Directorul Unifarm, Ionel Eugen Adrian, a fost pus sub acuzare marți de procurorii DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Directorul Unifarm ar fi primit 760 de mii de euro de la reprezentantul unei societăți comerciale, astfel încât să acorde în calitate de șef al companiei de stat un contract de achiziții de echipamente de protecție contra infectării cu noul tip de coronavirus: 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale. Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură. În plus, cele 1 milion de măşti livrate şi recepţionate în prima tranşă Companiei Naţionale Unifarm SA nu erau măşti chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măşti de protecţie neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecţie decât cele convenite în contract.
Procurorii DNA l-au plasat pe Adrian Ionel sub măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Una dintre obligațiile pe care trebuie să le respecte e să nu exercite funcția de director general și de membru în Consiliul de Administrație al Unifarm. De asemenea, Adrian Ionel nu are voie să părăsească județul Ilfov și nu are voie să comunice direct sau indirect cu persoanele care sunt părți în acest dosar.
Procurorii DNA mai spun că Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale.
Redăm integral comunicatul DNA:
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului
IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite,
- complicitate la trafic de influenţă,
- instigare la fals intelectual,
- folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale).
Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
În plus, cele 1 milion de măşti livrate şi recepţionate în prima tranşă Companiei Naţionale Unifarm SA nu erau măşti chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măşti de protecţie neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecţie decât cele convenite în contract.
Totodată, din funcţia pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcţionar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian şi intermediar, la un restaurant din municipiul Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.
Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Din totalul echipamentelor conţinute în contract a fost livrată şi plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măşti (care de altfel nu corespundeau specificaţiilor tehnice) şi 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măşti de protecţie neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.
Separat de cele anterior menţionate, s-a mai reţinut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administraţie, printre care şi Adrian Ionel. Acesta a emis şi a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care:
- să nu exercite funcţia de director general şi membru în Consiliul de Administraţie al C.N. Unifarm SA,
- să nu părăsească teritoriul Municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".
Liderul deputaților PNL Florin Roman a declarat, în acest context, că Ionel Eugen Adrian a fost pus de Victor Ponta pe postul de director general al Unifarm.
Florin Roman: "Salut acest demers. Toți cei care greșesc trebuie să plateasa. Nelu Tătaru și Ludovic Orban au spus în mai multe situații că cei de la Unifarm și de la Agenția Națională a Medicamentului ne-au încurcat mult pe perioada pandamiei. Cel de la Agenția Medicamentului a fost pus de Dancila, cel de la Unifarm a fost pus în ultima zi de Ponta cu hârtiuță scrisă de mâna. În timpul guvernării PNL justiția își face datoria".
O investigație marca Newsweek a amintit că Adrian Ionel a fost numit în 2012 pentru prima dată la șefia companiei Unifarm, din subordinea Ministerului Sănătății, de către premierul Victor Ponta. Ponta, în acea perioadă, își asumase și mandatul de ministru interimar la Sănătate. În 2017, numele lui Adrian Ionel a apărut într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății conform căruia ar fi favorizat unele firme și ar fi produs pierderi generate de achiziția unor vaccinuri expirate. (citiți AICI investigația completă)