Educat în spiritul devotamentului pentru România, istoricul Gheorghe Brătianu a fost asasinat, la comanda Moscovei, pentru că a refuzat să își renege studiile în care dovedea românitatea Basarabiei. Un model de martiriu. Basarabia e România!


Educat în spiritul devotamentului pentru România, istoricul Gheorghe Brătianu a fost asasinat, la comanda Moscovei, pentru că a refuzat să își renege studiile în care dovedea românitatea Basarabiei. Un model de martiriu. Basarabia e România!

Gheorghe Brătianu (28 ianuarie 1898-23 ori 27 aprilie 1953, sursele diferă) este unul dintre cei mai luminoși și mai demni eroi pe care i-a dat liberalismul românesc.

Fiu al marelui Ion I.C. Brătianu, educat în conștiința devotamentului pentru România, al credinței, spiritului de sacrificiu iar nu în ultimul rând al bucuriei de a găsi în cultură și cunoaștere marile răspunsuri ale vieții, Gheorghe Brătianu nu a fost doar inovatorul școlii istoriografice românești, unul dintre cei mai mari istorici ai României, pledoaria sa pentru continuitatea românească rămânând de referință în știința mondială, ci a fost și un model de martiriu, cu nimic mai prejos de modelele pe care le păstrăm moștenire din istoria creștină. 

Gheorghe Brătianu este ucis în temnița de la Sighetu Marmației, pe malul Tisei, obiectiv aflat sub controlul ocupantului sovietic și unde s-a urmărit lichidarea fizică a elitelor românești. Rușii au încercat să îl șantajeze, promițându-i tratament medical și chiar eliberarea, sub prețul renegării lucrărilor sale în care dovedea românitatea Basarabiei. 

Gheorghe Brătianu, pus în fața mârșăviei Moscovei, refuză să își calce pe credință, principii și valori, iar în locul unei vieți umile în libertate alege să îndure regimul cumplit de detenție de la Sighet. Data morții sale violente, fie chiar in ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, fie patru zile după aceasta, este încă neclară. Dar limpede este sacrificiul suprem al unei dintre cele mai mari minți științifice și politice ale României contemporane, un om care a ales să nu facă niciun compromis cu regimul criminal stalinist care a călcat în picioare tot ceea ce este mai sfânt și a supus România terorii, jafului și crimei! 

11. gh. bratianu la sighet
(Gheorghe Brătianu / sursa foto: Memorialul Sighet)

Modelul martirului Gheorghe Brătianu e cea mai grăitoare dovadă a faptului că este o incompatibilitate deplină între patriotismul românesc și Rusia, iar Rusia și imperialismul său brutal, indiferent de haina pe care ar imbrăca-o vor fi întotdeauna în antiteză deplină cu orice idee, concept ori expresie care ar putea porni cumva de la rădăcina lingvistică și filosofică a "suveranității"! 

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Gheorghe Brătianu iar noi să nu uităm niciodată moștenirea sa care ne obligă la respect pentru democrație, demnitate națională și iubire de România din stânga și din dreapta Prutului. Basarabia e România! 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.