România

România a fost, acum doar câteva luni, la un pas să fie condusă de omul securității ceaușiste, iar noi exultăm, cumva compensatoriu, legionarismul în Catedrala Națională. Comandă de serviciu sau nu, tot un deserviciu adus credinței este.

Să ne lămurim definitiv, principial, fronturile:

- unii fac din românism brațele dreptei credințe, de unde și alt citat fals, că a fi român înseamnă a fi ortodox, specificul bătând măr diferența specifică;

- alții cred că Ortodoxia ne mântuie de românism, mai ales de proastele lui întrupări, relocându-ne în universalitatea Evangheliei lui Hristos.

Legionarismul a fost un exercițiu eșuat de mistică în paradă. A crezut că, aliniat, reprezintă ilustrarea în microcosmos a macrocosmului. S-a născut în condiții care, de la distanță, sunt și azi: clasă politică insuportabilă, coruptă până în măduva oaselor, societate bleagă, dornică de povești, de adormit.

Când, în fruntea IICCMER fiind, fapt pentru care nu sunt iertat nici azi, am pus în discuție tema largă a "Sfinților închisorilor", nu am avut absolut deloc în vedere glorificarea unui partid sau a unei mișcări. Am fost motivat, ca să zic astfel, de exemplul unor oameni. Cu sau fără bibliografie. M-am simțit și mă simt dator lor.

În continuare, cred că ideologizarea excesivă - cea pentru care orice gest, culoare, marcă de haine etc. trimite la un "crez" - ne face mai săraci, ne împuținează ideile și le spulberă de-a dreptul pe cele rămase stinghere. Pe de altă parte, nu putem fi nici indiferenți când, din tactică electorală sau mitocănie, unii ne flutură prin față chestii inacceptabile. Toxice.

Decența, atenția la nuanțe, cunoașterea istoriei, dacă se poate în forma neîndulcită, perspectiva europeană, limbile străine în care ne vehiculăm propria existență, cărțile pe care le citim în avion - toate astea presupun un grad ridicat de inteligență, de discernământ. Dacă îi blamăm pe cei care le întrupează, să nu ne mirăm, că peste patru ani, tot niște rapsozi ne vor cere să deschidem ușile. Și să votăm.

Întrebarea rămâne, aparent brutal formulată: este BOR parte a proiectului european al României de mâine sau ușa "suveranismului" rusesc? Nu mă aștept să îmi răspundă un Bucă, dar cred că ar putea să o facă, argumentat, superiorii lui. Accept și un dialog cu serviciile, așa, ca să nu se sperie nimeni.

Doxa!

PS Primesc tot mai multe dovezi de implicare georgistă a clerului și mai toate mesajele se termină cu întrebarea pe termen mediu: ce ne facem?