Norocul Basarabiei

Societatea moldovenească, nostalgică la răstimpuri după trecutul ei sovietic, descoperă în aceste zile farmecul independenței sale politice, care o ține departe de derapajele antidemocratice din fostul centru imperial. Oricât ar părea de apropiate, datorită în primul rând televiziunilor rusești care dețin o cotă covârșitoare din audiovizualul moldovenesc, evenimentele dramatice din Federația Rusă produc doar o undă emoțională la Chișinău, nu și efecte practice. 

Victimă, de atâtea ori, în ultimele două secole, a unor învârtejiri fatale iscate la Moscova sau Sankt Petersburg, populația dintre Nistru și Prut se află de această dată, datorită neatârnării sale politice față de Rusia(cel puțin din punct de vedere formal), la adăpost de represiunile brutale la care s-a dedat regimul de la Kremlin împotriva forțelor de opoziție. 

Nu trece o zi fără ca puterea de la Moscova să nu surprindă comunitatea internațională cu noi persecuții contra cetățenilor pe care îi consideră indezirabili. În ultimele zeci de ore, autoritățile rusești au declanșat o adevărată vânătoare a adepților opozantului Alexei Navalnîi (el însuși după gratii), cărora le percheziționează domiciliile și pe care îi arestează unul după altul. 

Păstrând proporțiile, se poate spune că din acest punct de vedere Republica Moldova este astăzi la fel de norocoasă ca și Basarabia interbelică, care, aflându-se în componența României, nu a cunoscut foamea organizată și teroarea roșie din URSS decât după ce a fost anexată de către aceasta, în 1940. 

Nu ar fi fost imposibil, însă, și au fost destule încercări, ca Republica Moldova să fie înscrisă pe orbita Rusiei și după 1991, așa cum s-a întâmplat cu statul Belarus. Înăbușirea violentă în această țară a protestelor antiguvernamentale, începute anul trecut, au dat tonul a ceea ce urma să se întâmple în Rusia. Unii adversari ai regimului lui Vladimir Putin, cum este fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, susțin că trupele speciale belaruse sunt organizate și asmuțite împotriva manifestanților de către ofițeri ruși infiltrați. Același lucru s-a spus după Euromaidanul ucrainean despre lunetiștii care au tras în protestatarii din Piața Independenței din Kiev.  

Totuși, chiar dacă este departe de a-și fi rezolvat, în cele trei decenii de independență, numeroasele probleme de securitate pe care le are (militară, economică, energetică, etc.), și fiind vulnerabilă, practic, pe toate liniile care compun profilul unui stat, Republica Moldova a evitat în mod miraculos o soartă similară cu cea a Belarusului. A avut un lider cu reflexe sovietice ca ale lui Lukașenko, Vladimir Voronin, care însă și-a temperat elanul autoritar de îndată ce strada, adică opoziția și societatea civilă, i-a dat de înțeles că nu poate să facă ce vrea, chiar dacă comunistul avea în Parlament o majoritate constituțională, între anii 2001-2005. 

Tot timpul au existat grupuri de oameni care au reacționat la tentativele cercurilor pro-ruse de a readuce acest teritoriu sub controlul total al Moscovei. A contat, cu siguranță, și proximitatea României, care atunci când a avut relații reci cu puterea politică de la Chișinău, a acționat pe alte căi pentru a sprijini populația dintre Nistru și Prut. 

Una peste alta, în Republica Moldova a existat, de bine de rău, o alternanță la putere, ceea ce nu a permis degradarea totală a democrației. Și fiindcă tot răul e spre bine, lipsa de soluții economice i-a împins pe cetățeni să plece peste hotare, unde au văzut un alt model politic decât cel întreținut de elitele retrograde de la Chișinău.

Oricum, Republica Moldova nu ar trebui să se creadă în afara pericolului, având în vedere cele două pietre de moară care o trag în jos: Transnistria și coloana a cincea politică. Ar fi bine ca recentele discuții despre integritatea demnitarilor de stat, inițiate de președintele Maia Sandu la prima ședință prezidată de ea a Consiliului Suprem de Securitate, să vizeze nu numai vulnerabilitățile legate de corupția din mijlocul elitelor politice, dar și daunele de securitate pe care le provoacă politicienii care servesc interesele Federației Ruse. 

Sfidarea de către unii pretendenți la posturi de stat a principiilor din Declarația de Independență, pe care s-a clădit inițial Republica Moldova, ar trebui să fie un temei suficient pentru neadmiterea lor în treburile publice. În caz contrar, se vor perpetua situațiile din mandatul lui Igor Dodon în care scutul de apărare al republicii s-a umplut de breșe care trebuie astupate cât de repede se poate, dacă se poate. 

De asemenea, pe fundalul evenimentelor din Federația Rusă, de unde parvin informații îngrijorătoare în fiecare zi, puținele mecanisme de stat care mai funcționează trebuie folosite pentru descurajarea grupurilor politice care încearcă să acrediteze și în Republica Moldova un model abuziv și nedemocratic ca cel folosit de Vladimir Putin. Mai ales că și unii cetățeni filo-ruși, care de obicei vibrează în acord cu tot ce se întâmplă la Moscova, recunosc, în momentele lor de sinceritate, că nu și-ar dori să treacă în Republica Moldova prin persecuțiile politice și constrângerile sociale umilitoare din Federația Rusă. În definitiv, odată ce revine, după o pauză forțată, la implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, diplomația moldovenească nu poate decât să se alinieze poziției Occidentului față de derapajele anti-democratice ale lui Vladimir Putin.