Hadrian Gorun, ”Din rezistența armată în comunism: căpitanul Nicolae Trocan”, în AIO – Anuarul Institutului de Istorie Orală, volumul IX, Presa Universitară Clujeană, Argonaut, Cluj-Napoca, 2008.
