Maia Sandu. Mitul ”reginei cele bune”

În societățile feudale funcționa mitul „monarhului cel bun”, ideea era așa: țăranii erau convinși că regele e bun și boierii sunt răi, iar boierii îi împilează fără știrea regelui. De aceea la toate răscoalele țărănești una din cererile de bază era ca regele să asculte personal plângerile celor obijduiți, în ideea că adevărul ascuns de boieri va ieși la iveală și regele (cel bun, nu-i așa?) va lua măsuri pentru eliminarea nedreptăților. Cât de valid era mitul ăsta s-a văzut de nenumărate ori, la noi cel mai vizibil a fost în cazul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan.

În Republica Moldova mitul „reginei cele bune” a funcționat și i-a oferit Maiei Sandu un al doilea mandat prezidențial. Elementele cheie ale propagandei în favoarea Maiei Sandu (mai ales după referendum) s-au concentrat pe disocierea ei de PAS, partidul aflat la guvernare. Atenție! Maia Sandu nu s-a disociat personal și direct de partidul ei – pur și simplu a evitat să se afișeze în preajma vreunui simbol, personaj sau orice element care ar fi făcut o legătură între ea și actul de guvernare din ultimii ani. A fost ca și cum Maia Sandu a reprezentat o generație spontanee, fără vreo legătură cu ceva anterior, o apariție eterică și mântuitoare. A menționat în treacăt că „s-au făcut greșeli” care vor fi reparate, dar atât. Proiecția unei Maia Sandu eterică și fără conexiuni cu răutatea și viclenia boierilor este o lamă cu două tăișuri: i-a favorizat victoria acum, vedem cât de bine va funcționa chestia asta la alegerile parlamentare de anul viitor. Mitul feudal al „monarhului cel bun” funcționează și în societățile elective.

A doua componentă a propagandei în favoarea Maiei Sandu a fost bazată pe mitul „cetății asediate” sau „patria în pericol”. Republica Moldova este în cătarea Rusiei de multă vreme și a evitat cu succes să intre pe radarul rusesc în anii 2008, 2014, 2022. Practica cumpărării voturilor și a transportării alegătorilor este una extrem de veche în Republica Moldova, nu a inventat-o Șor – și nici pro-rușii nu sunt singurii care se folosesc la Chișinău de chestia asta. De mai bine de 20 de ani de când urmăresc procesele electorale de la Chișinău am văzut de fiecare dată același scenariu al cumpărării voturilor și transportării alegătorilor. Însă la aceste alegeri tocmai această problemă (care nu este sub nici o formă nouă, iar eu nu o justific, doar constat existența ei de mai bine de 20 de ani), cum ziceam, problema plătirii și transportării alegătorilor a devenit elementul central al propagandei în favoarea Maiei Sandu. Faptul că finanțatorul acestui proces de corupere electorală se găsește la Moscova a contribuit la potențarea mitului „patria în pericol” în contextul agresiunii ruse din Ucraina. Apoi au venit insinuările lansate concomitent de la Kiev și București: dacă Maia Sandu pierde alegerile Ucraina va ataca Transnistria și va atrage Republica Moldova în războiul cu Rusia.

Nu în ultimul rând am avut o componentă naționalistă extremă – însă nu un naționalism românesc/ unionist, nu – un naționalism de factură moldovenistă în care a fost instrumentat Ștefan cel Mare, căruia i-au fost atribuite citate anacronice ușor delirante. „Dușmanul” moldovenilor urmași ai lui Ștefan cel Mare era „turcul” cu numele Stoianoglu (care Stoianoglu în traducere înseamnă „fiul lui Stoian”). Pendularea asta între moldovenism civic și naționalism moldovenist ar merita studiată mai în detaliu, mai ales că doar la Chișinău naționalismul poate merge mână-n mână cu feminismul extremist, cel puțin în campania electorală.

Majoritatea jurnaliștilor de la Chișinău care au participat cu entuziasm la acest imens efort propagandistic își asumă (pe bună dreptate!) victoria Maiei Sandu. Ceea ce impune întrebarea naturală: ce va putea face Maia Sandu cu o victorie bazată pe pilonii propagandistici descriși mai sus? Activarea și intensificarea releelor de distribuție a elementelor de propagandă pro Maia Sandu s-a produs după șocul referendumului privind aderarea la UE, care a trecut la limită. Deși referendumul a fost validat și va fi modificată constituția Republicii Moldova, rezultatul lui a dezvăluit întregii lumi că aproape jumătate din populația Republicii Moldova nu dorește aderarea la UE. Polarizarea societății de la Chișinău rămâne o problemă majoră. Deci ce poate face Maia Sandu cu o victorie bazată pe elemente de propagandă, în urma unei campanii din care au lipsit orice fel de proiecte?

Ziceam că Maia Sandu s-a disociat de PAS pentru a câștiga alegerile prezidențiale – însă va trebui să revină asupra acestei atitudini. Sistemul constituțional din Republica Moldova este unul care amestecă un regim parlamentar cu un președinte ales de popor – cert este că Maia Sandu nu are nici un fel de instrumente de guvernare la îndemână. Va ajunge tot la mâna „boierilor” din PAS. Cel mai probabil va încerca o renegociere cu partidul: va fi locomotiva lor pentru alegerile parlamentare în schimbul unor schimbări în partid. Altfel spus: vom vedea până la alegerile parlamentare dacă Maia Sandu va dori să fie „președintă jucătoare” și să-și impună voința pentru reforme reale.