Mahalagioaica Anamaria Gavrilă, lidera POT, care a adus în Parlamentul României condamnați penal fără școală, i-a dat-o replică suburbană, făcând un soi de aluzie la aspectul fizic, uneia dintre cele mai renumite anesteziste din România. Este vorba despre Anca Vișan, un medic excepțional în domeniul anesteziei, fiind la un moment dat singura din Europa de Est care putea să trezească pacientul în timpul unei intervenții chirurgicale pe creier, procedură vitală pentru a evita eventualele sechele.
Medicul Anca Vișan (detalii AICI despre performanțele sale profesionale) îi comentase critic la o postare legată de „eroii” pe care sistemul i-ar crea în fiecare zi în România, prin deciziile sale (textul postării: „Sistemul se mișcă extraordinar. Creează EROI în fiecare zi. De la Călin Georgescu, la BogPr, la Stegarul Dac. Cu fiecare acțiune sistemul se afundă și mai mult, iar în urma lui ies la suprafață adevărații români. Bravo!”).
„Doamnă, pentru noi - cei care avem foarte multă carte, modelele dumneavoastră sunt JUNK. Vă rugăm să ne lăsați în pace să ne continuăm drumul european. Sunteți agasantă ca o muscă. Luați-vă modelele și plecați la Moscova!”, i-a scris doctorița într-un comentariu.
Într-un răspuns, parlamentara POT i-a spus să-și vadă de „injectările în față” pentru că ea a trăit 15 ani în „Europa” și e mai pro-europeacă decât ar fi doctorița româncă.
„Eu vă recomand să vă vedeți de injectările în față în continuare că pentru research nu aveți timp. Am trăit 15 ani în Europa și sunt mai pro-europeană decât sunteți dumneavoastră româncă, dacă vreți să vorbim în termeni pe care îi folosiți. Doamne ajută”, a aberat Gavrilă, primind mai multe comentarii laudative.
Miercuri, lidera POT a avut o atitudine incalificabilă în Parlament, în timpul dezbaterii moțiunii simple împotriva lui Cătălin Predoiu, urlând permanent din sală, în timp ce la tribună se aflau membri ai partidelor de la putere sau din opoziție.