21 mai 1991. Profesorul Ioan Petru Culianu e asasinat, fiind împușcat în cap, de la spate, într-o toaletă a Universității din Chicago. Cel care a apăsat pe trăgaci ne-a rămas necunoscut, împrejurările nefiind nici astăzi elucidate. În curând se vor împlini 33 de ani de la acea crimă. O crimă monstruoasă.
Victimă inocentă a Securității, încă din anii facultății, când poliția politică i-a persecutat întreaga familie, pe el anchetându-l, Culianu se dovedise, din Exil, un critic acerb al regimului comunist de la București. Motiv pentru care devenise o țintă predilectă a Operațiunii ”Eterul”, îndreptată împotriva postului de radio ”Europa Liberă” și (în general) a vocilor din Exil.
Amenințat cu moartea
Apoi, Culianu s-a făcut remarcat și din postura de aprig contestatar al regimului Iliescu (bunăoară, profesorul considera că gruparea din jurul acestuia deturnase ceea ce de regulă numim ”Revoluție” prin intermediul unei lovituri de stat pusă la cale de KGB). Încă din 1990, în contextul articolelor și al declarațiilor sale anti-Iliescu și anti-FSN, Culianu primise scrisori de amenințare cu moartea.
Amenințările aveau să se intensifice în urma demolatorului interviu acordat Gabrielei Adameșteanu în Revista 22 (5 aprilie 1991), dar și în contextul vizitei pe care Regele Mihai a efectuat-o la Chicago (tot în aprilie 1991). Cu acel prilej, Culianu a militat pentru revenirea Regelui în țară și pentru o schimbare de regim – întoarcerea la monarhia legitimă. Să nu uităm că, la începutul anilor ‘90, aceasta era cea mai mare spaimă a lui Ion Iliescu (dar și a structurilor care l-au emanat). E indiscutabil: la momentul asasinării sale, Culianu se remarcase ca unul dintre cei mai vocali critici ai regimului Iliescu și ai noii Securități, avertizând că aveam de-a face tot cu cea veche. Acesta a fost motivul pentru care era amenințat cu moartea.
Inevitabil, de-a lungul timpului au fost lansate diverse ipoteze privind natura și autorul/autorii acestei crime. Unele vorbesc despre implicarea unor zone din SRI, perceput atunci (și acum) ca moștenitorul Securității.
O pistă falsă
Un alt ”scenariu” îi înfierează securistic pe ”legionari”, insistând că aceștia s-ar fi aflat în spatele asasinatului, în condițiile în care Culianu era un critic constant al legionarismului. E bine de știut că NU există nici cel mai mic indiciu care să susțină că profesorul ar fi fost ucis de legionari.
NU uitați că, după ce i-au trimis o bombă reală lui Paul Goma (la rându-i un critic al legionarismului), montată într-un volum cu memoriile lui Hrușciov, securiștii au răspândit zvonul că aceasta ar fi fost expediată de… ”legionari”. De ce? Fiindcă ei sunt eternii țapi ispășitori. Nu degeaba Ion Iliescu îi acuza pe golanii din Piața Universității că ar fi fost… ”legionari”. Ca o paranteză, de notat și că, deși le era dușman de moarte, legionarii fugiți în Spania NU au încercat niciodată să-l asasineze pe Carol al II-lea, cu toate că acesta se stabilise foarte aproape, în Portugalia, măsurile de securitate fiind ca și inexistente. De ce să-l fi asasinat pe Culianu, unul dintre nenumărații lor critici? Mai mult, chiar nu există vreo informație care să ateste că, după fuga lor din România, legionarii ar mai fi asasinat pe cineva.
De altfel, e de ajuns să vedeți cine și cum susține scenariul implicării ”legionare” în suprimarea lui Culianu (de regulă, urmași biologici ai unor foști ideologi comuniști, care în prezent promovează neomarxismul), pentru a vă da seama că respectivii sunt direct interesați ideologic, totodată având apucătura de a vedea ”legionari” peste tot (la fel ca, odinioară, Securitatea și Iliescu). Numai că această minciună cu adresă ne îndepărtează de adevăr, spălând Securitatea.
Vechea și Noua Securitate
În schimb, nimeni întreg la cap NU poate exclude ipoteza că personaje și structuri ale fostei Securități au fost implicate în asasinarea lu Ioan Petru Culianu. Iată ce avertiza istoricul și cercetătorul Marius Oprea, într-o anchetă publicată în Observator Cultural: “Culianu a sfârşit asasinat în 1991, în împrejurări nici astăzi elucidate pe deplin, dar care nu au exclus amestecul criminal al structurilor fostei Securităţi. Poate chiar al anchetatorului său, Marian Ureche”. (detalii AICI și AICI)
Anchetator și torționar al lui Ioan Petru Culianu (așa cum veți afla din cele ce urmează), prolific vânător de opozanți și disidenți, Marian Ureche a fost șef al Securității București și coordonator al tenebroasei Operațiuni ”Eterul”.
După ‘89, avea să fie reactivat la vârful SRI, unde a fost utilizat din plin în operațiunile subterane ce vizau compromiterea fenomenului ”Piața Universității” și distrugerea partidelor istorice. Purtând un nume predestinat, Ureche a fost implicat în scandaluri referitoare la interceptarea ilegală a telefoanelor. Pentru serviciile aduse în anii ‘90, Ion Iliescu l-a făcut general iar Rodica Stănoiu (adică sursa ”Sanda” a Securității) l-a uns șef la SIPA, vechiul securist devenind astfel șeful poliției politice a PSD.
Apel către Parchetul Militar și IICCMER
Este cât se poate de evident că, într-o țară normală cu instituții funcționale, numitul Marian Ureche ar trebui să facă obiectul unei anchete a Parchetului Militar, care să demanteleze acţiunile de poliţie politică ale SIPA, dar şi rolul pe care securistul l-a jucat la începutul anilor ‘90, când, reactivat la vârful SRI, s-a implicat în numeroase acțiuni și afaceri reprobabile, așa cum veți afla din cele ce urmează.
De asemenea, fostul șef al Securității București ar trebui cercetat temeinic și de IICCMER, în condiţiile în care a aruncat în puşcărie nu mai puţin de 28 de oameni nevinovaţi doar într-un singur trimestru al anului 1983, din postura de coordonator al Operaţiunii “Eterul”.
Să nu ne facem iluzii: nu doar că Marian Ureche duce o viață de belfer, fiind îndopat cu pensie specială, dar el încă este angrenat, din plin, în activități securistoide de mistificare, fiind un soi de guru pentru o parte a presei mainstream, care-i cultivă mizeriile referitoare la zilele Revoluției și la perioada în care a fost șeful poliției politice a PSD.
Dacă asasinarea lui Ioan Petru Culianu a fost decisă din România – ceea ce cred că e foarte probabil, existând multe indicii în acest sens –, oare fostul său anchetator și vânător (pe atunci reactivat la vârful SRI) nu știe nimic despre acel episod tenebros? Ce zone întunecate din România ar fi fost extrem de interesate să-i închidă gura lui Culianu, pentru totdeauna, dacă nu chiar cea reprezentată de foștii săi torționari și vânători?, care la acel moment se temeau că, în noua paradigmă de după ‘89, ar putea avea mari probleme, dacă ar fi fost confruntați public și nominal cu acuzațiile profesorului, o personalitate recunoscută și respectată pe plan internațional (cu atât mai mult în SUA).
În Adevărul avea să apară informația că, în iulie 1997, conducerea FBI i-ar fi transmis lui Gavril Dejeu (la acea vreme, ministru de Interne), că ”asasinul lui Culianu este în România” și că așteaptă ca guvernul de la București să i-l pună la dispoziție. Potrivit lui Ted Anton, reprezentanți ai FBI s-au deplasat în două rânduri în țara noastră pentru a investiga asasinatul, însă noile servicii secrete românești nu au vrut să colaboreze cu americanii. În 2006, FBI nu închisese cazul, însă îl predase poliției din Chicago.
Autoritățile din România nu au fost, nu sunt și nici nu vor fi interesate de aflarea adevărului în cazul Culianu. Însă crima nu se prescrie niciodată. Și asta pare să nu conteze absolut deloc în țara noastră, unde criminalii dictaturii comuniste, ai Revoluției și ai Mineriadei au fost și încă sunt protejați, râzându-ne în nas.
În realitate, criminalii lui Culianu au multe fețe – e vorba despre întregul lanț al crimei: pornind de la cel care a dat ordinul până la cel care a apăsat efectiv pe trăgaci. Și acesta din urmă e foarte posibil să trăiască încă, având în vedere că a comis asasinatul în urmă cu doar 33 de ani. Criminalii sunt printre noi.
În cele ce urmează, haideți să vedem cine e Marian Ureche, securistul care în 1991 încă își menținea vechiul control asupra agenturilor externe ale fostei Securități. Oare din zona acestor agenturi să fi apărut mâna care a apăsat pe trăgaci, executându-l pe Culianu?
Ureche. Profilul unei bestii a Securității
Cariera lui Marian Ureche debutează la finalul anilor ‘60, securistul fiind însărcinat cu racolarea unor studenți eminenți ca informatori ai poliției politice. Student la romanistică, Ioan Petru Culianu avea să devină o țintă predilectă a persecuțiilor lui Ureche. Deși a trecut prin anchete brutale, fiind amenințat și umilit în permanență, încercându-se chiar și șantajarea lui, Culianu nu a cedat presiunilor și a refuzat constant orice fel de colaborare cu Securitatea.
Drept urmare, nu doar tânărul a avut de suferit, ci întreaga sa familie – mama și sora au fost puse sub supraveghere, convorbirile telefonice interceptate și corespondența violată – totul la ordinele lui Marian Ureche.
Dovadă că regimul îl consideră un cadru de frunte, la începutul anilor ‘80, același Ureche e promovat la conducerea Serviciului I al Securității Municipiului București. Ulterior, în ‘87, e din nou promovat, de data aceasta în funcția de adjunct de Direcție în Departamentul Securității Statului (DSS), cu grad de locotenent-colonel.
Tot de la începutul anilor ‘80, Ureche devine unul dintre coordonatorii Operațiunii ”Eterul”, care viza, în principal, postul ”Europa Liberă”, cu scopul de a contracara și de a neutraliza ”activitățile dușmănoase desfășurate de posturile de radio străine”. Ureche și subordonații săi depun o amplă muncă informativă pentru a-i depista pe cei care intrau în legătură cu ”Europa Liberă”. Omologul său de la DIE – Ristea Priboi (unchiul lui Valeriu Zgonea) – s-a dovedit unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Ureche, de-a lungul întregii operațiuni.
Potrivit lui Marius Oprea, Ureche obișnuia să-l telefoneze frecvent pe regretatul Vlad Georgescu (fostul șef al Secției române de la ”Europa Liberă”), în puterea nopții, pentru a-l înjura și a-l amenința cu moartea.
Tot Oprea dezvăluie că, potrivit unui bilanț al Operațiunii ”Eterul” (datat 30 iunie 1983), Marian Ureche e direct responsabil pentru condamnarea la închisoare a nu mai puțin de 28 de persoane nevinovate. Bilanțul relevă și că 1326 de persoane au fost avertizate, 81 amendate iar 503 ”influențate pozitiv”, în timp ce ”68 de anturaje au fost destrămate”. Ca urmare a măsurilor – se stipulează în raport – ”numărul materialelor cu conținut denigrator trimise din țară pe adresa posturilor de radio străine a scăzut cu circa 40% față de perioada anterioară”.
”Dacă numai într-un trimestru al anului 1983, Marian Ureche băgase în pușcărie 28 de oameni care ascultaseră sau trimiseseră scrisori la Europa Liberă, ne întrebăm câte destine a frînt de-a lungul întregii lui activități, și ne face lesne să înțelegem de ce Decembrie 1989 îl găsește în înalta funcție de locțiitor al comandantului Direcției I a Securității, ocupându-se de vânarea dușmanilor regimului în întreaga țară și avînd la dispoziție o adevărată armată de informatori, care pe atunci număra 136.000 de persoane”, explică Oprea.
După ’89. Lupul ajunge paznic la oi
Ureche a fost reactivat imediat după decembrie 1989, fiind unul dintre agenţii care au participat la acţiunile subterane menite impunerii regimului FSN. La fel ca numeroşi alți satrapi ai fostei Securităţi, Ureche a fost încadrat în sânul SRI, chiar la conducerea aşa-numitei Divizii de Apărare a Constituţiei.
Din această postură, Marian Ureche a coordonat infiltrarea și compromiterea numeroaselor manifestații antiguvernamentale organizate de opoziție.
Dosarele Securităţii – sursa puterii
Practicile nu se deosebeau de cele ale fostei Securităţi, dovadă că Ureche a fost implicat în ample scandaluri legate de redeschiderea unor dosare de urmărire, dar şi de ascultarea ilegală a telefoanelor – victimele au fost 33 de personalităţi oponente FSN, dintre care îi amintim pe Ticu Dumitrescu, Stelian Tănase, Bogdan Hossu, Dumitru Iuga.
„A fost avansat rapid colonel SRI, deși în legea care reglementa funcționarea instituției se specifica în mod clar că din aceasta nu pot face parte ofițeri din fosta Securitate care au inițiat persecuții politice. Dar fosta sa funcţie din Direcţia I, prin care gestiona toate dosarele de urmărire și evidenţele rețelei informative a Securităţii, parte esențială din moștenirea acesteia pentru consolidarea noii puteri, l-a făcut multă vreme indispensabil”, explică Oprea.
”Expert” în serviciile secrete conduse de... Burebista şi Mihai Viteazul
Odată ajuns colonel, Marian Ureche devine profesor la Institutul Naţional de Informaţii (INI), care ulterior s-a autodeclarat „Academie”, continuând tradiţiile fostei Şcoli de Securitate de la Băneasa. Ureche e uns şef al catedrei de istorie a serviciilor secrete şi-şi predă propriile cărţi – bunăoară, „O istorie a serviciilor secrete româneşti de la Burebista la Mihai Viteazul”. Alte enormități au fost scrise în colaborare cu Iulian Vlad (fostul şef al Securităţii, actualmente sucombat) şi publicate la edituri controlate de foşti securişti.
Inginerii financiare cu Tărăcilă şi Armaş. Falimentarea ARGIROM
Marius Oprea punctează că, pentru a prospera financiar (în condiţiile în care nu prea există foşti securişti săraci), Ureche nu a avut nevoie de altă funcţie decât aceea din SRI.
Potrivit unei anchete a istoricului, securistul a fost acţionar al firmei ARGIROM, alături de Doru Ioan Tărăcilă, ex-ministru de Interne apropiat lui Ion Iliescu, şi de Iosif Armaş, viitor deputat PSD. După 1998, holdingul ARGIROM a fost falimentat în mod premeditat şi nu şi-a mai restituit niciodată creditele care însumau o sumă astronomică: nu mai puţin de 22 milioane de dolari!
”Firma a intrat în faliment, în mod vădit ca rezultat al evaziunii fiscale, prin prin intermediul căreia, cei trei acționari și-au ticsit buzunarele. Cine să-i ancheteze, la începutul anilor 2000, cînd reveniseră la putere Iliescu și Năstase, iar Marian Ureche, chiar la apogeul puterii sale, întocmea dosare compromițătoare chiar celor care l-ar fi putut ancheta sau judeca?”, întreabă Marius Oprea.
SIPA. De la poliţia politică la justiţia politică
Drept recompensă pentru serviciile aduse FSN şi PDSR, ministrul Justiţiei – Rodica Stănoiu (informatoarea ”Sanda” a Securităţii) – l-a uns pe Ureche (făcut general de Ion Iliescu, pentru meritele subterane depuse în susţinerea şi impunerea regimului FSN-PDSR) la şefia SIPA. Se întâmpla la 8 februarie 2001. Din această poziție, vechiul securist și-a exercitat din plin abilitățile, fabricându-le dosare de urmărire magistraților indezirabili (și nu doar lor).
Oprea explică faptul că, odată ajuns la cârma SIPA, Ureche şi-a consfinţit cu iuţeală trecerea de la poliţia politică la justiţia politică, numeroase scandaluri din justiţia autohtonă fiind amorsate, de o manieră subterană, chiar de fostul boss al Serviciului I din Securitatea Bucureşti.
”Unul dintre cele mai malefice personaje din tranziţia Securităţii la NATO”
”Povestea arhivei SIPA e o istorie sordidă, care are în prim-plan un personaj despre care probabil nu întâmplător s-a vorbit puțin, acesta având vocația unui adevărat securist – anume de a nu ieși în evidență. Multe dintre scandalurile din Justiţie, și nu numai, au fost strâns împletite cu vocația și cariera lui, personaj despre care cred că este unul dintre cele mai malefice din tranziția Securității la NATO. E vorba de un fost securist de carieră, cu un nume predestinat: Ureche. Marian Ureche”, explica Marius Oprea, punctând faptul că fostul șef al SIPA ar trebui să facă obiectul unei anchete a Parchetului Militar.