Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, unul dintre cei mai virulenți critici ai lui Ilie Bolojan și unul dintre principalii artizani ai prezentei crize politice, susține acum - la doar două luni de când formațiunea sa s-a aliat, în Parlament, cu AUR pentru a demite guvernul de coaliție- , că alegerile anticipate s-ar solda cu un scor de peste 40% pentru AUR care ar fi astfel în situația de a da și viitorul premier.
„Vântură acum și Ilie Bolojan și cei de la USR ideea alegerilor anticipate. Chiar nu suntem conștienți ce înseamnă alegeri anticipate? Cum ar arăta toată scena politică, dacă ar avea loc alegeri anticipate?”, s-a răstit Zamfir într-o intervenție la RFI.
Senatorul PSD crede că eventuale alegeri anticipate ar însemna „evident un scor mult superior al celor de la AUR, PSD probabil va scădea câteva procente, PNL cu USR probabil tot în jurul a 25%, nu știu, cred că nu vor lua mai mult de 30%”.
În opinia sa, „AUR ar fi aproape de un scor de 40%. Nu cred că în momentul în care AUR obține acest scor, Nicușor Dan nu va nominaliza primul-ministru de la AUR. Așadar, facem alegeri anticipate, ca să avem un prim-ministru AUR”.
Anterior acestei intervenții, Zamfir l-a acuzat pe Ilie Bolojan că s-ar fi înțeles cu AUR pentru alegeri anticipate.
„BOLOJAN S-A ÎNȚELES CU SIMION PENTRU ANTICIPATE! Haideți să vedem cum stau lucrurile: Simion, e limpede, vrea anticipate rapid, tocmai că e la un scor electoral acum foarte bun. Bolojan, cu boții lui Despoiu și tot aparatul de propagandă în spate, nu poate rămâne la conducerea noului PNL neomarxist decât intrând în alegeri. A înțeles și el că nu mai poate fi premier, că nu-l va mai nominaliza președintele. Rămâne singura lui variantă ca, în fruntea curentului haștagist, să adune electoral tot ce poate aduna anti-PSD”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook, adăugând că Bolojan „sacrifică tot, se înțelege cu oricine doar pentru a-și salva scaunul”.