Directorul Podul.ro – scriitorul și jurnalistul Răzvan Gheorghe – anunță, pe Facebook, că volumul ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului” (Editura Ratio et Revelatio) va fi lansat la Caransebeș, duminică 22 decembrie, ora 13.00, în prezența domnului Nicolae Ciurică (foto sus), ultimul partizan în viață al României și fost deținut politic pentru 10 ani. Evenimentul va fi găzduit de Pensiunea Kolping.
Volumul poate fi comandat online AICI. Vă prezentăm anunțul lui Răzvan Gheorghe despre lansarea de la Caransebeș:
”Am marea bucurie de a vă anunța că urmează o nouă lansare a volumului ‹Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului› (publicat anul acesta la Editura Ratio et Revelatio, căreia îi mulțumesc din nou și pe această cale). După lansările de la București, în vară, și Cluj-Napoca, în toamnă, ‹Nunta› va fi lansată și la Caransebeș, duminică 22 decembrie, în pragul Crăciunului, de data aceasta în prezența coautorului – remarcabilul domn Nicolae Ciurică (93 ani), ultimul partizan în viață al României și fost deținut politic pentru 10 ani.
Evenimentul va fi găzduit de Pensiunea Kolping începând cu ora 13.00. Întreaga logistică e asigurată de domnul Ion Stepanescu, antreprenor din Rusca Teregova (bunicul nașului său a fost asasinat în temnițele comuniste). Îi mulțumesc domnului Stepanescu pentru sprijin și mă înclin în fața preocupărilor sale vizând recuperarea memoriei rezistenței anticomuniste. E ceea ce contează în mod fundamental.
Așadar, ‹Nunta partizanului cu moartea› se întoarce de unde a plecat: în Banatul montan, acolo unde au luptat și au murit pentru Libertate neînfricații partizani din gruparea colonelului Ion Uță, cea mai ofensivă grupare de rezistență armată din România dezmembrată, ocupată și comunizată de tancurile rusești. Veșnica lor pomenire!
De fapt, aveam de-a face cu o simbolistică duală: alături de Timișoara și Reșița, Caransebeșul se număra printre orașele pe care partizanii lui Uță plănuiau să le elibereze de comunism în fatidica primăvară a lui ‘49, în urma unei ample insurecții, dacă situația externă s-ar fi dovedit favorabilă. Nu a fost să fie, colonelul pierind prin trădare, în luptă, în apropierea satului Borlovenii Noi, în februarie 1949, contextul extern rămânând unul înghețat, însă existența acestui plan dă măsura adevăratei măreții a luptătorilor bănățeni.
În primul rând, cartea li se dedică Lor, partizanilor bănățeni și mehedințeni uciși în luptă cu trupele de Securitate și Miliție, la zidul execuțiilor sau la margini de drumuri, în șanțuri, cu un glonț în ceafă, sub pretextul așa-ziselor ”evadări de sub escortă”. Ei sunt adevărații eroi și martiri. Jertfa lor e apa bună de băut.
Așadar, dacă sunteți din Caransebeș, din împrejurimi sau dacă puteți ajunge în oraș în ultima duminică de dinaintea Nașterii Domnului – 22 decembrie –, vă aștept la o lansare unică, având în vedere prezența domnului Nicolae Ciurică, ultimul partizan al României, care vă va relata istoriile trecutului recent. Istorii care nu se învață la școală. Privind în ochii celui din urmă partizan, privim, de fapt, în ochii Istoriei”.
Volumul poate fi comandat online AICI.