Război total, din nou, la Spitalul Clinic Colentina


Război total, din nou, la Spitalul Clinic Colentina

Spitalul Colentina a ajuns încă o dată tința unor atacuri perfide în lumea medicală.

Noul Manager interimar, numit în urmă cu mai puțin de 4 săptămâni, medicul specialist Remus Gabriel Mihalcea, a impus printr-o decizie șocantă împotriva întregului colectiv al Secției Chirurgie Generală: 1. schimbarea ilegală din funcție a actualului șef de secție, medicul primar Alexandru Croitoru, cu un “personaj” extrem de contestat în lumea medicală, medicul Potecă Dan Teodor, asistent universitar în cadrul Secției Clinice de Chirurgie Generală 2. printr-un transfer ilegal într-o secție nonclinică la care nu are nici un drept juridic, el fiind încadrat în spital cu jumătate de normă.

Noul manager a fost informat de la instalarea sa de numeroasele probleme juridice legate de medicul Teodor Potecă precum și cu privire la comportamentul extrem de conflictual al acestuia, fapt pentru care colectivul Secției Chirurgie Generală 1 nu îl va acceptă ca șef niciodată.

Managerul, împotriva deciziei unanime a Secției Chirurgie Generală ( Petiție anexată), la presiunile impuse din afară de medicul Potecă, fără acordul altor factori decizionali, îi semnează actul de numire “pe genunchi” într-o manieră total netransparentă.

În acest moment toți șefii de secție au fost trecuți în interimat pentru că nu au dat afară pacienții din spital și au făcut internări nelăsând oamenii să moară! Situația este foarte gravă și se dorește ajutor din partea presei pentru ca aceste informații să devină publice.

Spitalul este neprofitabil din cauza salariilor imense și preferă să dea oamenii afară din saloane și să trateze de 4 ori mai puțini pacienți doar că să își poată susține conducerea salariile.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.