"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Eu cred că 2024 este anul unei uriașe schimbări politice care va marca întreaga planetă. Javier Milei a început reformele în Argentina și, după un an, rezultatele sunt șocant de bune. În SUA, confruntat cu o presă care îl ura și cu o hărțuială de nemaivăzut din partea magistraților subordonați stângii progresiste, Donald Trump a fost reales președinte al SUA.
De ce spun că sunt oamenii anului? Fiindcă au câștigat, deși nu li se dădea nici o șansă. Fiindcă s-au bătut. Milei a învins inflația, a adus bugetul pe surplus și rămâne cel mai popular politician din Argentina. Trump a spulberat-o pe Kamala Harris. Unul câte unul, dușmanii săi se predau și-i recunosc geniul politic. Până și New York Times a anunțat, aparent resemnat, că s-a terminat cu campania de ură împotriva lui Trump – vom vedea!
Succesul lui Milei, succesul lui Trump, înseamnă înfrângeri pentru copiii lui Soros. Un dezastru pentru stânga sexo-marxistă.
Politicieni de dreapta din întreaga lume vor fi inspirați. Dreapta din Germania, AfD – care în nici un caz nu este pro-rusă cum minte propaganda progresistă, dovadă fiind faptul că a refuzat să se alieze cu Șoșoacă în Parlamentul European – este în creștere. Așa-numiții „verzi” din Germania, care acum câțiva ani păreau de neoprit, se prăbușesc.
Ce mă întristează este că românii nu-și găsesc un lider de dreapta, dreapta adevărată, conectată la valorile occidentale și care vrea economie de piață, nu comunism. Pentru că, din acest punct de vedere, Șoșoacă, Simion și Georgescu sunt niște comuniști. Ideile lor economice au fost aplicate în Venezuela, de exemplu, iar țara – pe vremuri extraordinar de prosperă – este azi în faliment. Milei, Trump și Musk vor să atragă investitorii, vor să dereglementeze și nu sprijină un stat intervenționist în economie. Șoșoacă, evident, nu știe economie și nu o interesează. Simion și Georgescu sunt niște socialiști-etatiști: cer naționalizări, alungarea investitorilor și un stat puternic. Moscova, care-i susține, nu vrea libertate, nici economică, nici de expresie, nici politică.
În consecință, România aș spune că plânge după un lider de dreapta. O poate salva.
