Trump și Papa Leon (scurtă introducere în zoologia puterii)

Trump și Papa Leon sunt de pe planete complet diferite. Americani amândoi, adică imigranți, ceea ce îi separă de la bun început este căutarea sensului vieții. La unul, sensul se consumă în spectacolul propriei persoane, în lărgirea neostoită a eului, în convertirea lumii într-o tribună de pe care să își audă ecoul. La celălalt, sensul trece prin slujire, prin disciplină interioară, prin răbdarea de a pune puterea sub control moral și spiritual. Unul trăiește din expansiune. Celălalt, din limită. Unul vrea aplauze. Celălalt, credibilitate.

Deosebirea nu este, firește, doar de stil, de vocabular sau de decor instituțional. Ea este antropologică. Concret, Trump exprimă omul ca voință brută, ca instinct ambalat mediatic, ca animal politic degenerat în animal publicitar. Totul la el ține de cucerire, de presiune, de împărțirea lumii între fideli și trădători, între utili și dispensabili. În schimb, Papa Leon aparține unei alte logici: aceea în care autoritatea nu înseamnă să ocupi scena, ci să porți greutatea ei; nu să strivești, ci să ții împreună; nu să îți impui nervii, ci să îți stăpânești puterea.

Social-teologic vorbind, avem în față două specii morale distincte. Într-un caz, puterea este pradă, trofeu, extensie a metabolismului personal. În celălalt, puterea este sarcină, probă, examen de luciditate și măsură. Trump locuiește lumea ca pe o junglă televizată, în care cel mai tare răcnește și, răcnind, speră să aibă dreptate. Papa Leon vine dintr-o cultură augustiniană a puterii care știe că adevărata autoritate nu urlă, nu își mușcă adversarii și nu confundă zgomotul cu ordinea.

Potrivit zoologiei puterii, așadar, Trump este exemplarul perfect al prădătorului convins că realitatea există spre a-i confirma și întreține foamea. Papa Leon pare, prin contrast, omul unei puteri domesticite lăuntric, trecute prin conștiință, rugăciune și simț al răspunderii. Unul nu poate trăi fără a devora simbolic lumea. Celălalt știe că lumea nu ți-a fost dată ca s-o înghiți, cu lăcomie, ci ca s-o păstorești, cu răbdare.

În fond, unul confundă verticalitatea cu statul în două picioare și măreția cu volumul propriei prezențe, de unde și obsesia sălilor de bal, a arcelor de triumf. Celălalt știe că înălțimea adevărată începe abia acolo unde egoul încetează să mai facă tumbe ceremoniale. De aceea, între Trump și Papa Leon nu stă doar o diferență de caracter, de biografie sau de instituție, ci una de specie spirituală: primul vânează adeziuni, al doilea caută conștiințe; primul adună reflexe, al doilea cheamă libertăți. Unul face din putere un circ. Celălalt încearcă să o salveze de la animalitate.

Pax!