VIDEO. Zeci de mii de georgieni au protestat în stradă, respingând categoric „legea rusească” a „agenților străini” pe care partidul aflat la putere se pregătește s-o adopte / Legea ar putea avea, printre altele, „consecinţe negative" în ceea ce priveşte ambiţiile europene ale Georgiei


VIDEO. Zeci de mii de georgieni au protestat în stradă, respingând categoric „legea rusească” a „agenților străini” pe care partidul aflat la putere se pregătește s-o adopte / Legea ar putea avea, printre altele, „consecinţe negative" în ceea ce priveşte ambiţiile europene ale Georgiei

În jur 20.000 de persoane au protestat, miercuri, în capitala Georgiei, Tbilisi, împotriva unui proiect de lege despre „influenţa străină", comparabil cu o lege represivă din Rusia privind "agenţii străini" şi văzută ca un obstacol în calea aderării europene, dar și ca o apropiere periculoasă de Rusia în care funcționează, cu consecințe grave la adresa opozanților, o lege similară.

Proiectul de lege, sursa unor mitinguri masive de la începutul acestei săptămâni și chiar a unor violențe fizice în Parlament (video AICI și la finalul textului), tocmai a depăşit o etapă legislativă majoră, primind aprobarea deputaţilor din partidul Visul Georgian, aflat la putere, în cadrul unui vot boicotat de opoziţie. Ar trebui să urmeze alte două lecturi, un proces care ar putea dura săptămâni, mai ales că preşedinta Salome Zourabichvili, pro-europeană şi aflată în conflict cu guvernul, ar putea apoi să opune veto-ul său. Deputaţii apropiaţi de putere au însă o majoritate suficientă pentru a-l depăşi, scrie AFP, citată de agerpres.ro

Potrivit vocilor critice, această lege este represivă şi ar putea ameninţa apropierea Georgiei de Uniunea Europeană.

Miercuri seara, aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului, blocând principala arteră a capitalei în faţa a sute de poliţişti, înainte de a mărşălui spre birourile premierului pentru a-i cere acestuia să vină în întâmpinarea lor. Alte mii de persoane au proteste și în alte orașe georgiene.

„Nu legii ruseşti!", au scandat participanţii, în timp ce răsunau notele imnului naţional al Georgiei şi Oda bucuriei, unul dintre simbolurile Europei.

 

Proiectul de lege este comparat cu legea privind „agenţii străini" folosită de Kremlin din 2014 pentru a persecuta vocile disidente, ONG-urile şi mass-media independente.

„Este o zi tristă pentru Georgia, deoarece guvernul nostru a mai făcut un pas către Rusia şi mai departe de Europa", a declarat Makvala Naskidashvili, o protestatară în vârstă de 88 de ani. „Dar mă bucur şi să văd o astfel de unitate în rândul tinerilor", a adăugat ea. Aceşti tineri "sunt europeni mândri şi nu vor lăsa pe nimeni să le strice visul european".

Dacă proiectul de lege este aprobat, organizaţiile care primesc peste 20% din finanţarea lor din străinătate vor fi obligate să se înregistreze ca „organizaţii ce urmăresc interesele unei puteri străine" şi riscă să fie sacnționate.

 

UE, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată la aderare în decembrie, a solicitat să se renunţe la acest proiect de lege, considerând că el contravine programului de reformă pe care această ţară trebuie să îl asume pentru a progresa pe calea spre aderare.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi comisarul UE pentru extindere Oliver Varhelyi au declarat că votul de miercuri este "foarte îngrijorător". „O adoptare finală a acestei legi ar avea consecinţe negative" în ceea ce priveşte ambiţiile europene ale Georgiei, au spus aceştia, considerând că o astfel de lege "nu este aliniată" la valorile UE.

Partidul Visul Georgian a apărut în 2012, la iniţiativa unui oligarh, Bidzina Ivanişvili şi a câştigat ultimele trei alegeri parlamentare - 2012, 2016, 2020.

„Visul Georgian”, confruntat cu acuzații de autoritarism și apropiere de Rusia, spune că proiectul de lege este necesar pentru a promova transparența și a combate „valorile pseudo-liberale” impuse de străini.

Proiectul de lege aprobat în Georgia este aproape identic cu o propunere pe care partidul de guvernământ a fost nevoit să o retragă anul trecut, după proteste de stradă ample, arată Radio Europa Liberă.

Reprezentanții societății civile din Georgia, organizatori și participanți la protestele de stradă spun că votul privind legea „agenților străini” din Georgia e o „alegere existențială” pentru țară.

Aprobarea finală a legii va crea „o Cortină de Fier între Georgia și UE” și va menține Georgia în sfera de influență rusă, departe de Europa, mai spun contestatarii proiectului.



 



 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.