Kievul a început demersurile prin care „limba moldovenească”, o abominație stalinistă, va fi înlocuită cu „limba română”

Guvernul de la Kiev a aprobat, zilele trecute, un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare. Aceasta se referă la limbile care beneficiază de protecție pe teritoriul Ucrainei.

Taras Melniciuk, reprezentantul Guvernului ucrainean în Rada Supremă, a cerut modificări în propunerea Ucrainei referitoare la Carta Europeană, ratificată în 2003, arată publicația hotnews.ro.

Până în prezent, Ucraina a solicitat protejarea, conform prevederilor Cartei, a limbilor belarusă, bulgară, găgăuză, greacă, ebraică, tătară crimeeană, moldovenească, germană, poloneză, rusă, română, slovacă și maghiară.Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare reprezintă un document fundamental al Consiliului Europei, destinat să apere drepturile minorităților naționale și etnice."Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare este un tratat unic între state care s-au angajat să contribuie la crearea unui viitor favorabil dezvoltării limbilor", scrie în Cartă.

Noua listă propusă intenționează să excludă limbile rusă și belarusă din categoria celor protejate pe teritoriul Ucrainei. 

Proiectul de lege, aprobat de cabinetul de miniștri ucraineni pe 24 decembrie, stipulează că prevederile Cartei se vor aplica unei noi selecții de limbi.

„Astfel, în Ucraina, prevederile Cartei vor fi aplicate pentru următoarele limbi: bulgară, găgăuză, tătară crimeeană, greacă modernă, germană, poloneză, română, slovacă, maghiară, cehă și ebraică”, a anunțat Taras Melniciuk pe canalul său de Telegram.

Pentru ca acest proiect de lege să devină efectiv, este necesar să fie analizat și aprobat de Rada Supremă a Ucrainei.

Limba „moldovenească” este o invenție a Uniunii Sovietice de pe vremea lui Stalin. Moscova nu a acceptat unirea Basarabiei cu țara, în 1918, și a încercat să provoace conflicte sociale în societate. Limba „moldovenească”, distinctă de cea română, și RSSA Moldovenească, republică autonomă a RSS Ucraina (regiunea transnistreană de acum, plus alte câteva teritorii) au fost două dintre mijloacele prin care URSS a încercat să provoace tensiuni în societatea românească interbelică.

Oficial, «limba moldovenească» este recunoscută doar în Ucraina și în «republica moldovenească transnistreană» separatistă, o creatură a Kremlinului, asociere care nu i se potrivește deloc Kievului”.

În Ucraina locuiesc peste 400.000 de etnici români.

În martie 2023, și Parlamentul de la Chișinău a decis să înlocuiască sintagma „limba moldovenească” în toată legislația, punând în aplicare o hotărâre a Curții Constituționale din 2013. Instanța a stabilit atunci că prevederea din Declarația de Independență privind faptul că româna este limbă de stat în R. Moldova prevalează asupra articolului 13 al Constituției privind „limba moldovenească”.

Cercetătorii de la LARICS (Laborator de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică) au arătat pe larg, anul trecut, de ce este atât de important ca „limba moldovenească” să dispară din Ucraina, contextualizând minuțios scopul inventării acesteia. Detalii AICI. 

„Experimentul de creare a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești și a așa- zisei „limbi moldovenești” de către URSS între anii 1920-1930 nu a fost singular în Uniunea Sovietică, iar crearea unei limbi și republici „kareliene” sovietice ca fiind diferită de finlandeză, pentru motive îndeosebi politice, după cum atestă unele cercetări , la fel ca și diferențierea limbii azere de cea turcă, arată o preocupare persistentă a URSS în această direcție și o utilizare consecventă a acelorași mijloace și metode în scopul unor câștiguri geopolitice.

Cu alte cuvinte, divizarea și diferențierea artificială a unor populații înglobate în imperiul URSS față de rudele lor etnice/lingvistice rămase în afara URSS, cu dublu scop, ofensiv- defensiv: atunci când situația o permite, ofensiv prin înglobarea mai multor teritorii în URSS (ca de exemplu, anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de la România), iar când situația este adversă, această divizare artificială a unor națiuni împiedică în scop defensiv anumite reunificări (din nou, drept exemplu, întreținerea „identității moldovenești” în Republica Moldova a devenit o piedică reală la reunificarea cu România). Iar pe lângă aceste scopuri, mai este și scopul asimilării etnice, al deznaționalizării, inerent oricărei ipostaze, ofensivă sau defensivă”, scrie cercetătorul Matei Blănaru pe siteul Larics. Materialul său poate fi citit integral AICI.