"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Astăzi încă nu putem să vedem dimensiunea reală a operei şi moştenirii dăruită neamului românesc de către Grigore Vieru. Chiar dacă Poetul trece de la o zi la alta în busturi de bronz şi denumiri de străzi, în nume de licee sau de trenuri, urmele lui de apostol se mai văd pe miile de drumuri pe care le-a făcut prin Basarabia natală ca să ducă lumina şi adevărul în casele fraţilor săi de sânge, vocea lui blajină mai răsună în şcolile din sate şi oraşe, mulţimile de copii şi elevi mai aşteaptă rândul ca Grigore Vieru să ajungă şi la ei să recite poezii şi să le dea autografe.
Şi cei care l-au cunoscut, şi cei care nu l-au cunoscut, nu se pot împăca şi nu cred că cel care ne-a iubit până la sacrificiu s-a pornit în călătoria fără de reîntoarcere. Mai trăim cu toţii senzaţia că Poetul e printre noi, că se întâlneşte şi le vorbeşte oamenilor, că mai deschide uşa redacţiilor şi lasă câte o filă caligrafiată în aur, mai îngăduie în faţa camerelor de luat vederi şi a microfoanelor din studiourile de radio, că mai trece pe la Uniunile de creație şi potoleşte câte o polemică înfocată, că mai întârzie pe străzile Chişinăului înconjurat de elevi şi studenţi. Absenţa fizică o considerăm mai mult ca pe o retragere provizorie pentru a scrie o carte nouă, decât ca pe o trecere spre veşnicie.
Şi totuşi, oricâte doruri ne vor încerca, să nu uităm că Grigore Vieru a plecat spre alte tărâmuri fără să fi prins ziua pentru care s-a zbătut o viaţă, fără să-şi vadă Idealul împlinit. Alături de locul de veci al Poetului se află alţi mari naționaliști ai Basarabiei care, la fel, au coborât în pământul natal, fără să fi apucat să-şi vadă în timpul vieţii idealul împlinit. Ei au un somn neliniştit, chiar dacă se scoate sârma ghimpată de pe Prut. Dorinţa lor cea mare este ca mâna care a preluat Tricolorul să nu amorţească, să-l ţină cât mai sus, să-l înalţe de la “Nistru pân-la Tisa” astfel încât Tricolorul nostru să fâlfâie cu mândrie şi demnitate în fiecare suflet de român.
Una din marile taine care ne-a apărat fiinţa naţională de la 1812 încoace a fost că înjumătăţitul şi nedreptăţitul pământ al Moldovei a continuat să rodească pe timpuri năprasnice de ocupaţie şi teroare spirituală, că această parte înstrăinată a României s-a dovedit a fi mai puternică decât un imperiu al răului, că prin credinţă şi iubire, Ea a dat naştere la generaţii după generaţii cu dragoste de neam şi ţară, că în anii de cumplită foamete, deportări, trădări şi izolare totală, numărul indivizilor răi şi a cozilor de topor a fost neînsemnat faţă de numărul oamenilor buni şi cu încredere în dreptatea lui Dumnezeu. Ca o ripostă dată barbariei şi etnocidului, după fiecare cataclism naţional organizat de regimul ţarist sau sovieto-rusesc, Basarabia-Mamă găsea puteri să dea suflare şi cuvânt unor mari îndrumători de popor ca Haşdeu, Arbore, Mateevici, Stere, Pelivan, Halipa, Vatamanu, Vieru sau Vartic. E una din marile taine care ne apără şi pe care nici un străin, niciodată, nu o va descifra.
Sunt convins: odată cu trecerea timpului vom reveni tot mai des la uriaşa ladă de zestre pe care ne-a lăsat-o Grigore Vieru, vom citi tot mai atent fiecare buche din testament, vom căuta să ne apropiem sufleteşte şi să ne contopim cu mesajul şi opera Poetului.
Pământul natal, Mama, Casa Părintească, Credinţa, Baştina, Natura, Neamul, Eminescu, Limba Română, Basarabia, Ţara, Trei Culori şi-o Singură Iubire, Alfabetul Latin, România de la Nistru până la Tisa – toate fac parte din iubirile nesfârşite ale Poetului pe care ni le-a transmis nouă şi urmaşilor urmaşilor noştri. Să ne ridicăm la înălţimea acestor iubiri, să scoatem sârma ghimpată din mentalităţile de pe ambele maluri ale Prutului, să ascultăm şi să urmăm, măcar după moarte, adevărurile şi îndemnurile lui Grigore Vieru, să-i aducem cartea în fiecare casă, să fim uniţi în drumul nostru comun spre Idealul naţional, acolo, unde se zbat neîntrerupt inimile tuturor românilor, acolo unde vom înălţa pentru totdeauna, Tricolorul nostru peste Țara reîntregită!
