Sfârșitul ultimului imperiu imaginar sau Austerlitzul ”Marelui Combinator”

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, l-a numit pe Vladimir Putin „un prost strategic”. Formula pare insultătoare, dar în realitate ea descrie una dintre cele mai importante erori politice ale secolului XXI: incapacitatea unui lider de a înțelege lumea pe care încearcă să o controleze.

De-a lungul istoriei, marile imperii nu au supraviețuit prin forță militară. Ele au supraviețuit prin poveștile pe care oamenii au ales să le creadă. Roma oferea ideea ordinii universale. Imperiul Britanic promitea comerț global și progres. Statele Unite au construit o narațiune despre libertate, tehnologie și viitor.

Rusia lui Putin nu oferă însă o poveste despre viitor. Ea oferă o poveste despre trecut.

Aceasta este problema fundamentală a regimului de la Kremlin. În secolul XXI, puterea nu mai aparține statelor care controlează teritorii, ci statelor care controlează rețele: rețele financiare, tehnologice, informaționale și culturale. Imperiile moderne nu cuceresc doar orașe. Ele cuceresc imaginația oamenilor.

Putin a înțeles foarte bine secolul XX. Nu a înțeles însă secolul XXI.

Invadând Ucraina, Kremlinul a încercat să rezolve o problemă a identității prin mijloace militare clasice. Dar identitatea modernă funcționează diferit. Cu cât Rusia a bombardat mai mult orașele ucrainene, cu atât a consolidat identitatea națională ucraineană. Cu cât a încercat să oprească extinderea NATO, cu atât a accelerat-o. Cu cât a încercat să slăbească Occidentul, cu atât l-a obligat să se reorganizeze.

Aceasta este ironia marilor erori istorice: liderii care încearcă să oprească istoria ajung adesea să o accelereze. Invazia Ucrainei a devenit Austerlitzul lui Vladimir Putin.

În doar câțiva ani, Rusia a pierdut nu doar piețe, alianțe sau influență diplomatică. A pierdut ceva mai important: viitorul. Elitele sale tehnologice au emigrat. Economia sa a devenit dependentă de China. Universitățile și centrele sale culturale au fost izolate. Iar generațiile tinere din statele vecine nu mai privesc Moscova ca pe un centru de civilizație, ci ca pe o amenințare.

Această transformare psihologică este probabil cea mai mare înfrângere strategică suferită de Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice.

În trecut, imperiile puteau supraviețui prin frică. În era inteligenței artificiale și a globalizării digitale, frica nu mai este suficientă. Oamenii urmează societățile care produc inovație, prosperitate și sens cultural. Tancurile pot ocupa teritorii. Nu pot produce admirație globală.

De aceea, războiul din Ucraina nu este doar un conflict regional. El reprezintă confruntarea dintre două concepții despre istorie.

Una vede lumea ca pe o competiție permanentă între imperii și teritorii.

Cealaltă vede lumea ca pe o rețea interdependentă, în care puterea aparține celor care pot coopera, inova și construi instituții credibile.

Putin încearcă să reconstruiască un tip de imperiu pe care lumea modernă îl abandonează treptat. Problema nu este doar morală. Problema este că acest model devine ineficient.

Istoria nu îi distruge întotdeauna pe cei răi. Dar aproape întotdeauna îi depășește pe cei care nu înțeleg direcția în care se mișcă lumea.