Potrivit unor surse politice, consultate de Adevărul, la nivelul guvernului Orban ar avea loc discuţii privind aplicarea diminuării salariilor la nivelul secretarilor de stat şi a celor care deţin poziţii în consilii de administraţie ale companiilor de stat, pe lângă parlamentari şi miniştri.
„Trebuie găsită soluţia legislativă de a-i taxa mai ales pe aceia care deţin mai multe funcţii publice, pentru că sunt unii care primesc venituri din mai multe surse de la stat. De asemenea, clar trebuie să fie o măsură privind umblarea la salariu a celor din consiliile de administraţie sau cele de supraveghere de la marile companii. Pe la ROMATSA, Romgaz şi mai sunt câteva, membrii ajung să ia lejer peste 10.000 de lei, fără să aibă vreo activitate clară. Trebuie umblat şi la veniturile celor de aici. Nu mai zic de o companie ca Nuclearelectrica, unde sunt indemnizaţii şi de peste 20.000 de lei pe lună. În schimb, foarte multe companii au remuneraţii cu sume între 3.000 şi 10.000, iar acolo găsim şi angajaţi în alte zone bugetare”, au precizat surse din PNL pentru „Adevărul”. De asemenea, cabinetul liberal se gândește să eliminte una din formele de remunerare, în cazul bugetarilor, așa ziși de lux, care primesc bani cu poala din mai multe „părţi”, situații cunoscute în popor drept sinecuri.
Exemple în acest sens ar fi Tănase Stamule, consilier al premierului, care beneficiază, pe lângă salariul de aproximativ 10.000 de lei, de o indemnizaţie de la Loteria Română (7.198 de lei brut) şi una de la Iprochim S.A.
Daniela Nicolescu, secretar general al organizaţiei de femei liberale și secretar de stat la Ministerul Economiei, este un alt caz.
Nicolescu a fost numită inițial, în decembrie 2019, în funcţia de secretar de stat, apoi, la jumătatea lunii februarie, șefa liberalelor a fost recompensată şi cu un loc în Consiliul de administraţie al companiei de stat Conversmin SA. Potrivit unor surse politice, o asemenea poziţie în companie, pentru care munca e aproape inexistentă, e plătită cu peste 2.000 de lei. Şi fiul Danielei Nicolescu a fost inclus în schema bugetară a Guvernului Orban, fiind numit consilier al premierului, mai scrie Adevărul. Articolul poate fi citit integral AICI.