Prețul libertății

Unii își găsesc libertatea în vitrinele mall-urilor, alții pe malurile lacurilor cu undița în mâna. Excursioniștii se simt liberi în excursii. Câțiva își regăsesc libertatea în a se identifica cu personaje eroi și eroine din filme și cărți, numeroși alții pe stadioane și loterii ale pariurilor norocului. Unii își câștigă libertatea pierzându-și nopțile prin cluburi, iar alții în propriul univers locativ. Aceste toate nu sunt libertăți, ci comodități și dependențe, libertăți frivole și libertăți de necesitate. Libertatea poate fi o noțiune tot atât de abstractă ca și sentimentul privării de ea. Este libertatea în cele din urmă un sentiment individual al raportării sinelui cu lumea? A merge în haită nu te face lup, așa cum a merge în turmă cu siguranță te va face o oaie docilă. Toți avem dreptul la libertate, dar ce este oare libertatea până la urmă?  

Isaiah Berlin departajează conceptul de libertate în cea a libertății pozitive și cea a libertății negative. „Sunt liber să îmi doresc să fiu propriul meu stăpân” susține libertatea pozitivă. Ești liber doar dacă ești conștient de condiția și limitările propriei tale vieți și nu-ți dorești decât ceea ce poți avea, cum ar spune Rousseau și, în sens platonician și kantian, morala fiind măsura acestor libertăți. Cum totuși societatea este cea care impune morala, individul este condiționat de către normele impuse de aceasta. Propria-ți libertate este condiționată astfel de către o etică consensuală a majorității. Libertatea individuală este validată cu prețul plătit adeziunii la morala binelui comun și a ordinii. Libertatea individului este condiționată de uniformizarea sa egalitară cu majoritatea și de controlul social aplicat de către autoritatea Statală. Ai dreptul să fii și să ai ceea ce îți dorești contra unui preț plătit. Libertatea vine ca o recompensă pentru concesiunile făcute cerințelor societății.  

La naștere primim un număr unic și devenim niște cifre prin care ne identificăm și ne facem prezența în societate. În propria existență rămânem a fi doar un singur număr unicat denumit “unul” sau “una” de către ceilalți și “eu” de către propria-ți persoană, iar în asta constă libertatea individuală. Ce faci cu ea te privește doar pe tine personal. Libertatea comună este cu totul altceva. Urmăm apoi o școală, o facultate, obținem diplome și licențe, întemeiem o familie, facem copii care vor deveni la rândul lor numere, mergem la serviciu ca să câștigăm bani să ne plătim prețul libertății, ajungem la pensie și obținem o libertate pe care nu mai știm ce să facem cu ea și la ce folosește. Omul liber pozitiv aparține sistemului, adică Statului. Libertatea sa este cumpărată prin plata taxelor, proprietatea este garantată prin plata impozitului pe proprietate, asigurarea liniștii și sănătății este obținută prin plata cotelor de protecție socială, libertatea câștigului este obținută prin plata impozitului pe profit. Ești liber să plătești taxe și impozite fiindcă asta îți asigură bunăstarea și libertatea. Și aici apare paradoxul și dilema prizoneratului omului liber pozitiv.  

Pentru dulcea senzație de libertate, omul modern plătește cu efortul de a-și câștiga existența renunțând la bucățele de libertate pentru a-și asigura securitatea și confortul. Un troc nu totdeauna echitabil. Cu cât crește prețul plătit pentru asigurarea libertății, cu atât libertățile sunt diminuate. De ceva vreme libertatea pare a fi în declin. Rigorile, limitele, regulile și legile par să se fi augmentat, iar buzunarul în care ne economisim cu sârg contravaloarea libertății pare să fi ajuns la fund. Banii pe care îi câștigăm prin muncă nu ne aparțin. Banii aparțin Statului prin băncile controlate de către el. Banii numerar sunt mai greu de controlat, astfel ei sunt pe cale de dispariție totală. Valoarea muncii s-a convertit în plastic pentru oamenii de plastic, iar în curând banii nu vor mai fi decât virtuali, ca și viața și libertatea noastră, din ce în ce mai virtuală, din ce în ce mai abstractă.  

Din ce în ce mai multe interdicții ne sunt impuse în scopul de “a ne proteja”, cu argumentele iminentelor pericole ce ne pândesc. Pericole reale sau pericole inventate de retorici politice și interese economice. Centuri de siguranță, scanare, camere de supraveghere, înregistrări de conversații, obligativitatea acordului prin consensul de a ni se prelucra datele personale, radare de mișcare și prezență, “prăjiturelele” (cookies) pe care suntem obligați să le înghițim ori de câte ori navigăm pe internet, masca și vaccinarea mai nou. Opțiunile ne sunt limitate și intimitatea ne este controlată și, de cele mai multe ori, violată cu însăși acordul nostru. Ochiul magic ne urmărește fiecare mișcare. Suntem forțați să ne adaptăm unei lumi din ce în ce mai controlată și mai limitativă a libertăților. Secolul 21 se prefigurează a fi un secol al controlului. Cât de liberi ni se va mai permite oare a fi? Vom mai ști oare să prețuim fericirea? Vom mai fi capabili să departajam binele de rău, necesarul de capriciu?  

Contrar conceptului că Statul garantează libertatea cetățeanului, morala este cea care o face. Între cetățean și Stat există un contract social, astfel regulile sunt impuse de către Stat și nu de către cetățean. Cetățeanul nu are decât să le accepte pentru a se integra în societate. Regulile sunt denumite prin legi. Încălcarea legilor atrage după sine corijarea individului până la privarea de libertate. Regulile unei societăți, oricât de deschise și democratice ar fi ea, impun limitări ale libertăților individuale. Morala este însă dimensiunea care reglementează etica libertăților individuale. Cu adevărat liberi sunt doar pustnicii, dar prețul pe care aceștia îl plătesc îi deprivă de toate facilitățile și confortul lumii moderne. Atât timp cât încă ne vom mai putea bucura de nimicurile vieții vom fi încă liberi.  

Pe de altă parte, într-un sens mai apropiat formulării lui Erich Fromme asupra noțiunii de libertate, libertatea negativă eliberează omul de ingerința factorilor externi asupra sinelui, de autoritate înlocuită cu autonomie, de dependență înlocuită cu independență. Libertățile negative sunt cele ce țin de principii și de propriile raționamente și opțiuni, libertatea de a avea opinii împotriva curentului, de a stropi cu furtunul împotriva vântului. Omul realmente liber nu mai are nevoie de aprobarea autorității pentru a gândi și face ceea ce consideră bun pentru propria persoană. Individualismul și autonomia stau la baza libertății sale. Omul care adoptă libertatea negativă nu înseamnă că trăiește în afara societății, doar că perspectiva sa asupra lumii este diferită omului supus. El nu mai face ce i se spune, ci face ceea ce își propune să facă. Rutina și dependența sunt înlocuite de pasiune și independență. El nu mai muncește, ci lucrează. Nu mai este sclav, ci este propriul său stăpân, iar în aceasta constă diferența semantică dintre verbul “a munci” și cel de “a lucra”. Muncește cel care produce și lucrează cel care crează. Rezultatul ambelor travalii deservește societatea în egală măsură, iar societatea are nevoie pentru a evolua de ambele trebnicii.    

Noțiunea de libertate în secolul trecut sau și mai de demult nu mai este aceeași noțiune de libertate ca cea de astăzi. Conceptele de libertate s-au demonstrat a fi valide doar în teorie pură. Este libertatea un păcat? A fost viața în Rai o libertate slobodă? Mărul cunoașterii, mărul plăcerii, mărul curiozității, mărul păcatului, a fost mărul câștigarea libertății sau pierderea ei? Dumnezeu a fost intransigent și neiertător cu Adam și Eva, pedepsindu-i la viață muritoare în căutare de fericire și de libertate. Poate că libertatea este în cele din urmă un păcat. Ne mai rămâne doar libertatea de a visa? În acest caz, somn ușor omenire!